Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Spălare de bani în Satu Mare şi alte judeţe. Prejudiciu de 10 milioane euro

perchezitiiPoliția Română desfășoară la această oră, peste 100 de percheziții domiciliare în 11 județe și în municipiul București. 353 de polițiști participă la acțiunea care vizează mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

În această dimineață, Poliția Română efectuează 105 percheziții domiciliare, pe raza județelor Bacău, Brașov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea, precum și a municipiului București. Vor fi puse în aplicare 67 de mandate de aducere.
353 de polițiști de la structurile de investigare a fraudelor, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și a inspectoratelor de poliție ale județelor amintite mai sus participă la acțiune.
Sunt vizate mai multe persoane fizice și juridice, bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul construcțiilor, prin folosirea de achiziții fictive și firme fantomă.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 10.000.000 de euro.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Întreaga acțiune beneficiază de suportul de specialitate al S.R.I..

2 comentarii

  1. Politist Răspunde

    Vin baietii sa il ridice in sfarsit pe Beny Kira???

  2. politist coect Răspunde

    sa dea dumnezeu sa-l ia pe benji chira , dar pentr prostie si analfabetism se poate aresta/????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.