Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Evenimentul Național “Nocturna Bibliotecilor” se organizează şi la Satu Mare

Invitatie_Nocturna_2014În seara zilei de vineri, 26 septembrie se dă startul celei de a cincea ediții a Nocturnei Bibliotecilor, eveniment național inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBPR) și susținut de IREX România și Programul Biblionet.

Pentru acest eveniment, Biblioteca Județeană Satu Mare își va deschide porțile la ora 18:00, pentru a primi oaspeți și vizitatori cu evenimente speciale, activități culturale, artistice și recreative pe timp de noapte, până în jurul orei 2300.

Programul Nocturnei Bibliotecii Județene Satu Mare cuprinde activități diverse, destinate tuturor categoriilor de public. Astfel, la ora 1800, în Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr”, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, urmată de prezentarea proiectului câștigat de instituția gazdă, “Eu iubesc biblioteca!”, proiect ce va avea ca rezultat îmbogățirea fondului de publicații cu un număr de 1.000 de cărți.

De asemenea, programul va continua cu activități destinate copiilor, în intervalul orar 1830-2000, precum un minirecital de muzică, susținut de Raluca Dumitru de la Cenaclul “Alfazet”, activități creative și interactive (desene tematice “Biblioteca, lume de vis”, “Poveste din Templul Cunoașterii”, Să găsim împreună mascota secției pentru copii, precum și atelier de origami).

Un alt moment muzical va fi oferit participanților de către elevi ai Colegiului Național “Mihai Eminescu”, coordonați de prof. Anamaria Ardelean (2000-2030), urmat de prezentarea Proiectului interjudețean “Ștafeta poveștilor”, cu participarea reprezentanților Casei Corpului Didactic și a bibliotecarilor din sistemul bibliotecilor școlare și expoziție cuprinzând produsele implementării acestui proiect (2030-2100).

O temă mereu în actualitate, “Modalități de valorificare a patrimoniului Colecțiilor Speciale de la Biblioteca Județeană  Satu Mare” va fi prezentată și susținută de o expoziție de carte cuprinzând documente din Fondul de patrimoniu, în intervalul orar 2100-2115.

Acordurile muzicii clasice se vor face auzite printr-un minirecital de arii și lied-uri susținut de Mitrașca Rebecca Astrid și prof. Meszaros Gergely de la Liceul de Arte “Aurel Popp” (2115-2130).

Reprezentanți ai Muzeului Județean Satu Mare (Robert Gindele, șeful secției de arheologie și Maria Lobonț-Pușcaș, șefa secției de etnografie și folclor) vor face cunoscute publicului participant ultimele descoperiri arheologice și catalogul de ceramică din colecția  instituției (2130-2145).

Momentele lirice și acordurile muzicii folk vor aparține membrilor Cenaclului “Alfazet”, tineri artiști sătmăreni, creatori, interpreți, și iubitori ai istoriei și civilizației (2145-2215).

Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr” va fi recucerită de “Fantezii muzicale” cu elevi ai Școlii de Arte Satu Mare (2215-2300).

Alte activități:

– Expoziții tematice și de promovarea cărții: “Să învățăm limbi străine” și “Din comorile colecțiilor Sălii de lectură”;

– Raftul cititorilor și al donatorilor de carte “Dar din dar pentru sătmăreni”;

– Eliberarea gratuită a permisului de intrare pentru cei care vor să se înscrie la bibliotecă.

Sursa: Biblioteca Județeană Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.