Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Prefectul solicită situații clare cu plata asistenţilor persoanelor cu handicap

SAMSUNG CSCPrefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a convocat luni, 21 iulie 2014 o şedinţă de lucru pe tema finanţării drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, potrivit O.U.G. nr. 103/2013. La şedinţă au participat şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, Mircea Ardelean, directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan, specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului şi cei ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare.

Reprezentantului Guvernului în teritoriu i-a fost prezentat un raport cu privire la situaţia finanţării drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav. În anul 2014 fondurile necesare de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sunt de 24.549,97 mii lei, din care s-au alocat până în prezent suma de 20.728 mii lei. De la bugetul local, unităţile administrativ-teritoriale trebuie să aloce suma totală de 8.173,87 mii lei, bani destinaţi aceluiaşi scop, sumă ce reprezintă cel puţin 25% din necesarul stabilit.  

În urma şedinţei de lucru, prefectul Eugeniu Avram a solicitat ca fiecare primărie din judeţul Satu Mare trebuie să transmită către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice o situaţie concretă şi reală privind sumele aprobate în bugetele locale, plăţile efectuate, precum şi necesarul estimat la data de 31.12.2014 pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 20 din O.U.G. nr. 103/2013. De asemenea, Instituţia Prefectului şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice vor face demersurile necesare la Ministerul Finanţelor Publice pentru ca diferenţa de bani de la bugetul de stat, în sumă de 3.821,97 mii lei, să fie alocată până la finele anului în curs.  În acelaşi timp, se va solicita suplimentarea nivelului maxim al cheltuielilor de personal aferent anului 2014, care va rezulta în urma centralizării datelor provenite de la fiecare unitate administrativ-teritorială a judeţului Satu Mare.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.