Ultima actualizare: ieri, 21:29
Locale

Mircea Govor către Andreea Paul: Mai bine La Mircea decât La Stolojan. Am ajuns aici fără să mă prostituez

conferinta PSD (1)Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a răspuns astăzi, într-o conferinţă de presă unor acuzaţii aduse de adversarii din ACL, Andreea Paul şi Adrian Cozma.   

Spunea că eu mint când afirm anumite lucruri, că La Mircea dezinformează, bătând apropouri la localul meu, La Mircea. Eu vreau să spun că La Mircea a fost un brand, un lucru de care nu mi-a fost ruşine şi mi-a făcut cinste la vremea respectivă, a fost o activitate de care eu sunt mândru, o activitate care a trecut. Eu zic că pentru sătmăreni mai bine La Mircea decât La Stolojan, sau la Dragă Stolo. Eu în decursul timpului am avut mai multe activităţi printre care şi acea activitate, dar sunt mândru de ce am făcut în viaţa mea şi nu-mi reproşez absolut nimic. Ba mai mult, mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la acest nivel în politica sătmăreană pe picioarele mele, fără să mă prostituez şi fără să port geanta nimănui”, a declarat Govor.

Preşedintele PSD a precizat că îi lasă pe sătmăreni să-i caracterizeze pe politicieni, cei care până la urmă cei care votează, amintind totodată şi de faptul că PSD a obţinut cele mai multe voturi în rândul partidelor româneşti din Satu Mare şi a câştigat Colegiul 2.

Mircea Govor consideră  „o ruşine” răspunsul dat de Andreea Paul privind sprijinul financiar acordat  unor biserici. „Mi se pare o jenă, o bătaie de joc față de cetățeni. Dacă prin intermediul meu sau al Consiliului Județean am alocat sume importante de bani pentru 300 de biserici din județul Satu Mare n-am ieșit niciodată să spun.  Nu-i frumos din asta să-şi facă un titlu de glorie, asta este frumos, un lucru normal, firesc, care trebuie să se întâmple. Să ajuţi Biserica este o onoare, un lucru de suflet”, a punctat Govor.

El a ţinut să precizeze că de fapt banii sunt alocaţi prin Ministerul Culturii cu sprijinul parlamentarilor, dar niciunul nu a ieşit public să spună acest lucru.

Liderul PSD susţine că parlamentarul PDL nu a contribuit „nici cât e negru sub unghie” la autostrada 109 L şi că activitatea parlamentarilor din opoziţie este de face câte o interpelare în loc de „a tăia iarba la câini”.

Să înţelegem foarte clar, parlamentarii din opoziţie nu au pârghii în mână. Şi atunci ce au? Gargară. Fac gargară. Recunosc că am dat 1.000 de euro avocatei dnei Vass  ca să încheiem procesul la care a apelat dânsa. Eu am considerat de cuviinţă că nu intru într-un conflict cu o femeie, eu toată viaţa am respectat femeile, nu încep să mă judec, să mă cert, să mă bat cu femeile. Nu m-am bătut cu Andreea, am preferat să renunţ la proces, am plătit cheltuielile, dar dacă tot discutăm, să vă spun că ea a pierdut acest proces cu Gazeta în care am fost eu. Am vrut să nu mă judec cu nimeni, să nu fac circ din respect pentru o femeie, nu pentru deputat”, a mai afirmat Govor.

Potrivit acestuia, cei doi au stabilit că nu se mai atacă în public, dar Andreea Paul a afirmat despre Govor că este un „politician ratat” şi a atacat-o pe nedrept pe primăriţa din Negreşti Oaş.

„O rog din suflet, dacă poate să ajute cu ceva Satu Mare să o facă. În primul rând să-i lase pe oameni în pace, să nu-i mintă, să nu vină cu circ, să nu vină cu jigniri la adresa unuia sau altuia pentru că sătmărenii s-au săturat de circ de pe vremea unui alt parlamentar de care încet încet scăpăm. Dar vom scăpa şi de dna Vass peste doi ani”, a completat Govor.

Nici liderul organizaţiei judeţene de tineret al PDL Satu Mare, Adrian Cozma, nu a scăpat fără răspuns.

Un croitoraş viteaz care se crede, Adi Cozma, pe nedrept spune că zic minciuni. El prea bine știe că sunt un om hotărât și nu mint, îmi place să-mi țin cuvântul. De aia poate el vorbi în Consiliul Județean. A zis că mint vizavi de drumul Codrului, înseamnă că nu e în timpul ședințelor în Consiliul Județean, și doar a ridicat și el mânuța când s-a votat drumul. Îmi pare rău că m-a făcut mincinos şi pentru acest lucru îi spun să nu mai fie obraznic”, a declarat Govor.

Liderul PSD i-a transmis lui Cozma că tinerii care fac politică bazată pe minciună nu ajung departe şi că ar putea învăţa multe de la el.

Încă o dată o spun şi sunt convins că în toamnă România va avea un preşedinte român, în primul rând ortodox, şi-l va chema Victor Ponta”, a mai spus Govor.

În încheierea conferinţei, el a prezentat câteva fotografii cu Andreea Paul la intrarea în comuna sălăjeană Bobota, după ce deputatul PDL a spus că aceasta nu e comuna sa natală.

conferinta PSD (16)

75 comentarii

  1. mihai Răspunde

    Extraordinar! Pentru ca satmarenii au votat USL, respectiv Govor, un badaran analfabet isi permite sa ameninte pe toata lumea!
    Intelegem din onomatopeele pe care le scoate la nervi ca i-ar cam fi dator Cozma. numai ca uite cum i-o tras-o ! Se mai intampla, nu toti sunt lasi si prosti! Bravo croitorasului!

    • romani,treziti-va, Răspunde

      ALO – parlamentari si CJSM -PDL,PSD,PNL… !?
      Ia spuneti ,ce ati facut voi pentru satul UNIMAT ?
      In afara de promisiuni desarte ?
      AUD ?
      Va spun eu. NIMIC !!
      Pana acum v-am lasat in pace. Dar gata. Rabdarea a luat sfarsit.
      Va vom cere socoteala si explicatii pentru partialitatea cu care s-a operat si continua sa se practice impartirea banilor publici.
      Acum…..aveti nevoie iar de voturi ….veti veni iar si veti promite nesimtitilor.
      Treziti-va romani de pretutindeni.
      Dati jos valul de pe ochii.
      Timpul adevarului si a dreptatii a sosit.
      Da-ti-va votul doar cui merita cu adevarat.
      Desteptarea.

      • Mihai Petre Răspunde

        Satul Unimat nici nu e pe harta! Pana mea sunt alte sute de chestii mult mai importante, cum ar fi al 3-lea pod, o centura de ocolire etc, daca vrei sa vi cu exemple macar nu fi subiectiv, de asta merge asa prost tara asta ca toti sunteti subiectivi ca imbecilul care a postat mai sus! Auzi mai ce crezi ca poti face tu? :)) Rabdarea ta a luat sfarsit? Ma faci sa rad :)), dc ai fi tu in locul lor ce pana mea ai face? Unimatul cartier la Parisului sau ce dracu? Daca esti prost macar nu posta!

    • Diana Răspunde

      De cand am trecut la PSD, am evoluat intelectual 😉 aici in sedinte se discuta idei, de demareaza proiecte…lucrurile sunt programate si se desemneaza persoane responsabile. La PDL se mobilizeaza persoanele ca sa adune rahat si sa arunce in oameni competenti. Imi pare rau ca n-am facut acest pas mai repede 🙂

  2. Ghita Răspunde

    Bine Mircea arata-le faptul ca Vass si Cozma sunt doar doi caini ai PDL-ului care latra zi de zi prin intermediul presei si al conferințelor de presa. Mircea ne aducem aminte de sloganul tau din campania electorala: fapte, nu vorbe!

    • pisic Răspunde

      Baaaaaa! Scoate-ti limba din curu lu’ Mirciulica.
      Ce fapte? Ce vorbe? Macar taci drq.

  3. marius Răspunde

    Felicitari Govor, era si cazul sa afle lumea cine sunt ei.Papagali vorbitori…, sa se uite in ograzile lor, cat de curate sunt…..

  4. laudacii Răspunde

    bravo ghita si marius felicitati-va seful cum face cind va spune ce sa scrieti? voi ii cititi comentariile cekorlalti, el va dicteaza ce sa scriwt?:))))))))))

  5. Marius Răspunde

    lasa Govore ca s-au prostituat altele pentru tine, Manuela Rogoz, Mihaela Visovan, Raul Babtan, Catalin Groza etc…dada, exista si altfel de prostitutie, nu doar pe sex, adica prostitutie sa inghiti toate minciunile numai sa ai un loc caldut de bugetar. In rest, Govore, sa faci bani sa o duca bine Razvanel si nepoteii tai ca pt ei faci bani nu pt taranii de satmareni.

    • Mihai Răspunde

      Manuela Rogoz????? Mare caracter! Mare valoare! :)))) iar tinerii capabili aleg calea strainatatii. In RO ran doar panaramele de doi lei care stiu sa se craceasca unde trebuie.

  6. Galiano Răspunde

    Felicitari domnule Govor stiam ca la atita va duce capul nici nu trebuia sa mai demostrezi…
    asa partid asa conducatori..traiasca PSD cu voi tot inainte si tara o sa ajunga acolo unde este acuma in mocirla…doamne multi inteligenti are si da acest partid neegalabil PSD ,plin cu oameni cu diplome adevarate
    Cu cit mai multe conferinte de presa cu atit vedem mai mult capacitatea de gindire si de realizari marete al PSD…
    la noi ciuma rosie s-a raspindit ca ebola in africa pe cine loveste nu mai are nici o scapare…..

  7. bicau Răspunde

    mirciulica da ia spune tu domnul depulat, pardon deputat petric ce-a facut pentru judet de cind e in parlament? fi sincer ca stim ca nu-l iubesti si te putem intelege avea dreptate andrea paul cind i-a zis auleo ce prost esti!

  8. Dorin Răspunde

    Felicitari conducatorului comunist, Govor!!! Isi plateste oameni sa il aplaude si sa ii comenteze de bine. Bine au facut Paul si Cozma. Cred ca nu se astepta sa fie contrazis, tocmai conducatorul suprem. Sa isi vada de treburile lui ca nu cred ca ii impresioneaza pe satmareni cu astfel de declaratii.

  9. Galiano Răspunde

    Sunt mindru de ce am facut:olimpia a falimentato,somesul l-a falimentat, la mircea falimentat,hotelul din spatele Mondiala falimentat ,cele doua apartamente din blocul turn de peste drum de electrica pierdute ,cu citeva dosare la DNA….eu zic ca poti sa fii MINDRU….bravo asta da conducator….sa ne traiesti caci fara tine judetul rau ar mai duce….bine ca domnul are gradina mare si ai si tu loc!!!!!

  10. cineva Răspunde

    Ba mai mult, mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la acest nivel în politica sătmăreană pe picioarele mele, fără să mă prostituez şi fără să port geanta nimănui”, a declarat Govor. Dar cu Valer Marian cum ramane? Nu ia purtat geanta, ia lins curul. 🙂

  11. Galiano Răspunde

    oare domnul MIrcea ne poate spune care iau fost colegii de facultate..
    in ce perioada a terminat “facultatea” domnul sef de PSD…cam cit alcool a vindut la negru,cam cite datorii au lasat in urma sa toate aceste firme falimentare….nu de alta dar ar fi interesant sa vedem toate realizarile cu care se mindreste..

    • satmarean 2014 Răspunde

      Poate cu fostu’ prefect ciocan,care (se zice pe la psd) a facut facultatea ,apoi liceul! Alo… aude cineva?DNA!? Ce facultate putea face govor?La cate prostii a facut pe banii publici ,cred ca va face facultatea unde se poarta dungi! Auzi a facultate,colegi.!? Semianalfaetii nu stiu sa scrie.

      • Dana Răspunde

        Dar eu consider ca, croitorasul Cozma ar trebui sa se duca pe drumul DNA-ului sa ne spuna de unde a cumparat cele doua bolide de lux, al fratelui sau si al lui personal! Multumim croitorasule!

        • Mihai Răspunde

          Postac PSD-ist.I-a spune cate afise mai trebuie sa lipesti ca sa primesti un loc de munca de la tov. L.M.

        • sssssssttt! Răspunde

          Auzi ma’,bolide de lux!? Dupa tine toata lumea ar ttebui sa se plimbe cu roaba? Danutza,danutza,da’prostovana esti! Oare La mircIa ,cu ce se plimba? Poate el sa justifice averea dobandita? In oras se stie (pe bune )ca a falimentat tot ce a administrat. La mircIa chiar a ars pana in temelii in anii 90′,mai ti minte? Oare cat a fost asigurarea?

  12. florinel Răspunde

    Mircea Govor nu te uita la prostiile de mai sus. Croitorasul de la PDL si-a pus postacii de la partid sa bage material. Dar sa nu uitam vorba aia: nu musca mana care te-a hranit! Fapt ce Cozma Adrian – croitorasul a facut-o!

  13. marius Răspunde

    Atata timp cat se face si pentru ca proiectele continua,nu am cum sa nu il laud pe Govor.Ce faceti voi si postacii lui asta e partea a doua,ar trebui sa fiti realisti cu totii si sa vedeti realizarile…

    • Mihai Răspunde

      Hai la afise cu tine. 🙂 postac PSD-ist. Locuri de munca vreti? Hai sictir la Florisal cu voi. Ciuma rosie!

    • pisic Răspunde

      Poti sa scoti si tu limba din curu lu Govor. Insa un lucru bun a facut si el. Restaurantul La Mircea(pana nu i-a dat foc pentru asigurare).
      In rest a dat chix, si cu Olimpia, si cu afacerea cu alcolu (aici are noroc pentru ca nu exista inca autoritatea acela cu fraude economice si spalare de bani), si cu televizoru, si cu ziaru etc. Pana unde poate ajunge un om CUMPARAND INFLUENTA prin metode (ne)ortodoxe.Si el este un micut Voiculescu daca stai si analizezi la rece. Cum capata putere devine foarte sigur pe sine, numa sa nu pateasca la fel.

  14. andi Răspunde

    nu crede nimeni ce scrieti voi la comanda pastacilor

  15. Un roman Răspunde

    @marius
    esti prost?
    P.S.: Nu sunt postac si nici afiliat politic.

  16. Galiano Răspunde

    marius si andi :vedeti ca de atita lins c..l lui govor o sa faceti icter ..si nu prea cred sa mai gasiti vriun medicament sa-l vindecati!!!!!
    sunt cunvins ca sunteti unii din lipitorii de afise al PSD dar vedeti ca daca faceti cariera din asta o sa ajungeti ca si seful vostru Govor si Marian plin de datorii falimentari cu toate firmele iar govor nici ca o sa va cunosca ,ba mai rau o sa va fac ce ia facut si la bunul sau prieten Marian….halal caracter..asa este in PSD =PCR se poarta.

    • Dana Răspunde

      Domnule Galiano, te iubim, te prea slavim, da mai dute-n pana noastra si linge tu la Andreea Vass, ca doar are experienta in a se prostitua. Toata lumea stie ca la Bucuresti, in ministere fetele sunt promovate dupa felul cum dau din gura si fund :))))

  17. satmarean 2014 Răspunde

    Ba govor,taci dracu din gura! vremea astora (prostovani,inculti,plagiatori,agramati),deci cum esti tu si mitomanu’ de la Bucale, TREBUIE sa se termine. Ati adus tara asta de rasul Europei,iar pe ROMANI i-ati facut sclavii lumii! Ai avut firme pe care le-ai condus …la faliment,apoi politica neocomunista,prin tot felul de jocuri murdare si tertipuri specifice voua psd,ai ajuns sef peste acest partid de hoti! NU m-asi inscrie in psd pt. nimica! RUSINE!!!! Tu pe langa Andreea Paul(Vass) esti un micron,un zero,un ratat(vezi ce cuvinte frumoase folosesc?)Deci pot zice GUNOI! SATANA taci!

    • Gavrilut Răspunde

      Prietene, satmarean 2014 🙂 cred ca tu ai scapat mai repede de la Enatescu. consider ca ar trebui sa mergi sa-ti revizuiesti tratamentul :)))

      • satmarean 2014 Răspunde

        gavrilut ,nume de prost,nu prEcepi nimica,motiv pt. care nu intru cu tine in polemica,…..tarane! sau mai bine zis,taranoc psd-ist!

    • Mihai Răspunde

      Multumesc! Acest mesaj este exact pe nivelul de intelegere L.M. poTe intelege si el ceva acum….

    • Fuctionar public Răspunde

      Cei din PDL care au taiat salariile si pensiile vin acum sa ne cerseasca voturile cred ca e momentul sa le dam o lectie (baietilor destepti).

  18. gogu Răspunde

    Doamne ati coborat toti la nivelul lui Mircica ????!!!!!!!!!!!!

  19. cutu Răspunde

    galiano sau gunoianu, toti sunteti aplaudaci, ciocu” mic sau sunteti preocupati de hemoroizii lui chioru, oricum numaratoarea inversa este in plina derulare, pregatiti-va limbile pentru dosul lui ponta…. ha…ha…ha !!!!!

  20. Galiano Răspunde

    bravo cei de la psd aici se poate vedea ce va invata la scoala de partid …va lipsesc niste cercuri sa nu va crape inteligenta de tot sa dea pe afara …ati face prea mare mizerie si inca nu s-a inventa o solutie de spalat
    vrem sa mai postati sa vada toata lumea cam cit de pregatiti oameni are PSD si in ce consta doctrina de partid psd …asta da democratie socialista -comunista

  21. Galiano Răspunde

    destept acest mircea govor ,ca cei care posteaza pentru el aici…vorba aia cum e turcu asa si pistolu…
    PS:fara comentarii

  22. Viorel Răspunde

    mai Govore, ia mai du-te ba la plimbare mah, nu mai intra in conferinte de presa ca te faci si mai tare de caca… ai prea mult timp liber se pare, ca in rest…. creier n-ai, carte n-ai, cultura n-ai, vocabular n-ai, intelect n-ai, bun simt n-ai, iar intr-ale politicii esti pe spate. La puscarie bai cu tine !

  23. Fuctionar public Răspunde

    Cei din PDL care au taiat salariile si pensiile vin acum sa ne cerseasca voturile cred ca e momentul sa le dam o lectie (baietilor destepti din energie cu dosare penale pe rol)

  24. Galiano Răspunde

    mai functionar public poate mai inveti si altceva sa scrii s-au ai mintea asa de scurta ca doar atita a putut mirciulica sa te invete sa scrii ..DAR DE FAPT CUM ESTE PROFESORUL ASA SI ELEVUL…
    CEI DE LA PDL AR FI TREBUIT SA DEA AFARA 505 DIN BUGETARI CARE TAIE FRUNZE LA CIINI SI IAU SALARUL DEGEABA
    POLONIA ARE JUMATATE CA NR. DE BUGETARI FATA DE TARA NOASTRA SI SUNT 40 DE MIL.
    A ERA SA UIT SINGURA EXPLICATIE ,CA NOI AVEM ASA MULTI BUGETARI CRED CA LA NOI 2 GINDESC PENTRU UNU..

    • matroz Răspunde

      telectualule:mai studiaza chestia cu „sau,s-au”ca pieri prost cu partid cu tot!

  25. Galiano Răspunde

    RECTIFIC 50% DIN BUGETARI

  26. cutu Răspunde

    harnic mai esti galiano, ai timp sa postezi, suta la suta ai pensie de handicapat{retard mental}, ar fi cazul sa ne pupi pe toti in ochiul maro…. purtator de olita pdl-ist !!!!

  27. Galiano Răspunde

    cutu……imi place cum latri ,cam turbat cei drept ..vezi sa nu iti musti stapinul sar putea sa se supere si sa iti pierzi cusca cea calduta unde te afli…
    tine-o tot asa ca o sa ajungi departe…la….hingheri…

  28. Galiano Răspunde

    a, am uitat” CUTU” eu am o pensie pe care o merit dupa 45 ani de munca pe cind tu ai un salar pe care nu il meriti…se poate deduce dupa activitatea pe care o ai..cam rusinos daca stii cum se traduce…

    • matroz Răspunde

      da unde foc ai lucrat 45 de ani?Cred ca nici dracu nu te tinea atat la cata inteligenta emani!!!!

  29. politist Răspunde

    Govor?cine e?un trecator,dar are spate in Pol Romana.

  30. Galiano Răspunde

    in nici un caz nu unde lucrezi tu motroz ,acolo lucreaza se pare incapabili ,incopetenti,oameni care traiesc pe spinarea altora fara sa stie sa faca ceva in afara de a sta in pozitia de drepti si a pleca capul la ordinile lui govor si de a folosi un vocabular la nivelul genunchiului de broasca…
    cu cit o sa-ti casti mai mult gura cu atit o sa faci mai mult miros in jurul tau, vezi nu cumva sa-l ineci si pe tovarasul tau de partid govor…
    mai scri mai motroz..vezi ca prostia nu are margini….

    • matroz Răspunde

      @galiano:spusei pe undeva badie,ca esti putin dus.Constat ca esti dus complet si putin vitelus spre bou.N-am nimic cu cetateanul pomenit de tine,nici la serviciu nici la partid.Dar nu suport prostia intruchipata in membri fostului pdl,perpetuarea ei si manifestarea fara rusine in spatiul satmarean.Eu ti-as fi propus o discutie,dar ce poti discuta cu prostul fara scoala.

  31. Galiano Răspunde

    motroz…daca la scoala la care ai umblat atita ai invatat,chiar nu putem sa avem un dialog,dar poti sa mai scrii ..prostia nu are limite..in rest fara cuvinte la nivelul acesta…..

  32. Cetatean Răspunde

    Mama prostiei e gravida mereu.Stinge lumina.

  33. Potcovaru Răspunde

    PROST=Cel care repeta aceeasi gresala crzand ca va obtine rezultate diferite.

  34. Potcovaru Răspunde

    PROST=Cel care repeta aceeasi gresala crezand ca va obtine rezultate diferite.

  35. Matroz Răspunde

    @galiano:ai citit comentariul despre prost.Aha ,uitasem ca nu știi citi.Cheama partidul,ți -l recomand pe CHIS.Tot e catana,pierdută la un apel despre contribuția prostilor la dezvoltarea partidului.

  36. Galiano Răspunde

    matroz- sub-ooooooooooooooooooooooooo barat

    • matroz Răspunde

      @galiganu:mare dreptate ai.Daca ai recunoscut ce esti mai pot sa-ti raspund la o intrebare.Nu exagera ca inca esti sub incidenta „prost fara seaman”

  37. Galiano Răspunde

    matroz ..ai invatat un cuvint care ti se potriveste si il repeti ca si papagalul…am inteles mai mult de atita nu poti…..nu iti fie frica nimeni nu iti cere mai mult…
    incearca sa mai postezi ,prostia nu are limite….

    • matroz Răspunde

      trezeste-te fiule.era vorba despre tine,dar cu mintea ta mica nu ai inteles.Desteptu lu mama!!!!

  38. pisic Răspunde

    O sa-l mai plangeti voi inapoi pe Gyiuszi si pe Rudi.Astia de acuma ne arunca inapoi in evul mediu.Un proiect n-au facut in 2 ani. Fuck capital electoral din proiecte demarate de Gyula. Incep sa ma simt ca unu de pe malul Dambovitei, si nu al Somesului.Parca ipocrizia s-a mutat din Bucuresti in Satu MAre.Eu sunt unul din cei multi nehotarati la vot, pentru ca nu am optiuni, insa cine crede ca Govor este la acelasi nivel in orice cu A. Vass, isi inseala propriul intelect. Am o rugaminte la postaci: Sa nu mai foloseasca cuvantul ,PROST’. Ei nu sunt prosti, ei sunt OAMENI CU GANDIRE MODESTA.

  39. Galiano Răspunde

    motroz..ar fi cazul sa mai tragi si apa dupa tine,nu de alta dar miroase urit si
    ne cam sufoci….
    poate pe viitor inveti sa scrii mai mult de 2 cuvinte..
    ar fi interesant sa vedem cit mai poti ..ai putea deveni un caz de studiat….la Enatescu..

    • matroz Răspunde

      @galiano:pentru documentare imi sunt suficiente experientele tale cu stimatul doctor si prieten Enatescu.Unele le-am descifrat de la tine,dar cum esti tare intortochiat-stii cuvantul?-mai am nevoie de timp.Intre timp te las sa mai cauti citate din clasicii pdl,pmp cu care sa ne impresionezi in postarile pe portal,straduindu-ne sa nu cadem muti de admiratie intru vesnica pomenire a partidului recent trecut in lumea celor liberali.Pentru orice eventualitate sunt dispus sa-ti acord meditatii gratis,eventual cu liste de semnaturi pentru pentru fosta voastra diriginta elena-ntre elene.Gramatica este contra cost si e tare grea,desteptul tatii.
      Hai, pa ca mai am si alte treburi decat a-mi pierde vremea cu dezmostenitii partidului vostru!

  40. Galiano Răspunde

    bravo matroz…hai ca poti…continua tot asa ca o sa ajungi unde trebuie…..
    nu uita ca sa ne impresionezi vrem mai mult…succes…
    cit despre partide poti sa te speli cu ele in loc de shampon…nu este sigur ca o sa te si spele de mizeria pe care o ai…dar poate ca merita sa incerci

    • matroz Răspunde

      @galiano:raspunde-i prostului ca te trezesti conversand cu el!Pa si-o frunza verde!

  41. Walter von Grappendorf Răspunde

    Dragi satmareni ce blestem pe voi ,am trait 30 de ani in Satu-Mare,am fugit in Germania din cauza parintilor acestor doua persoane (Ghizela Vass evreica maghiara)si Govor tatal lui M.Govor nascut in Supur un comunist notori .Tata lui Govor un taran ,comunit care era mina dreapta la judetena de partid a primului secretar Uglar un jidan maghear care a batut tarani la colectivizare si trimetea la canal sau in lagarele de munca in Baragan ,asta este M.Govor.Adreea Vass o evreica ,nepoata lui Ghezela Vass din Oradea alta criminala a romanilor,intrebati va bunicii si parintii ,utativa pe internet ,vedeti cine sunt ei.Vedeti cine este Naumovici Victor(ponta)mama Cornelia Naum fosta Naumovici evreica de origine rusa ,tatal ei si bunicul lui Ponta dupa mama este Victor Boris Naumovici evreu rus venit pe tancurile rusesti colonel rus cu o stea ,lucreaza la DIA a armatei.Astept sa ma contrazica cineva.Walter von Grappendorf

  42. Norick Răspunde

    Eu nu te contrazic , dar totusi ce ai vrut sa spui cu acest comment ?

    • matroz Răspunde

      @norik:nenea fiind un „von”trebuie sa intelegem ca este daca nu hitlerist ,cel putin fascist?Cine dracu ne pune sa discutam la acest nivel?
      Sa nu te atingi de galigano,ca nu mai scapi!!!

  43. Galiano Răspunde

    ca mizeria aceasta de oameni conduc Romania(Norick)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.