Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Asociația Stea caută voluntari pentru activităţi de grădinărit

images (6)Sătmărenii care au abilităţi şi cunoştinţe în agricultură sunt invitaţi să constituie o echipă de voluntari care să se implice în activităţi de grădinărit realizate cu beneficiarii Asociaţiei Stea, într-un program ce sprijină integrarea în societate a persoanelor care provin din zonele defavorizate ale municipiului Satu Mare, în special a persoanelor fără adăpost. 

Activităţile de grădinărit cu tinerii au debutat în luna august 2014 şi vor continua pe tot parcursul anului în cadrul unui solar profesionist, concentrându-se în această perioadă pe instruirea şi formarea deprinderilor practice ale tinerilor în domeniul cultivării a diferite plante şi legume. Voluntarii sunt aşteptaţi să participe atât la activităţi practice de horticultură cât şi la activităţi educative prin care tinerii învaţă diferite noţiuni despre creştere plantelor şi îşi dezvoltă abilităţile de viaţă şi cunoştinţele în diferite alte domenii, necesare pentru bună integrare socială.

Grupul implicat în aceste activităţi este compus la ora actuală din 14 tineri cu vârste între 18 şi 35 de ani, însă până la sfârşitul programului de terapie prin horticultură, în aprilie 2016, sunt prevăzuţi a fi implicaţi un număr de cel puţin 42 de persoane aflate în dificultate. Asociaţia Stea urmăreşte ca prin experienţa şi abilităţile dezvoltate în decursul acestui proiect, beneficiarii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă fie pe piaţa convenţională a forţei de muncă, fie în cadrul unor întreprinderi sociale cu profil din domeniul cultivării de plante, care să le faciliteze integrarea în societate. Alegerea tinerilor în proiect se face ţinând cont de nevoile şi motivaţia de integrare socio-profesională a acestora.

Activităţile de grădinărit se realizează după un program zilnic (de luni până vineri), tinerii fiind împărţiţi în două grupe de câte 7 persoane care participă fiecare de minim două ori pe săptămână la activităţile practice şi cele educative / de instruire. Voluntarii pot opta în funcţie de disponibilitatea fiecăruia să participe la diferitele activităţi ale acestui program, fiecare având libertatea de a alege durata şi frecvenţa cu care poate şi vrea să susţină tinerii şi echipa Asociaţiei Stea în această frumoasă iniţiativă cu potenţial crescut de a schimba în bine vieţile celor implicaţi.

Toate aceste activităţi se desfăşoară în cadrul proiectului intitulat „Start pentru incluziune socială prin muncă”, pe care Asociaţia Stea îl implementează în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare, în perioada 1 aprilie 2014 – 30 aprilie 2016 şi beneficiază de sprijinul Consiliului Local Satu Mare. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul programului Fondului ONG în România (www.fondong.fdsc.ro), beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 62.091,92 Euro.

Părţile implicate în proiect urmăresc ca prin programul de terapie prin horticultură, dezvoltat în cadrul acestui proiect, cei 42 de tineri să deprindă abilităţi de cultivare a legumelor, de stabilire de relaţii interpersonale, fiind puşi în situaţia de a lucra în cadrul unui grup în care vor învăţa să respecte anumite reguli şi să aibă un comportament adecvat, pregătindu-i pentru integrarea profesională. Beneficiarii sunt implicaţi în deciziile de organizare şi funcţionare a grădinii şi solarului începând cu faza de alegere a tipurilor de legume/plante/flori şi de proiectare a arhitecturii grădinii şi a solariului la începutul fiecărui sezon de culturi. Ei sunt încurajaţi să îşi exprime ideile şi să le pună în aplicare, crescându-se treptat gradul lor de responsabilizare şi sentimentul de apartenenţă la grupul de terapie prin horticultură.

De asemenea, activitatea de grădinărit are în mod direct un impact benefic asupra echilibrului emoţional al tinerilor prin stabilirea unei conexiuni cu natura – tinerii sunt uimiţi să urmărescă creşterea plantelor pe care ei le îngrijesc zi de zi. Totodată pe parcursul proiectului ei vor putea beneficia de rodul muncii lor, producţia de legume rezultată urmând să fie folosită de către aceştia în familiile lor şi pentru hrana copiilor şi tinerilor asigurată în cadrul centrului de zi al Asociaţiei Stea.

Persoanele interesate de această propunere de voluntariat sunt încurajate să contacteze echipa Asociaţiei Stea la telefon fix : 0361-884330, mobil: 0743174169 sau e-mail: [email protected] sau să viziteze direct centrul de zi al Asociaţiei Stea în Satu Mare, Bulevardul Octavian Goga nr.14 de luni până vineri între orele 8.00 – 16.00.

Despre Asociaţia STEA

Asociaţia STEA este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0361-884330, persoana de contact:  Cristina-Maria Bala, manager proiect, e-mail: [email protected] sau vă rugăm să vizitaţi:  www.asociatiasteasm.ro

Sursa: Asociația Stea Satu Mare

        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.