Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

A fost lansată cartea „Reb Ancili şi alte povestioare despre evreimea Oaşului”, de Rodion Markovits

Rodion Markovits (7)La Gherţa Mică a fost lansată astăzi cartea “Reb Ancili şi alte povestioare despre evreimea Oaşului” scrisă de Rodion Markovits, tradusă pentru prima dată în limba română. La eveniment au participat oameni de cultură din judeţ, reprezentanţi ai editurii Kriterion şi ai administraţiei locale, care au depus jerbe la casa în care a trăit scriitorul, la 130 de ani de la naşterea sa.

Cartea, în ediţie bilingvă, a fost tradusă din limba maghiară în limba română de către directorul Centrului de Creaţie, Felician Pop, el mărturisind că a găsit cartea întâmplător într-o librărie din Budapesta şi i-a făcut plăcere să o traducă.

În carte este vorba despre bucuria de a te regăsi în ceva, despre lumea evreimii curate şi înţelepte, a evreimii vesele, a comprehensiunii, a înţelegerii celuilalt. Rodion Markovits este un foarte rar exemplu de triplă imagine, un scriitor evreu de expresie maghiară care scrie despre români. Acest exerciţiu triplu de imagologie cred că poate fi paradigmatic pentru noi, judeţul Satu Mare, când spunem că linia de forţă identitară a acestui judeţ este multiculturalismul“, a spus Felician Pop.

Directorul Centrului de Creație a remarcat forţa de expresie a scriitorului, care „te duce în lumea evreimii vesele” şi care „a ştiut să trăiască într-un paradox post modernist”.

Directorul editurii Kriterion, Szabo Gyula, a ținut să sublinieze faptul că traducerea este una foarte bună, traducătorul reuşind să păstreze acel „voal al nostalgiei, care apare şi în original”.

Această carte nu este singura a scriitorului Rodion Markovits care nu a apărut în limba română. O altă carte, “Grădina mamei mele”, a fost tradusă deja de către directorul de programe al Centrului de Creaţie, actorul Nagy Orban, dar deocamdată nu a văzut lumina tiparului. Ar mai fi de tradus în limba română cartea „Trenul de Aur”.

Rodion Marcovits este unul dintre cei mai importanţi scriitori născuţi în judeţul Satu Mare. El a trăit între 1884 – 1948, cea mai importantă carte a sa „Garnizoana din Siberia” fiind tradus în 17 limbi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.