Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Bilanțul ISU Someș Satu Mare 2014. Numărul de intervenții a crescut

conferinta bilant ISU (5)Un scurt rezumat al activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare a fost prezentat astăzi într-o conferință de presă de către inspectorul șef Dan Gheorghe. Pe primele șapte luni ale acestui an s-au înregistrat un număr de 2780 de intervenții, mai mare față de anul trecut.

Inspectorul șef Dan Gheorghe, a evidențiat faptul că obiectivul principal al activității inspectoratului a fost cel de creștere al calității și eficientizării actului de prevenire și al celui de intervenție. Astfel, măsurile şi acţiunile preventive adoptate şi întreprinse au urmărit îndeplinirea la un nivel calitativ optim a dezideratului care stă la baza întregii activităţi a instituţiei, respectiv creşterea nivelului de securitate a cetăţenilor, protejarea proprietăţii şi a mediului.

Inspecţia de prevenire din cadrul instituției, prin cei 18 inspectori, a organizat şi executat 667 controale din care: 88 la investiţii, 180 la operatori economici, 1 obiectiv SEVESO, 326 la instituţii, 11 la construcţii hidrotehnice, 2 la puncte de comandă şi 59 în localităţi. În urma controalelor au fost aplicate 3605  de avertismente şi 184  amenzi contravenţionale , în cuantum de 262.800 lei.

 De asemenea s-au efectuat  37 de  activităţi cu Cercurile tehnico-aplicative de elevi ,,Prietenii Pompierilor”, 39 activităţi cu Cercurile tehnico-aplicative de elevi ,, Cu  Viata  mea apăr Viaţa ”.

 În  primele 7 luni ale acestui an,  au avut loc activităţi de informare preventivă având ca obiective creşterea nivelului de siguranţă al copiilor, reducerea numărului de incendii la gospodăriile populaţiei şi implicit al victimelor, prilej prin care au fost distribuite peste 500 de pliante și au fost susținute lecții deschise de prevenire în unități de învățământ.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, inspectorul șef Dan Gheorghe a declarat că numărul de intervenții a crescut, astfel în 2013 au fost 1226 de intervenții iar în 2014, 1534 de intervenții. Mai mult, susține că timpul mediu de răspuns la incendii a scăzut față de anul trecut de la 11,03 la 10,58. În schimb, timpul mediu de răspuns SMURD a crescut față de anul trecut.

Privind monitorizarea, în această perioadă au fost primite un număr de 22 informări meteorologice, 49 atenționări meteorologice, 27 avertizări meteorologice, 8 avertizări hidrologice, 5 informări hidrologice și 7 atenționări hidrologice care au fost analizare de Centrul Operațional împreună cu comanda inspectoratului, în urma cărora s-a transmis către autoritățile locale un număr de 31 SMS-uri.

Tot în această perioadă s-au primit 3 rapoarte privind producerea situaţiilor de urgenţă:

1. raport privind producerea unei  situaţii de urgenţă în data de 15.03.2014, în comuna Căuaş, localitatea Căuaş – fenomene meteorologice periculoase (intensificări ale vântului  – vijelie). A fost afectată 1 locuinţă –Parohia ortodoxă Căuaş.

2. raport privind producerea situaţiei de urgenţă în data de 08.07.2014, în comuna Hodod, localitatea Hodod – fenomene meteorologice periculoase (intensificări ale vântului – vijelie). Au fost afectate două locuinţe şi un stâlp electric din beton.

3.raport cu producerea situaţiei de urgenţă (scurgerea apelor de pe versanţi): datorită perioadei cu precipitaţii abundente din luna iulie şi din data de 16.07.2014 pe raza comunei Bogdand. S-au produs spălări de piatră pe mai multe străzi.

În încheiere inspectorul șef a mai precizat că trei cadre din inspectorat și-au dat demisia din cauza nemulțumirii de venituri salariale.

”Din păcate ne împuținăm pe zi ce trece, astfel că am avut parte de trei demisii. Să nu credeți că este un motiv datorită stilului managerial sau al condițiilor de muncă neconforme, dimpotrivă conducerea inspectoratului încearcă și caută soluții ca personalul care lucrează aici să se simtă cât mai confortabil. Motivul de plecare a colegilor a fost cel de nemulțumire a veniturilor salariale și și-au găsit locuri de muncă în străinătate mult mai bine plătite”, a declarat Dan Gheorghe.

Totodată, a mai anunțat că 2 ofițeri și 2 subofițeri sunt integrați în colectiv, urmând procesul de preliminare pentru ocuparea funcțiilor în care sunt încadrați. Iar cetățenilor județului Satu Mare le transmite ”să fie liniștiți că pompierii veghează la liniște lor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.