Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Primăria a inaugurat locurile de parcare din Micro 16

inaugurare parcari  Micro 16 (1)Primarul Dorel Coica, însoțit de candidatul PSD pentru postul de deputat în Colegiul 2, europarlamentarul Ovidiu Silaghi, a inaugurat astăzi parcările din cartierul Micro 16. Lucrările au fost realizate până în faza de asfaltare și trasare, urmând să se efectueze iluminatul și instalarea camerelor video pentru supravegherea acestora.

”Astăzi inaugurăm o parte din parcările care s-au amenajat în cartierul Micro 16.  În total sunt 11 locații iar pentru acestea s-a efectuat faza primară privind asfaltarea și trasarea, urmând celelalte faze respectiv iluminatul si implementarea camerelor video racordate la sistemul de urmărire al Poliției Locale. Zonele verzi vor fi finalizate doar după ce se va instala curentul electric pentru iluminatul public”, a declarat  Dorel Coica.

De asemenea, primarul Dorel Coica a mai afirmat că după ce se finalizează licitația privind mobilierul stradal se vor amenaja mai multe locuri de joacă pentru copii și se vor achiziționa  bănci și coșuri pentru gunoi, investiția fiind de peste un milion de lei.

 Investiția totală a lucrărilor privind modernizarea locurilor de parcare este de 4,6 milioane lei și presupune crearea a peste 1500 de locuri de parcare în locul celor 580 de garaje demolate, respectiv 30.900 de metri pătrați de asfaltare.

”Vreau să mulțumesc domnului Silaghi pentru că o parte din suportul material pe care l-am avut acum în declanșarea modificări infrastructurii în municipiu Satu Mare, o avem de pe timpul când dânsul era ministru la Transporturi. Dacă tot este prezent domnul Silaghi  vreau să îl anunț că peste 2 zile pornim activitatea în Micro 17 unde avem foarte multe trotuare care nu sunt  în regulă și trebuie reabilitate, urmând și străzile. De asemenea am dat startul cu domnul Silaghi la strada Ganea unde se pune un covor asfaltic”, a spus edilul.

11 comentarii

  1. PRO LIBERTATE! Răspunde

    Ce rahat cauta Silaghi acolo???/ Asta chiar nu are rusine?

    • banderas Răspunde

      Atata stiti voi,cei fara carte. Rusine celor care in loc sa incurajeze astfel de activitatii, benefice “tuturor”cetatenilor orasului, denigreaza astfel de oameni .

      • Kereskenyi Răspunde

        Domnul cu libertatare are niste probleme…nu-l bagati in seama,băga-l-ar medicii sub perfuzii ! El din pacate trebuie sa se intituleze PRO CREIER !

  2. PRO LIBERTATE! Răspunde

    JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!! JOS PSD!!!

  3. Liberal Răspunde

    Nu mi se pare firesc ca Silaghi sa fie la asemenea inaugurari. De asemenea, nu inteleg ce cauta Radu Roman, ori a trecut si el la PSD si-l insoteste pe cel ce i-a dat dat o functie buna in Ministereul Transporturilor si nevestei sale functia de Inspector General?!

  4. Relu Răspunde

    Ce aere de macho man arboreaza inca liberalul city-manager,Babut,posibil, cat de curand pesedist.

  5. banderas Răspunde

    Sunt mandru ca sunt roman, ca sunt satmarean si ca am un astfel de primar ca domnul Coica . Tineti-o tot asa domnule Coica.

  6. Kereskenyi Răspunde

    Pai daca eu n-am putut,ce sa fac acuma,sa ma supar? Sa fac pe prostul si sa-mi pun săgețile sa posteze contra PSD sau contra Silaghi?! NU !! As fi un tampit… Asa ca,nu pot decat sa fiu de acord,sa salut initiativa primarului,si mai ales candidatura domnului Silaghi,care va fi cu desavarsire un real succes !!

  7. habu daby Răspunde

    Bravo PSD, se vede ca organizatia municipala isi face foarte bine treaba. Primarul si ceilalti membrii importanti ai partidului pun umarul la dezvoltarea judetului Satu Mare.
    Deageaba comenteaza pdl-istii, udmr-isti si babasan mincinosul, ca tot PSD-ul va pune Satu Mare cu adevarat pe harta politica si economica a Romaniei, atragand proiecte si fonduri de la Guvern si de la Uniunea Europeana !!!

  8. Perseus Răspunde

    @banderas
    Esti prost?

  9. srg. Răspunde

    Mii de laude pentru primar ,pentru ce a facut de cand este la conducere !!Se vede ca face parte din cel mai bun partid .PSD!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.