Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Tabără creştină ortodoxă la Negreşti Oaş

tabara negrestiÎn perioada 21 – 26 iulie 2014 are loc ediția a II-a a taberei creştine dedicată tinerilor ortodocşi cu titlul “Hristos în mijlocul nostru” având ca temă “Sfânta Liturghie – unitate şi comuniune”. Aproximativ 40 de elevi de gimnaziu se află la Negrești Oaș unde împletesc în cel mai plăcut mod rugăciunea cu activitățile de divertisment.

Schitul Sf. Arhidiacon Ștefan s-a umplut de viață în această săptămână când i-au trecut pragul peste 80 de tineri și 10 profesori. Tabăra este organizată de Protopopiatul Ortodox Român Oaş şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Oaş – ATOPO şi are binecuvântarea PS. Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. De menționat mai e si ajutorul insemnat pe care l-au oferit Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș și Consiliul Județean Satu Mare in desfasurarea in cele mai bune conditii a taberei.

“Este o tabără frumoasă care îmi aduce aminte de taberele din copilăria mea. Au activități superbe în acest peisaj mirific de aici de la Luna Ses fără telefoane, fără tehnologie, activități, pictură, rugăciune,  drumeții, socializare, experiențe foarte plăcute. Zic eu că este o tabără foarte reușită pe care vrem să o sprijinim consecvent în fiecare an. Anul acesta a fost mai ușor fără telefoane și fără tehnologie pentru că știau deja că li se iau, le-au depozitat toate în săculețul special fără probleme. Cred că a fost o experiență interesantă pentru ei și sănătoasă, zic eu.” a declarat Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești Oaș.

În cadrul taberei sunt cuprinse o serie de activităţi: discuţii pe marginea unei teme propuse, ateliere de lucru, rugăciune, observaţii astronomice cu aparatură de specialitate, activităţi sportive, concursuri, drumeţii, foc de tabără şi activităţi pentru cultivarea abilităţilor practice. 

“Este o inițiativă foarte bună, este un alt tip de tabără și cred că are menirea de a-i educa pe tineri în spiritul credinței. Suntem la cea de a doua ediție a taberei tinerilor creștini din județul Satu Mare. Dacă la prima ediție au fost mai mulți elevii de liceu, acum vedem că sunt împărțiți în două grupe, au fost așa de mari solicitările că a trebuit gândită toată structura pe două grupe, una pentru elevii de gimnaziu și una pentru elevii de liceu. Consiliul Județean sprijină această inițiativă. Chiar cred în faptul că putem să educăm tinerii în spiritul credinței. Hristos este în mijlocul lor în timpul activităților pe care le desfășoară, fie că sunt activități de socializare, sportive sau în timpul cântărilor religioase, având un efect benefic în formarea lor. Faptul că în momentul de față societatea și-a cam pierdut scala de valori, prin astfel de inițiative în care biserica alături de autorități și societatea civilă, pune accentul pe credință, ne dă optimismul de a previ cu încredere spre viitor. “a declarat Adrian Ștef,  președintele Consiliului Județean Satu Mare

Programul de activităţi este coordonat de pr. Marcel Malanca, coordonator catehetic al Protopopiatului şi preşedinte ATOPO  împreună cu un grup de profesori şi formatori voluntari de la diferite instituţii şcolare şi ONG-uri.

“Tabara tinerilor creștini, așa cum am numit-o, “Hristos în mijlocul nostru” este la cea de a doua ediție. Ne-a ajutat Dumnezeu să realizăm o tabără cu două serii timp de șase zile pentru amândouă grupurile. Activitățile pe care le desfășurăm sunt foarte variate, deși suntem la baza schitului de la Luna Ses, activitățile sunt acelea care se pretează unei tabere de tineret. Am consolidat deja un grup de aproximativ zece profesori, colaboratori, voluntari din toate domeniile cu care am închegat un program bogat. Ne autogospodărim în această tabără, tinerii implicându-se în toate activitățile. Bucătăria, ordinea și disciplina sunt asigurate de copii. Fiecare grupă are câte un mentor și împreună suntem o mare familie astfel că la final am vrea să mai rămânem, dar trebuie să ne și despărțim.” spune cu mare drag Pr. Marcel Malanca, coordonator catehetic al Protopopiatului.

Atât profesorii cât şi tinerii participanţi din tabăra creştină de la Luna Şes consideră benefică organizarea acesteia, adăugând că ar trebui organizate mai multe serii ale acestei tabere şi în vara anului viitor.

Sursa: Consiliul Judeţean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.