Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Echipajele Eurotehnicus în vizită la Technosam SRL

Vizita TECHNOSAM 1În data de 20 mai 2014, echipajele înscrise în cadrul competiţiei EUROTEHNICUS 2014 au vizitat una din cele mai dinamice şi inovative  companii din judeţ în domeniul electrotehnicii şi automatizărilor  – SC TECHNOSAM SRL care, prin parteneriatul în competiţie a oferit accesul echipajelor la baza materială în vederea întocmirii proiectelor. În cadrul vizitei, elevii s-au familiarizat cu atmosfera de lucru în cadrul departamentelor  de proiectare şi  de producţie, au primit răspunsuri şi explicaţii din partea domnului Tiberiu Markos, directorul executiv al companiei.

Competiţia EUROTEHNICUS 2014, iniţiată de Instituţia Prefectului Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Agenţia pentru Protecţia Mediului are ca obiectiv general creşterea atractivităţii profilelor tehnice ale sistemului de învăţământ sătmărean în rândul tinerei generaţii.  Echipajele înscrise în concurs  vor trebui să creeze un prototip funcţional care să conţină cel puţin un element  în mişcare sau care să emită energie (în orice formă) şi să fie acţionat electric, de la reţea sau din alte surse, inclusiv regenerabile.  S-au înscris în competiţie următoarele echipaje – „Inovatiştii”  – de la Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini UNIO Satu Mare, „IGA Novation” – de la Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron” din Negreşti-Oaş,  „Maniacii” – de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Carei, „LED’S Do It” de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” Satu Mare şi „Roboţeii” de la Colegiul Tehnic „Ion I. C. Brătianu” din Satu Mare

În următoarea perioadă, elevii şi profesorii coordonatori vor efectua o altă vizită de lucru – la Parcul Fotovoltaic de la Livada – cel mai mare din România. Competiţia se va finaliza în data de 06 iunie 2014. Cele mai inovative, originale şi creative prototipuri vor asigura echipajelor care le-au conceput şi realizat o excursie care va îmbina cunoaşterea noilor tehnologii în domenii industriale de top cu o relaxare binemeritată. 

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.