Ultima actualizare: ieri, 20:12
Naţionale

TOP 10 facultăţi NECUNOSCUTE care îţi aduc salarii de 3.000 de euro

admitere facultatiTinerii care au trecut cu bine examenul de BAC trebuie să ştie că există şi facultăţi mai puţin mai putin mediatizate, dar care le pot aduce salarii mari şi oferte interesante de angajare după absolvire. Nu doar IT-ul, ASE-ul, Medicina sau Limbile străine aduc joburi bine plătite şi cariere de top.

În lista facultăţilor neglijate, dar care reprezintă opţiuni bune de viitor, se află, potrivit unui sondaj REALITATEA.NET în rândul specialiştilor HR, următoarele specializări:

Inginerie mecanică, Inginerie auto, Mecatronică, Agronomie (Ştiinţe agricole), Tehnologia şi Chimia textilelor, Petrol şi Gaze, Chimie alimentară, Logistică industrială, Tehnologie dentară,  Robotică.

Tinerii români ocolesc încă specializările care le pot aduce joburi înalt calificate şi bine plătite în producţie sau agricultură. Aici vorbim de chimie alimentară, textile, mecanică. Pentru următorii ani, specializările tehnice vor fi cele mai căutate, Politehnica a revenit la modă“, spune unul dintre consultanţii în resurse umane.

Salariile sunt, de regulă, mai mici în producţie decât în vânzări sau marketing, însă joburile sunt mult mai stabile, iar specializările foarte nişate sunt totuşi bine plătite. Multinaţionalele dau adeseori 1.000 euro net, chiar dacă la iesirea din facultate un salariu de pornire este între 1.500-1.900 lei net.

Acum specializările de la Petrol şi gaze sunt foarte căutate, mai ales în afara ţării, pe proiecte. Şi mecatronica este un profil rar, e o combinaţie între mecanică şi robotică, care poate aduce 3.000 de euro cam în 7-8 ani de la absolvire“, spun specialiştii.

Specializările din industria chimică sunt, de asemenea, de viitor, iar firmele se confruntă cu dificultăţi în recrutarea de specialişti. “Am găsit greu laboranţi care să lucreze în domeniul betoanelor. Salariile pentru primii ani de experienţă porneau de la 3.000 de lei pe lună şi creşteau cu un nivel de experienţă mai ridicat”, spune managerul unei firme de recrutare.

Potrivit specialiştilor, agricultura este, de asemenea, un domeniu care se va dezvolta foarte mult în următorii 5-10 ani în România, iar inițiativele în acest domeniu au un potențial foarte mare.

IT-ul va fi cu siguranță parte integrantă a soluțiilor viitorului, ca şi inginerii, însă nicio societate nu poate supraviețui doar cu specialiști IT sau doctori. Cele mai de succes societăți au un echilibru și un flux constant de absolvenți în toate domeniile, de la producție şi servicii industriale până la administrație.

Unele facultăţi care au devenit din nou interesante în ultimii ani, după mai mulţi ani de declin sunt în primul rând medicina, ca urmare a faptului că oferă, din pacate, oportunităţi excelente de emigrare, iar în al doilea rând ingineria mecanică, urmare a dezvoltării sectorului automotive în România. Poate cel mai special profil ne-standard este cel de fizician, în care complexitatea intelectuală a materiei califică absolvenţii pentru o mulţime de meserii care aparent nu au nimic de-a face cu fizica învăţată în şcoală“, spune Sergiu Neguţ, Transformation Partner la firma de consultanţă Wanted Transformation.

Pe de altă parte, viitorii studenţi continuă să se îndrepte masiv către facultăţi care NU le dau şanse mari de integrare pe piaţa muncii – anul trecut absolvenţii de liceu au luat iarăşi cu asalt facultăţile de Drept, Studii europene, Business, Relaţii internaţionale, Ştiinţe politice.

 Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.