Ultima actualizare: azi, 20:18
DRM
Locale

Hoț de bijuterii prins de polițiști după ce a comis trei infracţiuni de tâlhărie

descărcare (3)Luni, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit identificarea şi prinderea unui bărbat care ar fi comis  infracţiuni de tâlhărie pe raza municipiului Satu Mare.

În urma activităţilor specifice desfăşurate şi a muncii continue a oamenilor legii Lucian B, în vârstă de 22 de ani a fost identificat ca fiind autorul în 3 cazuri de tâlhărie. În perioada iunie septembrie, tânărul a deposedat prin violenţă de bijuteriile pe care le purtau  3 femei. Acesta folosea ca mod de operare smulgerea lănţişoarelor din metal preţios  de   la gâtul persoanelor de sex feminin, îşi alegea ca victime femei în vârstă, iar ulterior comiterii faptelor, acesta amaneta bijuteriile la casele de amanet de pe raza municipiului. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 5000 lei.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tânărului care a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare .

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

2 comentarii

  1. Cadouri femei Răspunde

    peste tot se intampla astfel de cazuri

  2. Bijuterii Argint Răspunde

    si eu am patit-o , bine ca nu a fost mai rau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Noua echipă a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, prezentată directorilor de școli

Noua echipă de conducere, îndrumare și control a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare pentru anul școlar 2014-2015 a fost prezentată...

Închide