Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Fetiță mușcată de piton la circul Bellucci Satu Mare. UPDATE VIDEO

fetita muscata de piton

Fetiță mușcată de piton

Fetiță mușcată de piton. O filmare cu momentul în care fetița de 12 ani a fost mușcată de un piton molurus în timpul unui spectacol al circului Bellucci la Satu Mare a fost postată pe YouTube de către un spectator.

În filmuleț se vede clar faptul că fetița nu s-a apropiat de piton în timpul numărului artistic, cum susțineau reprezentanții circului, ci dresorul care a coborât de pe scenă cu șarpele în brațe, s-a apropiat foarte tare de public. Câțiva copii au atins șarpele, cu toate că la microfon s-a anunțat faptul că sunt reptile foarte periculoase, iar în momentul în care dresorul cu șarpele ajunge în dreptul fetiței, acesta o mușcă de braț, într-o fracțiune de secundă, fără ca ea să îl atingă. Deși a văzut ce s-a întâmplat, dresorul și-a continuat numărul, fără să îi dea importanță.

Speriată, bunica fetiței o strânge în brațe iar spectatorii reacționează, moment în care își face prezența târzie și dresorul. Fetiţa a început să plângă, după care a fost transportată la spital.

Deși reprezentanții circului, în apărarea lor, au susținut că fetița a fost devină, din filmare reiese faptul că nu a fost vina ei.

Patronul circului Bellucci, Sony Medini, a spus după incident că a fost doar o sperietură și că de fapt nu a fost nimic.

”Sperietura poate să fie mare dar de fapt nu este nimic. Pe fetiță am dus-o eu personal la spital, am luat toate măsurile care erau de luat, șarpele nu este veninos, dacă era veninos nu îl duceam  în public și nu făceam spectacol cu el”, a spus patronul Circului Bellucci.

 Momentul muşcăturii se vede în minutul 2 al filmării.

11 comentarii

  1. anonim Răspunde

    stati acasa numai mergeti la circ……ar trebui dupa faza asta sa isi ia catrafusele circul si sa se care repede de aici…….:(

  2. ZyklonB Răspunde

    nici macar nu s-a oprit dresorul …semn ca-l cam doare-n p..a de ce a facut sarpele …

    va meritati soarta !!!

  3. Butka Gergo Răspunde

    Este îngrozitor cum șarpele o mușcă pe fetița … nici nu mă gândesc ce ar fi fost dacă ar fi mușcat la față! Dar este și mai îngrozitoare nepăsarea autorităților locale! Pe scurt: circul Bellucci a prestat activitate comercială într-un mod neglijent prin care a pus în pericol sănătatea, integritata fizică a unui locuitor al orașului! Noi, consilierii locali nu suntem organ de control dar Direcția de Sănătate Publică precum și Primăria Municipiului Satu Mare ar trebui să se autosesizeze, să declanșeze o anchetă pe această speță și să sancționze aspru pe societatea organizatoare. Despre discomfortul sonor cauzat de megafoanele de pe mașina circului nici nu vorbesc …

  4. Butka Gergo Răspunde

    Este îngrozitor cum șarpele o mușcă pe fetița … nici nu mă gândesc ce ar fi fost dacă ar fi mușcat la față! Dar este și mai îngrozitoare nepăsarea autorităților locale! Pe scurt: circul Bellucci a prestat activitate comercială într-un mod neglijent prin care a pus în pericol sănătatea, integritata fizică a unui locuitor al orașului! Noi, consilierii locali nu suntem organ de control dar Direcția de Sănătate Publică precum și Primăria Municipiului Satu Mare ar trebui să se autosesizeze, să declanșeze o anchetă pe această speță și să sancționze aspru pe societatea organizatoare. Despre discomfortul sonor cauzat de megafoanele de pe mașina circului nici nu vorbesc …

  5. Nina Gheorghiu Răspunde

    Intr-adevar este ingrozitor cum sarpele o musca pe fetita , dar este si mai ingrozitor faptul ca ea a lovit mai intai sarpele ,care fiind agresat , a muscat. Este foarte greu ,daca nu chiar imposibil sa dresezi un sarpe ca atunci cand este lovit sa nu muste , dar este usor ,chiar obligatoriu ,sa educi copii sa nu loveasca animalele, pentru ca acestea cand sunt agresate , ele reactioneaza instinctual si musca.

  6. Adrian Barbu Răspunde

    eu amvazut ca fetita s-a aparat indepartand sarpele (lovit/impins) DUPA ce a musca-o!!!

  7. Roatis Alexandru Răspunde

    @Nina Gheorghiu. Scrieti cu atata convingere ca sarpele a fost agresat de fetita si ca de aceea a reactionat asa ca,m-am uitat de 1,2,3,…n ori la filmulet. Am crezut ca este vreun buton care sa dea filmuletul invers, poate l-ati descoperit dvs. Alfel, ar fi o explicatie:imaginea unui obiect pe retina apare rasturnata iar creierul o rastoarna la loc ca sa apara corecta.E exemplul acela din optica cu o lumanare verticala care apare inversa pe retina si apoi numai creierul stie cum face de o reface corect. Cred ca in timp ce urmareati filmuletul cineva v-a tinut lumanarea culcata, retina a inversat-o tot culcat iar creierul a uitat sa o rastoarne la loc sau aveti vreun interes in toata povestea asta?

  8. Roatis Alexandru Răspunde

    @Adrian Barbu. Cand apare cate un filmulet despre un anumit eveniment fiecare vede ce vrea. Am vazut si cazul acela cu Presedintele cum ii trage un dos de palma copilului peste obraz.Unii au vazut cum obrazul copilului il loveste in dosul de palma al Presedintelui.Cred ca pitonii acestia provoaca o stare ciudata in jurul lor. Mi-aduc aminte de faza din “Cartile junglei” cum atunci cand pitonul Kaa se lupta cu maimutele, acesta reuseste sa le “impietreasca” doar uitandu-se la ele, facand apoi ce a vrut cu ele. Cum omul si maimuta se zice ca au avut un stramos comun,s-ar putea ca sa fie valabil si la unii oameni. Asa ca nu va mirati ca unii au vazut cu cata ferocitate fetita a atacat pitonul.

  9. Nina Gheorghiu Răspunde

    Adrian Barbu nu ai vazut bine. Fetita a fost muscata de bratul stang dupa ce a lovit/ impins sarpele spre acest brat.

  10. Roatis Alexandru Răspunde

    @Butka Gergo. Acum 2000 de ani, autoritatile locale si centrale ale anticilor romani se distrau copios la spectacolele pe viata si moarte dintre oameni,dintre oameni si animale sau numai dintre animale. Nici atunci nu s-au impiedicat aceste spectacole, sarpele divin se pare ca si-a facut culcus in fiecare om. Pe mine un lucru ma deranjeaza ca ne fac…orbi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.