Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

La Negrești-Oaș se efectuează cele mai ample lucrări din ultimii ani

lucrari negrestiPrimăria orașului Negrești-Oaș desfășoară în această perioadă lucrări ample de modernizare a infrastructurii, atât pe partea de apă-canalizare cât și pe cea de modernizare a străzilor.

Astfel, în acest moment se lucrează pe mai multe tronsoane pe străzile Cornetului, Valea Cerbului și Morii. 

Pe strada Cornetului se lucrează la introducerea rețelei de canalizare prin proiectul Master Plan derulat de Apaserv, dar și la schimbarea conductei de apă pe tronsonul cuprins între strada Victoriei și strada Valea Cerbului, din fonduri proprii ale Primăriei. Pe unele tronsoane se lucrează deja la realizarea racordurilor la aceste rețele și la montarea contoarelor individuale de apă, urmând să fie modernizată întreaga stradă.  

În paralel se lucrează la modernizarea drumului pe mai multe tronsoane de pe strada Valea Cerbului, după ce au fost introduse sau schimbate rețelele de apă și canalizare. Astfel, se lucrează pe tronsoanele cuprinse între străzile Livezilor – Tudor Vladimirescu – George Coșbuc – Cornetului. Modernizarea acestei străzi este extrem de importantă având în vedere că funcționează ca o centură de ocolire în momentul în care traficul pe strada Victoriei este deviat sau foarte aglomerat.

De asemenea, pe strada Morii au fost finalizate lucrările de modernizare pe tronsonul cuprins între străzile Livezilor și Unirii, iar în acest moment se lucrează la rețelele de apă și canalizare pe tronsoanele Unirii – Vrăticel – 1 Iunie.    

Constructorii vor începe în această săptămână lucrările și pe strada Oașului, pe partea de rețele de apă și canalizare, urmată de modernizarea drumului.

Modernizarea rețelelor de apă și canalizare este realizată din fonduri europene, prin Master Planul Județean implementat de Apaserv, iar modernizarea străzilor din fonduri europene, printr-un proiect câștigat de Primăria Negrești-Oaș.

După ce vor fi finalizate lucrările pe aceste străzi, va începe introducerea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, urmată de modernizarea drumului, pe străzile Unirii 1, Moților și Turului, Pieții, Mesteacănului, Gării, Plopilor.

Primarul Aurelia Fedorca le cere negreștenilor să aibă răbdare și le cere scuze pentru disconfortul cauzat de realizarea acestor investiții.

Lipsa infrastructurii este cea mai mare problemă a orașului Negrești-Oaș pe care, încet, începem să o rezolvăm. În acest moment în Negrești-Oaș se desfășoară cele mai ample lucrări din ultimii ani, foarte așteptate de negreșteni. Se lucrează intens la rețelele de apă și canalizare, dar și la modernizarea mai multor străzi. Le cerem scuze și înțelegere negreștenilor care domicialiază pe străzile pe care se efectuează lucrări pentru disconfortul cauzat, iar pe cei care domiciliază pe străzi care nu sunt cuprinse, deocamdată, în proiecte de modernizare, îi asigur că depunem eforturi pentru a găsi finanțare pentru modernizarea întregului oraș”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Edilul șef al Negreștiului a precizat că străzile vor intra în modernizare pe măsură ce sunt finalizate lucrările la rețelele de apă și canalizare. 

În cadrul proiectului cu finanțare europeană privind modernizarea străzilor au fost finalizate deja lucrările pe străzile Vrăticel și Unirii II.

Sursa: Primăria Negreşti Oaş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.