Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a avut astăzi o scurtă vizită în municipiul Satu Mare şi s-a întâlnit cu simpatizanţii partidului, ocazie cu care liderii filialei judeţene ai partidului, Ovidiu Silaghi şi Adrian Ştef, au anunţat oficial aleşii locali care au trecut la noua formaţiune. Întâlnirea a avut loc în noul sediu PLR, de pe str. Cuza Vodă nr.1.
Deputatul Ovidiu Silaghi a citit lista aleşilor care au trecut la PLR. Aceştia sunt primarul din Crucişor – Florinel Andreica, Bogdand – Bojan Aurel, Căuaş – Roca Marius, Santău – Rotar Marinel, Doba – Mihai Ghetina, Târşolţ – Pop Grigore, viceprimarii din Satu Mare – Marcela Papici, Odoreu – Sarca Ionuţ, Urziceni – Dan Ervin, Andrid – Manta Vasile, Negreşti Oaş – Cicio Ioan, Pomi – Barbul Gheorghe, consilierii judeţeni Ana Maria Maruşca, Pinter Joszef, Gheorghe Rişcău şi Mihai Rusu, consilierii locali Radu Roman şi Radu Ardelean, city-managerul Dan Băbuț Domuța. La întâlnire au mai fost prezenţi directori de instituţii şi de şcoli.
Tăriceanu le-a mulțumit acestora pentru că „au dat dovadă de ataşament faţă de liberalism”, în opinia sa fiind de fapt un „gest firesc de loialitate faţă de un principiu”.
Tăriceanu a cerut conducerii locale a PLR să deschidă ușile, să primească oameni competenți, dar să nu transforme partidul în unul de masă.
Liderul PLR a transmis conducerii sătmărene că este nevoie de cât mai mulţi tineri, apreciind că filiala de la Satu Mare este una dintre cele mai bune din ţară.
Președintele Senatului a mai apreciat organizația din Satu Mare ca una dintre cele mai puternice, având deputat, președinte de Consiliu Județean, primari, consilieri județeni și locali.
partidul nu-i de masă pentru că-i al lui mă-sa? amr 2 ani.
Jigodii politice = TRASEISTI= MIZERIE !!!
Mizeră e politica asta dâmboviţeană. Plină de impostori şi incompetenţi, de hoţi şi de proşti, incapabili să stea mai mult de 5 minute la aceeaşi masă, fără să-şi dea în cap şi să se trădeze. În schimb, sunt capabili să se certe şi să se porcăiască, după care să se împace şi să se pupe, ca şi când nimic nu s-a-ntâmplat! În numele măreţului interes naţional, desigur! Sintagmele “să scuipi unde ai lins” şi “să pupi unde ai scuipat” au căpătat o altă formă lingvistică, mai puţin greţoasă: reevaluare!
Nu suntem traseisti pt ca ne place…am crezut intr-un om care mai apoi si-a urmarit propriile interese… nu putem ramane alaturi de tradatori 🙂 noi sustinem dreptatea si vom vota cum credem ca e mai bine pentru binele cetatenilor !!!
Rusine, PRL! O gasca de traseisti.
Mizerabil gest! Traseistilor, multumiti lui Ponta, trecind alaturi de el. Stef, esti sub papucu lui Govor.
Traseistii nu merita respectul nostru.
respectul pnl-istilor portocalii nu-l vrem 🙂 ne pare rau … de la voi vrem sa pastrati distanta … 🙂 puszi !!!
Peleristilor, voi vorbti de respect?! Cei ce au tradat nu merita Respect!
Un viespar de oportunisti.
oportunisti de ce ?!? oportunisti, cred eu, sunt cei care aleg sa treaca de partea castigatoare pt castiguri imediate 🙂 deci, Rodica, ne consideri castigatori ?!? DAAAA !!! ma bucur ca o stiu si altii 🙂
Rodica, iar te-ai intors ne… din concediu ?!? 🙂 🙂 of-of …
Rusine!!! Traseistilor! Cu ce tupeu va mai prezentati in fata satmarenilor? Votati ca apartinand de un partid si va travestiti in secunda doi? Aviz tuturor, nu va mai afisati in poze in primele randuri, e gretos de-a dreptul! Ceata de traseisti!!!
Nu suntem traseisti pt ca ne place…am crezut intr-un om care mai apoi si-a urmarit propriile interese… nu putem ramane alaturi de tradatori 🙂 noi sustinem dreptatea si vom vota cum credem ca e mai bine pentru binele cetatenilor !!!
La Satu Mare ati crezut in tradatori, in Silaghi si Stef. Rusine sa va fie ca ati distrus PNL.
PNL nu este distrus si nu poate fi distrus de tradatori-traseisti.PNL s-a curata de gargara si gunoaie si s-a intarit!
kuki, TI s-a intarit, ca de… pnl s-a cam dezgolit… 🙂 🙂
Sediul PNL a ajuns Sediul PLR>>> Mizerabil!
este si va fi sediul LIBERALILOR !!! a castigat dreptatea ? sau ati pierdut din cauza celor 2 incompetenti care v-au reprezentat ?
cine se simte LIBERAL, va avea intotdeauna un scaun in acel sediu 🙂 va asteptam in numar cat mai mare 🙂
Voi nu sinteti liberali, ci masa de manevra a pesedistilor.
suntem LIBERALI. si votul meu conteaza 🙂
Avand in vedere ca e spatiul municipiului Satu Mare, al cetatenilor, va rog sa publicati Contractul de inchiriere! PLR nu e inregistrat la Tribunalul Bucuresti! Cum a primit sediul? Sa dai sediul PNL de 25 de ani?! Gretos si scarbos.Sper doar ca DNA sau procuratura va face intr-o zi dreptate!
Mi-e scirba de acest partid si de cei care-l compun!!!
te cred… esti plina de scarba… chiar scarboasa 🙂 stii tu ce zic… 🙂 🙂
Peleristilor, sinteti niste …! Sediul PNL, devenit sediul Fundatiei Bratianu, a ajuns sediu PLR. Uite asa se dovedeste ca minciuna are picioare scurte. Silaghi, Stef, pe minciuna nu se poate construi nimic durabil. Deunazi, Stef se plingea ca e surprins de decizia de excludere din PNL. Si aici se vede ca intoxica lume, el fiind partas la aceasta nedreptate facuta PNL. Satmarenii isi vor da seama cine sinteti voi, peleristii, turma nechibzuitului Tariceanu, atentatorul la stabilitatea politica a tarii, prin proiectul de suspendare a lui Base.
Uitati-va bine la persoanele care apar in poze. Sunt persoane care alearga dupa functii si care isi tem scaunele foarte comode. Sa nu ne amagim gandindu-ne ca le-ar pasa de noi. Acestia vor veni sa ne ceara votul. Al meu sigur nu il vor obtine!
Of Maria …de ce nu spui ce te doare ?!? ti-au luat locul pe randul din fata ? 🙂
Voteza-l! Poate te ia si de sotie. Ar fi a sasea.
o idee buna ! asa n-o sa raman nemaritata 😉 🙂
Oare de nu te-a luat nimeni pana acum???? 🙂 ha ha ha !!!
Imi place mai mult asa… tu-i gatesti, ii speli , ii calci … iar pe mine ma face fericita 😉
Avand in vedere ca e spatiul municipiului Satu Mare, al cetatenilor, va rog sa publicati Contractul de inchiriere! PLR nu e inregistrat la Tribunalul Bucuresti! Cum a primit sediul? Sa dai sediul PNL de 25 de ani?! Gretos si scarbos.Sper doar ca DNA sau procuratura va face intr-o zi dreptate!
Interesant! Interesant! Multi din aceasta lista fac parte din PSD si PDL. Stef si Silaghi nu mai prostiti lumea cu televizorul!
rectific ! au facut parte !!! 🙂
Călin Popescu Tăriceanu reprezintă o problemă a românilor, din păcate. Avem noi, românii, că fac și eu parte din poporul ăsta, o tendință de a considera valoroși niște inși îmbrăcați la patru ace, cu o morgă de oameni serioși, cu o figură de boernași, îi considerăm ca a fi „de bine“, inteligenți, fără să avem un motiv logic, e doar aparență! Caragiale spunea „popondeț“ – sperietoare de ciori, cu o alură de burghez, dar rămâne o sperietoare de ciori. Un „popondeț“ – asta e domnul Tăriceanu! Suntem un popor superb, dacă noi am putut rezista cu un asemenea individ care ne-a fost premier! E ceva teribil pentru un politician să nu aibă simțul ridicolului. Omul acesta, nesimțit prin natura lui, până să facă această propunere asupra lui Băsescu, pe care orice cetățean o identifică de fapt ca fiind un bâlci, a mai avut antencedente: propunea retragerea trupelor române din Irak, deși ne aflam acolo sub egida NATO. O asemenea nulitate poate să treacă drept un om valoros, serios, care n-a făcut altceva decât să beneficieze de o conjunctură economică umflată. E trist că unii români îl apreciază!
Călin Popescu Tăriceanu, „inimă zglobie şi inimă zburdalnică”, la fel ca Silaghi și Ștef, este un oportunist răzbunător, un fals liberal. Jocurile lor mizere au distrus PNL Satu Mare. Până și sediul PNL a fost luat de aceștia și trecut în patrimoniul PLR. Mizerabili! Niște traseiști ce merită din plin oprobriul nostru!
http://tmb.ro/index.php/partide-politice
In ce partid se inscriu acesti alesi locali? PLR nu este inregistrat in Registrul Partidelor Politice. Eu m-as gandi de 1000 de ori inainte de a semna adeziunea la PLR! Poate asta vor merita toti cei care trec, sa ramana fara mandatele de alesi locali! Cum e sa te inscrii intr-un partid care nu e inregistrat, care nu exista.CUM A PRIMIT PLR sediul PNL de la primarul Coica?
Emilia Enetescu, nu-ti uza neuronul rams … si asa ti-e greu cu clientii 🙂
Tariceanu nu va candida! PLR nu exista consulta registrul partidelor politice! Ha ha ha
Va rog respectuos domnule primar sa faceti public contractul de inchiriere a spatiului de pe Cuza Voda nr.1 cu PLR.Daca totusi nu exista astfel de contract, poate veti anula contractul cu Asociatia pentru folosirea in alte scopuri decat prevede contractul si il veti reda PNL-ului. A-ti repara o greseala regretabila si in acelasi timp a-ti face dreptate tuturor liberalilor din PNL (cel mai vechi partid din istoria Romaniei).
In ce partid se inscriu acesti alesi locali? PLR nu este inregistrat in Registrul Partidelor Politice. Eu m-as gandi de 1000 de ori inainte de a semna adeziunea la PLR! Poate asta vor merita toti cei care trec, sa ramana fara mandatele de alesi locali! Cum e sa te inscrii intr-un partid care nu e inregistrat, care nu exista.CUM A PRIMIT PLR sediul PNL de la primarul Coica?
Nu vad poze cu primarii cu care va laudati…
Deja i-ati dat la spate? Doar “Florinel-sparge pahare-in dinti” e prin spate…de ce sta in spate?
Nimic nou, de cei trei consilieri judeteni se stia de mult.PPDD-istul Rusu e surpriza???
In rest organizatia demisa a municipiului.
De fapt cu 4% cat are neanscrisul PLR(in sondaj PSD, atentie) ce viitor pot avea.Nu-i baga in seama nici PSD-ul,dupa marea isprava a lui Moliceanu cu suspendarea.Aviz “EA”, in PNL, la adevaratii liberali , nu mai reveniti niciodata…Nu va mai ia nimeni…Poate PSD.
Aviz si lui Moliceanu-6 neveste
oricum, va dati peste cap cu comentarii. Pare ca va cam stam in coaste…pnl-isti portocalii 🙂
https://www.facebook.com/revista.kmkz/photos/a.10150372064349746.429560.395542559745/10153127769679746/?type=1
jeguri de oameni.scursuri umane,in frunte cu stef si papici.sa va fie rusine.in viata mea nu mai merg la vot.
nu o sa dureze mult si cele doua partide PNL si PLR o sa fuzioneze cum de fapt o sa fuzioneze si PDL cu PMP
o sa curga multa apa pe Somes pina o sa avem si noi o democratie adevarata.
Nu se va intampla asta.Oricum la Satu Mare niciodata ,cu traseistii.PNL nu accepta in randurile sale traseisti nici acum cu ordonanta Moliceanu-Ponta.Vor ajunge la PSD, in schimb, asta este strategia lui Silaghi/Stef.Dosarelele…
Felicitari “domnule” Stef! Ati distrus PNL Satu Mare! Ati ajuns sluga lui Govor. SA VA FIE RUSINE!
Eu v-am votat IN 2012 dar la prezidentiale mai bine raman acasa 🙁
NU au distrus PNL Satu Mare.L-au intarit si totodata s-a eliberat de gunoi si gargara.
niste MIZERII DE OAMENI IN POZA . vaomit cind vad acet infractor OVIDIU SOILAGHI oach
maaaaaaaaaa, infractorule … unde este podul maaaaaaaaaa?? da centura maaaaaaaaa??? mincinos notoriu ce esti
mo, la mine nu intereseaza mo io pentru 50 lei votez pe tariceanu ca i ca si mine mo , cu mai multe pirande , da ma ingrijoreaza mo , ca diferenta intre mine si el este mo ca pe mine nu m-o parasit nici o piranda mo
Am rămas în urmă cu evenimentele…la momentul în care domnul Silaghi se transferase în tabăra P.S.D.-ului. Acum, sunt foarte surprinsă să-l văd din nou cu "gaşca" veche. Oare de ce mă mai surprinde politica asta în sărmana noastră Românie, care este de-altfel o ţară minunată…păcat că-i populată!!!!
Heloooo ,nu vi se pare ca au trecut cele 10zile ale lui POnta pentru licitarea podului???????????
https://www.facebook.com/revista.kmkz/photos/a.10150372064349746.429560.395542559745/10153127769679746/?type=1
Bine vazut! Oricum, daca l-am vazut in SM sau Buc, tot ce imi evoca era o lubrifiere pentru orice postura. Dar la momentul la care esti puscariabil, sigur ca legi orice pact, cu oricine.
RUSINE!
Bine vazut! Oricum, daca l-am vazut in SM sau Buc, tot ce imi evoca era o lubrifiere pentru orice postura. Dar la momentul la care esti puscariabil, sigur ca legi orice pact, cu oricine.
RUSINE!
Sefuții aștia erau cumva în timpul orelor de serviciu? și desigur cu mașinile instituțiilor că așa i-a învățat Stef.
PLR nu exista ca partid.
Un lider judetean PNL a cerut Tribunalului Bucuresti respingerea inregistrarii in Registrul Partidelor Politice a Partidului Liberal Reformator (PLR) condus de Calin Popescu Tariceanu.
In cererea de interventie depusa luni, se arata, printre altele, ca:
– “In proportie de 90% au copiat Statutul PNL ceea ce intra in contradictie cu principiul unicitatii partidelor politice statuat de Legea 14/2003″
– “Dispozitiile art.5 alin.4 din Legea 14/2003 partidele politice prevad ca semnul permanent poate fi schimbat cu cel putin 6 luni inainte de data alegerilor”
Inseamna ca toti care trec la PLR isi pierd mandatele de alesi locali.prostii.o sa provoace cheltuieli comunitatilor locale din care fac parte pentru organizarea de alegeri anticipate!
plin de postaci portocalii(liberali!)…..mi-e scarba de voi…la europarlamentare crin antonescu a scuipat pe voturile primite de pnl….pentru o FUNCTIE pentru madam valean a tradat …..cica ALDE nu prea mai este frecventabil…….noul sef johannis prieten cu blaga si mru….unde sunteti Bratienilor? orice LIBERAL care tine la valorile liberalismului trebuie sa se inscrie in PLR!!!(peneleii lui basescu …nu meritati nici macar majusculele!)
La europarlamentare, Stef si Papici au tradat PNL,pe Bratieni, in favoarea PSD, asa ca ciocu mic! Cum ai tupeu sa-i inviti in clubul traseistilor, in PLR?
Vad ca ai o problema de logica.
Majora.
Valorile liberale or fi fiind mai aproape de psd in mintea ta?un partid comunistoid, decat de dreapta??
Plr o sa dispara dizolvat in psd.
Deja la nivel de judet, Stefut nu mai vorbeste decat dupa vicele Govor.
Succes plr!Dar dupa ce va inregistreaza cineva ,smecheria cu partidul mediului, furat!?
Nicii macar n-ati fost in stare sa va faceti partid, mai ‘fetite'(asa apare in poze, multe fete) de 4%!!!
Din nefericire pe unii dintre cei ce apar în foto îi cunosc prea bine. Vor trece în orice partid doar ca să-și păstreze funcțiile și privilegiile. Deci sint oameni de valoare, caracter demn și moralitate!
cum plm cacatul asta de silaghi citeste lista cand el este membru PSD cu poza pe sediul PSD…….RAHAT DE POLITICA!!!
https://fbcdn-sphotos-h-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xpf1/v/t1.0-9/10354606_10153127769679746_1174958935128212446_n.jpg?oh=d1dcade3102f3c87798587c4b066e0e6&oe=54A2E3E6&__gda__=1419607961_74da22bc4b73c41d926874a4cc5d6951
Acesti indivizi,numiti provizoriu si primari,vor ingrosa in scurt timp,unii randurile psd,iar altii puscaria! Cat de jos sa putut ajunge in aceasta tara cu astfel de “politicieni”? Sa-l urmezi pe infractorul sisi gelatu’,ca un manz dupa zahar! Va dati seama ce lierali? Va dati seama ce doctrina au acesti indivizi? O rusine! VOTATI ACL! VOTATI Klaus Iohannis!
Numai intr-o tara ca asta,pe care tariceanu a adus-o aici ,prin prestatiile lui ,alaturi de psd,UN OM CARE SA INSURAT DE 5 ORI,ARE TUPEUL SA MAI CADIDEZE! Si la ce nivel. Nici in biserica NU mai este primit! Cei care-l urmeaza sunt si ei niste tariceni mai mici,dar au timp sa creasca! Pana atunci sunt niste TRASEISTI PENIBILI!
draga .. EU. nu conteaza ce sciem noi sau ce gindim . tiganii din odoreu si tiganii din apa pntr 50 lei de persoana l-a scapat pe SILAGHI DE PUSCARIE , iti dai seama puscariasii multi dintr tigani l-au scapat de puscariei pe viitorul puscarias SILAGHI
HA HA HA PARACIOSILOR.