Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

ACL Satu Mare: PLR nu există. Operațiunea de șantaj și traseism a eșuat

Romeo Nicoara, Petre Muresan (13)Liberalii din toată România și din Satu Mare au de ales în noiembrie, la prezidențiale, între Klaus Iohannis și Victor Ponta, între seriozitatea și cinstea lui Iohannis pe de o parte, și omul unui sistem corupt de cealaltă parte, Victor Ponta. Alte opțiuni nu există. Alternativă la sistemul PSD nu există, în afară de România lucrului bine făcut, propusă de candidatul PNL și ACL, Klaus Iohannis.

Mai există doar niște marionete create de Victor Ponta pentru a-l ajuta în campanie. Dar, ca orice marionete, acești politicieni nu există, de fapt. Partidul lor nu există pentru că a fost respins de Tribunal. Candidatul lor, Tăriceanu, nu există în sondaje unde abia obține 7-8%. De fapt, Tăriceanu a încetat să existe ca om politic atunci când a devenit păpușa lui Victor Ponta și a PSD. La fel, și cei care îl însoțesc peste tot pe Tăriceanu, fie că se numesc Ștef sau Silaghi, sunt doar niște umbre roșii, niște copii ieftine la xerox ale PSD.

Pentru ca aceste marionete să prindă un pic de viață și de roșu în obraji, Ponta, Dragnea și PSD au inventat o Ordonanță care să permită traseismul politic și prin care să mai șantajeze pe ici pe colo niște primari. Operațiunea a eșuat lamentabil. Domnii marionetă au tras timp de o lună și jumătate cu șantajul și presiunile, dar n-au reușit mai nimic. Câteva semnături adunate cu forța și multe minciuni aruncate în public. Doar-doar vor păcăli pe cineva că și-au făcut și ei partid.

Ce este cert este că nu vor reuși să păcălească pe nimeni la vot. Mulți dintre cei care au semnat sub șantaj au și anunțat deja că au făcut-o doar de formă și că vor susține tot pe cine cred ei de cuviință. Mai mult,  o parte dintre ei este foarte probabil să își piardă mandatul pentru că s-au înscris într-un partid … care nu există, sau pentru că la Curtea Constituțională va fi respinsă ordonanța traseismului și fraudei electorale.

Toată ceața pe care încearcă să o creeze PSD prin interpuși, exact cum fac mafioții, se va risipi atunci când opțiunea de vot va fi clară și simplă: Klaus Iohannis și Victor Ponta. Atunci vom vedea cine susține dreapta, cine este liberal autentic sau, pe de altă parte, cine lucrează pe ascuns pentru Victor Ponta și sistemul PSD. Avem încredere totală în alegători – așa cum a fost mereu cazul – că vor discerne între autentic și falsurile grosolane ale PSD și ale prietenilor săi vopsiți în roșu și în fugă disperată după funcții prin guvern.

 Romeo Nicoară,                                                                       Petre Mureșan,

Copreședinte ACL Satu Mare                                                 Copreședinte ACL Satu Mare                

10 comentarii

  1. Reformatorul Răspunde

    Iohannis,un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!!!!!

  2. observator Răspunde

    PLR-Partidul Traseistilor Naivi, este o adunatura de indivizi fara scrupule, oportunisti, inscrisi intr-un partid inexistent de drept.

  3. LIBERAL Răspunde

    In curand veti ramane fara nici un liberal in haznaua voasta PDista !!Fraieru de antonovici a cazut in plasa intinsa de basexutremurici si a capotat insa oamenii adevarati,adevaratii PNL-isti, vor deveni ceea ce au fost:liberalii adevarati!Iar Ponta va fi presedinte,ca va place sau nu,asta e !!

    • liberal? Răspunde

      Si pe tine “liberal” te bucura cel mai mult ca va deveni Ponta presedinte! Halal liberal mai esti.poate de spuneai de Iohaniss sau Tariceanu.dar Ponta.scarba…cica liberal Ha Ha Ha ! Poate in visele tale.nici macar nu ai habar ce inseamna sa fi liberal.dar asteptam vrwo iniuratura.ca la mai mult…

  4. CRISTI Răspunde

    DAR TU CE ESTI MAI ANALFABETULE DE MURESAN , UN HOT , CARE SE INDOAPA DE LA BUGETUL DE STAT,, DESPRE CE DRACU VORBESTI NESIMTITULE

  5. ovidiu cel cu bruiajul Răspunde

    io dau milioane la biserica sa se roage popii sa nu ma bage la temnita, am vorbit cu relu fenechiu si mi-o zis ca acolo nu pot sa ma dau cu gel , deci nu vreau la temnita

  6. masoneria .....salveaza Romania Răspunde

    acl….nu ne mai insultati inteligenta ….chiar vreti sa-l votam pe Klaus? a intrat in partid pe usa din dos cu derogare,l-a inlaturat pe CRIN ANTONESCU , s-a aliat cu pedeleul(blaga ,boc si ceilalti mizerabili)si acum candideaza la casa nr 1 a Romaniei…acestea chiar ca sunt lucruri bine facute!!! (la mitinguri in preajma lui nu sunt decat oamenii lui base, cei care au trait bineeee!)

  7. LIBERal Răspunde

    Tariceanu a incercat sa distruga PNL!Merita dispretul liberalilor, nu altceva. S-a inconjurat de naparci si a format Partidul Traseistilor, PLR! Nimeni nu uita cum s-a dus cu jalba in protap la Ponta sa il bage in seama. Evident, Ponta l-a folosit, asa cum are obiceiul, si l-a facut sef la Senat, dorind ca prin acest gest sa-l determine sa distruga PNL. Din fericire, PNL a rezistat atacurilor furibunde, iar el si-a aratat cu adevarat fata, cea de oportunist, de traseist, nu de liberal.

  8. liber al tfel mort .. Răspunde

    PLR = PARTIDUL LINGAILOR DIN ROMANIA
    puteti sa ziceti ce vreti sunt ferm convins ca noaptea sunteti cam agitati pe cand eu nu :p cine a tradat odata va trada toata viata. De ce ? A doua oara e mai usor … lasilor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.