Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Băsescu şi Ponta, aşteptaţi la Carei de Ziua Armatei

basescu si pontaPreşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta sunt aşteptaţi sâmbătă la Carei, unde vor fi organizate ample manifestări cu ocazia Zilei Armatei Române.

Dacă participarea preşedintelui Băsescu nu a fost confirmată încă oficial, fiind efectuate doar pregătiri pentru sosirea sa, participarea premierului a fost confirmată de către preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, într-o conferinţă de presă susţinută astăzi.

Alături de Ponta, vor fi prezenți la Satu Mare și alți membri ai cabinetului, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, ministrul de Externe Titus Corlăţean.

Vor fi oaspeţii noştri dragi în judeţul Satu Mare, de Ziua Armatei, care este o sărbătoare de suflet a poporului nostru. Mă bucur că o să putem sărbători aşa cum se cuvine în prezenţa oaspeţilor noştri dragi, atât la Carei cât şi la Satu Mare. Eu vreau să transmit La mulţi ani Armatei Române, să mulţumesc pentru tot ce face pentru ţara noastră“, a spus Govor.

Manifestările de la Carei încep la ora 11, după care oficialităţile vor participa la inaugurarea noii primării. Manifestările cu ocazia Armatei Române vor începe de la ora 14:00 în Satu Mare.

5 comentarii

  1. Mirica Răspunde

    Intrăm în ultima săptămână de campanie, iar partidele își fac ultimele calcule înainte de bătălia de la urne. În interiorul PSD și ACL s-au efectuat sondaje ultima săptămână, iar cifrele dau multe calcule inițiale peste cap.

    Conform sondajelor ACL, de la începutul campaniei electorale, cifrele arătau în felul următor:Victor Ponta – 38%, timp ce Iohannis avea 32%.

    În ultima săptămână de campanie, PDL a efectuat tradiționalul sondaj de calibrare. Conform datelor brute, diferența dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta ar fi de doar 4 procente. Sondajul de calibrare al PDL arată că Victor Ponta ar avea 36%, în timp ce Iohannis ar avea 32%.

    De partea cealaltă, PSD-iștii admit pentru prima dată în această campanie, că Victor Ponta ar putea intra la un scor de sub 40%. În sondajele interne ale PSD, Victor Ponta are 39-40%, în timp ce Iohannis ar avea 31-32%.

    Surpriza majoră este locul trei, pentru că vine tare din spate Monica Macovei. Atât în sondajele ACL, cât și în cele ale PSD, Macovei are șanse mari să le ia fața Elenei Udrea și lui Călin Popescu Tăriceanu.

    Acest fapt este recunoscut și de oamenii lui Tăriceanu, care susțin că între cei trei este o bătălie extrem de strânsă și i-ar despărți cel mult două procente.

    Clasamentele finale ale partidelor vor fi asumate săptămâna viitoare, când vor fi date publicității sondajele de calibrare.

  2. johny Răspunde

    Ponta va fi inconjurat de oameni PSD sa nu ajunga raii sa spuna nimic. Ca pe vremea lui Ceausescu.

  3. pcr Răspunde

    NU ca pe vremea lui Ceaușescu, MULT MAI RĂU!!!!!

  4. pcr Răspunde

    Presupun că Ponta o să fie tare mîndru stînd lîngă cei doi hoți Ștef și Govor, imaginea politicii de azi, în frunte cu proștii și ticăloșii.

  5. Mirica Răspunde

    Da ce credeti ca Ponta este mai cinstit ..de unde are el si Daciana 7 case si o gramada de bani in conturi cind ei au fost tot timpul bugetari asta da Romanie..si mai si candideaza la functia de presedinte..romanii nu au decit sa-l aleaga lui o sa-i fie bine dar la romani ba..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.