Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Casa memorială ”Vasile Lucaciu”, reabilitată după trei decenii

inaugurare Casa Memoriala Vasile Lucaciu, Apa (56)Casa memorială a scriitorului ”Vasile Lucaciu” a fost inaugurată astăzi de către oficialitățile sătmărene în localitatea Apa, monumentul istoric fiind reabilitat după mai bine de trei decenii printr-un proiect european derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria–România 2007–2013.

Evenimentul s-a desfășurat în jurul bustului marelui scriitor Vasile Luciu unde, oficialitățile sătmărene au depus coroane și au asistat la slujba de pomenire și de sfințire a locului, continuată de un program cultural artistic organizat de elevii de la Școala Gimnazială ”Vasile Lucaciu” din comuna Apa și Palatul Copiilor.

Prefectul Eugeniu Avram împreună cu  președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, au tăiat panglica inaugurală a Casei memoriale proaspăt reabilitată și au luat parte la vernisajul expoziției prezentat de către directorul adjunct al Muzeului Județean Satu Mare, Szocs Peter.

După mai mult de trei decenii, casa a fost restaurată integral, fiind dotată cu facilități moderne pentru primirea turiștilor. Expoziția memorială a fost reorganizată, astfel încât să redea atmosfera anilor în care a trăit Vasile Lucaciu și principalele repere ale activității sale.

Lucrările de reabilitare a monumentului și reorganizarea expoziției s-au realizat în cadrul unui proiect european cu finanțare nerambursabilă, derulat de Muzeul Județean Satu Mare şi Muzeul „Jósa András”, Nyíregyháza, care implementează proiectul Cult-Tour. Acţiunile proiectului au vizat reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurală turistică a obiectivelor muzeale din mediul rural astfel fiind reabilitată atât Casa Memorială ”Vasile Lucaciu” cât și Rezervaţia arheologică Medieşu Aurit și Complexul Memorial Ady Endre. Valoarea totală a proiectului privind obiectivele din Satu Mare este de 331.000 de euro.

Directorul Muzeului Județean Satu Mare, Liviu Marta, a declarat că a ales aceste trei obiective turistice în a le restaura deoarece sunt cele mai vizitate de către turiști și speră ca în viitor să refacă și alte muzee.

Sunt cele mai vizitate ca număr de turiști anual și de aceea le-am ales pe acestea ca să le restaurăm în prima fază. Sperăm ca în viitor să refacem și alte muzee”, a spus Liviu Marta.

Pentru cei care doresc să viziteze muzeul, începând din 9 septembrie 2014, vizita va fi după următorul program: marți – sâmbătă ora 10:00 – 18:00, duminica 14:00 – 18:00, luni închis.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.