Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Descoperire colosală lângă Iojib: Centru metalurgic de pe vremea dacilor liberi

robert gindele cuptoare iojibO descoperire arheologică extrem de importantă a fost făcută recent pe raza localităţii Iojib: un centru metalurgic de prelucrare a fierului de baltă, de pe vremea dacilor liberi. Datarea cuptoarelor metalurgice s-a făcut după metoda ştiinţifică cu Carbon 14. Acum arheologii mai au o dovadă, pe lângă cele 200 de cuptoare de la Medieşu Aurit- Şuculeu, care vine în sprijinul teoriei ce susține că în zona Satu Mare ar fi existat o cetate dacică foarte importantă.

 

Șeful secției de arheologie din cadrul Muzeului Județean Satu Mare, Robert Gindele, a prezentat această descoperire în cadrul unei conferințe organizată cu ocazia Zilei Cooperării Europene. Muzeul derulează proiectul „BREAKING THROUGH COOLture – European values and common future”, prin care se efectuează mai multe cercetări atât în România cât şi în Ucraina.

Descoperirea a fost practic făcută de către persoanele care efectuau săpături lângă balastiera din Iojib, administratorul Victor Pop anunţând arheologii că au fost găsite nişte pietre foarte mari, dar geologul spunea că nu sunt pietre.

Arheologii au stabilit că erau lupe de fier, dar nu se ştia din perioadă proveneau. În urma efectuării săpăturilor arheologice au fost descoperite 52 de cuptoare metalurgice în care oamenii ardeau „fierul de baltă” obţinând acele lupe metalice, ce ulterior erau prelucrare.

„Am descoperit 52 de cuptoare de redus minereuri pe o suprafaţă de 15 pe 15 metri. Este o concentraţie enormă, cuptoarele sunt uriaşe. Cuptoarele funcţionau ca nişte furnale, se puneau straturi de mangal, cărbuni de lemn şi straturi de fier de baltă, cum este cunoscut în zonă”, a spus arheologul.

Deoarece nu au fost descoperite și alte obiecte lângă cuptoare, arheologii nu au putut să stabilească exact perioada în care erau folosite cuptoarele. Tehnologia respectivă a fost utilizată şi de celți dar și în secolul XIX. Astfel, au fost trimise probe pentru datare cu Carbon 14 la un laborator specializat din Polonia, și zilele trecute a venit răspunsul, confirmând supozițiile arheologilor: cuptoarele metalurgice sunt din secolele II-III, exact din perioada cuptoarelor dacice de la Medieșu Aurit.

Robert Gindele susține că această descoperire este una colosală, de importantă internațională, fiind de interes pentru întreaga Europă barbară.

Descoperirea deschide noi orizonturi și speranțe, arheologul fiind de părere că în zonă ar exista și alte centre ale comunității din vremea dacilor liberi: un centru religios, un centru politic, un centru economic sau chiar morminte princiare. 

6 comentarii

  1. satmar Răspunde

    Bravo muzeul

  2. Groaza Răspunde

    Poate sunt unguresti:)))))

  3. Sabin Tepes Răspunde

    Dovezi incontestabile vor apărea mereu, poate istoricii de bună credinţă se vor strădui să adeverească în sfârşit că, istoria antica despre daci a fost măsluită!!

  4. maxx Răspunde

    si pe una a scris ,,TESSÉK,POFTITI,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.