Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Voluntarii şi-au lăsat amprenta în Săptămâna Națională a Voluntariatului

voluntari caritasCentrul de Voluntariat al Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare a derulat astăzi, acţiunea „Voluntar fericit cu amprente colorate”. Programul planificat pentru săptămâna trecută, dar anulat din cauza vremii şi reprogramat pe miercuri a făcut parte din acţiunile Săptămânii Naţionale ale Voluntariatului.

În cadrul acestei acţiuni 21 de tineri au vopsit gardul Centrului „Sf. Paul”, au instalat gratii pentru flori şi au plantat flori agăţătoare. Toate aceste activităţi au fost realizate de o echipă de voluntari de la șase licee partenere: „Gheorghe Dragoş”, „George Emil Palade”, „Traian Vuia”, „Elisa Zamfirescu”, „Constantin Brâncuşi” şi „Ion I.C. Brătianu”.

Activităţile din curte s-au încheiat cu lăsarea de amprente colorate pe o coală mare de hârtie – din partea fiecărui voluntar participant, după care s-a servit masa, distracţia continuând cu jocuri amuzante.

Tot în cadrul Săptămânii Naţionale ale Voluntariatului, centrul a mai organizat două evenimente săptămâna trecută. Pe 13 mai prin programul “Muzica ne uneşte”, beneficiarii centrului de zi pentru copii aflaţi în risc social, “Casa Prieteniei”, au avut parte de o zi mai deosebită, având ocazia să cânte împreună cu un voluntar cântăreţ de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade”, Vanka Rolland, care joacă pe mai multe instrumente muzicale. Tânărul în colaborare cu profesorul de muzică de la centru au realizat un program în care au fost atraşi să cânte toţi copiii centrului la câte un instrument muzical. Grupul a cântat muzică uşoară, simfonică, populară, rock, etc. 

Pe 17 mai în cadrul „Maratonului de solidaritate” Caritas, în Grădina Romei, echipa Centrului „Sf. Paul” împreună cu câţiva voluntari de la Colegiul Tehnic „Elisa Zamfirescu” şi Colegiul Naţional „Kölcsey Ferenc”, au organizat diverse activităţi şi întreceri pentru familii și copii: „Face Deco” – machiaje pentru evenimente speciale, Pinata, aruncare la ţintă şi transport minge. Primii 40 de câştigători au fost premiaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.