Ultima actualizare: azi, 12:48
Fun

Care sunt superstițiile românilor?

superstitiiO pisică neagră sau o persoană care a ieșit cu o găleată plină  în calea ta, într-o dimineaţă obişnuită, îți pot schimba starea de spirit. Fiindcă, dacă e să ne luăm după superstiții, pisica aduce ghinion, în timp ce găleata plină anunță o zi bună. Iată ce alte superstiții mai au românii.

Sarea înseamnă ceartă
Sarea sau piperul vărsate sunt semnul unei dispute anunțate, spune o veche superstiție a românilor. Ca să repair busuiocul, tot superstiția te salvează: adună tot ce ai vărsat şi aruncă peste umăr.

Ai fost la cumpărături şi ţi-ai luat o preche de pantofi? Nu-i pune pe masă după ce ai ajuns acasă, pentru că e semn de ghinion: ori te cerţi cu cineva apropiat, ori poţi avea probleme la serviciu.

Te mănânca talpa? Pleci în călătorie

Vrei să ţi se îndeplinească o dorinţă? Pune-ţi pe inelarul de la mâna stângă verigheta unei femei măritate, învârte-o de trei ori şi, curând, dorinţa ta va deveni realitate.

Dacă-ţi iese în cale cineva care duce o găleată plină cu apă, tot restul zilei o să ai parte de întâmplări fericite. Este semn bun, de asemenea, dacă te mănâncă talpa piciorului drept, căci vei pleca într-o călătorie plăcută foarte curând.

Potcoava aduce norocul

Din bătrâni, se mai spune că daruri precum un şal, un pahar de cristal, o lampă, o pereche de mănuşi sau un tablou înrămat poartă noroc. Iar dacă ai găsit o potcoavă, păstreaz-o!

Este un semn de mare noroc, de aceea trebuie să o păstrezi, eventual deasupra uşii, dar trebuie să o ţii neaparat cu deschizătura în sus, ca să nu fugă norocul.

Pisicile prezic vremea

Pisicile nu sunt simple animale de companie, ci adevărate prezicătoare ale viitorului. Astfel, dacă stranută, va ploua, dacă au spatele la o sursă de foc, este semn că vine  furtuna, în timp ce o pisică care-şi ascute ghearele de piciorul mesei, vesteşte vreme bună.

O mâţă care-şi ascute ghearele pe covor, anunţă vânt, iar una care se spală cu lăbuţa pe urechi anunţă ploaie.

Oglinda spartă, 7 ani de ghinion

Din bătrâni se spune că, dacă te apucă din senin o durere puternică de cap, însoţită de stări de vomă, dacă îţi ţiuie urechile şi caşti des, mai mult ca sigur eşti deocheată.

Remediile, spun superstițiile, sunt descântecele. Iar dacă în timp ce te îţi aranjezi părul scapi pieptenele pe jos, nu este semn bun, căci vei trăi o supărare.

Nici umbrela n-are semne bune…

Ai grijă şi pe unde deschizi umbrela! Se spune că dacă o deschizi în casă, vei pierde nişte bani. Să spargi o oglindă, potrivit credinţelor populare, este semn rău, căci vei avea şapte ani de ghinion. Din fericire, există şi metode prin care poţi să înlături din efectele negative. O tradiţie spune că trebuie să aduni toate cioburile şi să le arunci într-o apă curgătoare, pentru a spăla ghinionul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.