Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Prefectura cere o expertiză cu privire la rezistenţa digului din zona Berindan

SAMSUNG CSCO parte dintre membrii Grupului de Suport Tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(CJSU) Satu Mare s-a reunit miercuri, 2 iulie 2014, într-o şedinţă pentru a discuta despre lucrarea efectuată de angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Române(SGA) Satu Mare pe digul de pe malul drept al râului Someş, în zona cantonului Berindan, comuna Odoreu.

La şedinţa convocată de subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamas, au participat reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Române(SGA) Satu Mare, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) „Someş” al judeţului Satu Mare şi cei ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare(ANIF)Sucursala Satu Mare. Din partea Instituţiei Prefectului au mai participat directorul de cancelarie, Raul Băbţan, şeful Serviciului Monitorizare, Ramona Antonescu şi consilierul pe situaţii de urgenţă, Ciprian Răcăşan.

În cadrul şedinţei s-au prezentat rapoartele ISU „Someş” Satu Mare, SGA şi ANIF, în urma cărora s-a stabilit că este necesară realizarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru a se înlătura orice suspiciune privind afectarea structurii de rezistenţă a digului.

Expertiza tehnică va fi efectuată de un inginer specialist din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, iar rezultatul se va comunica în cel mai scurt timp Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

 

Sursa: Prefectura Satu Mare 

Un comentariu

  1. hopa mitica Răspunde

    Probabil ca Mitica nu a apucat sa isi ia comisionul de la lucrare facuta si cred ca il doare asta. Pentru asta e de fapt tot scandalul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.