Oraşul Negreşti Oaş are începând de astăzi un nou cetăţean de onoare în persoana vicepremierului Liviu Dragnea, oficialul de la Bucureşti sprijinind unele proiecte locale şi anunţând noi investiţii. Potrivit vicepremierului, investiţiile în derulare şi cele care vor începe la Negreşti-Oaş vor ajunge la suma de 2.500 de miliarde de lei vechi, adică 250 milioane lei noi.
Ceremonia de deschidere oficială a Festivalului Patrimoniului Oaşului “Zestrea Oaşului” a avut loc pe scena amplasată în centrul orașului, primarul Aurelia Fedorca invitându-l pe Liviu Dragnea pe scenă pentru a adresa câteva cuvinte negreştenilor.
Vicepremierul a preferat să nu transmită mesaje politice şi să vorbească doar de investiţiile din Negreşti-Oaş: luni se va semna ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a DN 19 Negreşti-Oaş – Sighet, au fost semnate câteva contracte de modernizare drumuri, urmează alocarea de noi bani pentru asfaltări, se va realiza un centru multicultural ce cuprinde bibliotecă, cinematograf, sală de spectacole şi parcare subterană, în valoare de 14 milioane, se va moderniza și extinde clădirea Serviciului de Paşapoarte, vor fi reabilitate două şcoli, vor fi reabilitate termic toate blocurile, se vor aloca fonduri pentru dotarea cu aparatură a Spitalului Negrești Oaș, se va moderniza stadionul. Liviu Dragnea a dat asigurări că pârtia de schi de la Luna Şes va fi finalizată.
Vicepremierul doreşte ca în doi ani de zile Negrești Oaș să fie unul din cele mai frumoase oraşe din ţară.
„Investiţiile de care am vorbit, care sunt în derulare, care s-au realizat şi care urmează să se realizeze prin contractele pe care le vom semna începând de mâine însumează peste 2.500 de miliarde de lei vechi. Nu este un cadou, este un model de dezvoltare pentru un oraş, pentru un loc care merită“, a punctat Liviu Dragnea.
După discursul oficialului, primarul Aurelia Fedorca a dat citire hotărârii de Consiliu Local prin care „se acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului Negreşti Oaş domnului prim viceprim-ministru Dragnea Liviu, personalitate marcantă a administraţiei publice locale din România pentru sprijinul acordat în dezvoltarea oraşului Negreşti Oaş”.
Vicepremierul s-a declarat copleşit de primirea acestei distincții, el fiind de părere că „fiecare cetăţean din acest oraş este un cetăţean de onoare”.
Liviu Dragnea a mai ajutat-o pe primăriţă să înmâneze premii elevilor buni la învăţătură, primul fiind campionul mondial la matematică Andrei Bud, reprezentanţilor cluburilor sportive şi cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie.
De menţionat este faptul că la deschidere au fost prezente oficialităţile locale şi foarte mulți membri PSD, lipsind reprezentanții Alianței Creștin Liberale Satu Mare, care au anunţat că protestează astfel faţă de faptul că deschiderea oficială a sărbătorii a avut loc cu întârziere, față de “bătaia de joc a celor de la putere la adresa cetățenilor prezenți la fața locului, în așteptarea evenimentului”.
“Nici în cursul zilei de sâmbătă și nici duminică, manifestările din cadrul festivalului nu au început la timp, conform programului oficial, sau nu au avut loc sau s-a schimbat locația. Puterea fuge de oameni, iar minciuna se confirmă!”, a precizat conducerea ACL Satu Mare.
Bravo PSD ! Bravo Fedorca ,Govor, Stef si Silaghi ! Vedeti ca se poate ! Lucrez de 13 ani in Anglia si doresc sa ma intorc urgent acasa. In sfarsit se fac lucruri mari in tara, judet si in zona Oas. Cand am plecat sa lucrez afara am facut o mare greseala. Acolo nu avem conditii de trai decente, coruptia este in floare, birocratia te sufoca, este instabilitate fiscala si economica. Nu avem drumuri si nici vorba de autostrazi ! Sanatatea este in plop, la spital dai spaga si te duci cu reteata, cu medicamentele, cu patul si cu mancarea de acasa. Despre invatamant ce sa mai zic ; se dau diplome pe banda rulanta si toti vor sa fie ,,domni ” cu diplome chiar daca nu stiu sa faca nimic. Conducerea tarii, judetului si orasului in care traesc nu stie nici macar sa PROMITA ceva SERIOS. Aici e trai cu adevarat, iar dupa ce se vor investii toti banii promisi de sefii o so traimi cu totii ca in paradis !!!
Bravo PSD ! Bravo Fedorca ,Govor, Stef si Silaghi ! Vedeti ca se poate ! Lucrez de 13 ani in Anglia si doresc sa ma intorc urgent acasa. In sfarsit se fac lucruri mari in tara, judet si in zona Oas. Cand am plecat sa lucrez afara am facut o mare greseala. Acolo nu avem conditii de trai decente, coruptia este in floare, birocratia te sufoca, este instabilitate fiscala si economica. Nu avem drumuri si nici vorba de autostrazi ! Sanatatea este in plop, la spital dai spaga si te duci cu reteata, cu medicamentele, cu patul si cu mancarea de acasa. Despre invatamant ce sa mai zic ; se dau diplome pe banda rulanta si toti vor sa fie ,,domni ” cu diplome chiar daca nu stiu sa faca nimic. Conducerea tarii, judetului si orasului in care traesc nu stie nici macar sa PROMITA ceva SERIOS. Aici e trai cu adevarat, iar dupa ce se vor investii toti banii promisi de sefii o so traimi cu totii ca in paradis !!!
Minciuni de campanie electorala marca psd! Deci sa argumentez,fiecare fraza incepe cu expresia ”se va sau se vor”! dar pana acum in 3 ani nu sa facut nimica. Ei vor zice ca Basescu nu ia lasat si bla,bla! Cetatean de onoare un cercetat penal si un om care este acuzat ca a fraudat si deturnat fonduri europene,unul care a pus mortii olteni sa voteze? NU SUN MANDRU CU ASTFEL DE ROMANI! RUSINEEEE! jos psd!
Aștia iar defilează ca la 23 august????
Govor e un looser, un ratat in afaceri care a intrat in politica sa faca bani sa aiba ce manca Razvanel, Mariana si nepoteii.
Si tu esti un loser( asa se scrie corect) mai mare decat el!
da daa si eu sunt un llooser mai mare decit el , defapt toti suntem ca am votat ca fraierii da il mai voteaza militia :))))))))))))))
A fost minunat de zilele Negrestiului…..tot orasul miroase a Pisu ….frumos va sta pesedistilor..
.
ce o sa fie ce o sa fie , negrestiul ca monaco :))))))))))))))))))))))))
fraieri suntem ca votam comunisti iara
Inainte de a promite peste 50 mil.euro spuneti cat ati investit in Negresti in ultimii 2ani si 4luni de cand sinteti la guvernare.Pod3,centura ocolire,sala polivalenta etc.vor rasari in Satu Mare desigur daca Ponta va fi votat de bizonii satmareni care mai pun botul la povestile urmasilor comunistilor.In 2ani si 4luni nu s-a inceput niciun proiect major promis in campanie in 2012,aceasta este realitatea restul sint doar povesti de fraierit votanti.
Muuu muuu si eu am fost bizon dar acuma nu-i mai votez :))))