Asociația Somaro prin Magazinul Social Somara Satu Mare vine în sprijinul familiilor defavorizate din Satu Mare oferindu-le consultanță financiară și produse gospodărești cu prețuri accesibile.
În cadrul unei ședințe de consiliere financiară, susținută astăzi la Magazinul Social Somara de către directorul magazinului, Balog Francisc și expertul contabil Sânziana Griga, nu mai puțin de 30 de familii au primit informații cu privire la gestionare veniturilor lunare, mai exact o viziune a cheltuielilor și veniturilor lunare ca să poată să se gospodărească.
Beneficiarii ai acestui ajutor social, oferit de către Asociația Somaro, sunt acele familii care au un venit de 500 de lei pe persoană, dintre aceștia fac parte pensionarii, familiile monoparentale, familii cu mulți copii sau persoane cu handicap.
În prezent sunt înregistrate 200 de familii din Satu Mare cărora organizația le oferă posibilitatea de a cumpăra produse care se folosesc în cadrul gospodăriei la prețuri între 25% și 50% din prețul produsului aflat în comerț. Pe lângă toate acestea, persoanelor li se oferă și consultanță financiară în ceea ce privește cheltuielile și veniturile lunare pentru a-și gestiona bugetul lunar.
”Noi ne-am gândit să-i ajutăm pe beneficiarii magazinului cu o sesiune de consultanță financiară și ceea ce înseamnă de fapt, să-i ajutăm să înțeleagă cum funcționează un buget lunar și normal mergând mai departe, să aibă o viziune pe ansamblu a cheltuielilor și veniturilor într-un an, ca să poată să se gospodărească mai bine. Ideea este foarte simplă, toată lumea poate să reușească să aibă un buget echilibrat dacă este cunoscător al acestor instrumente de gândire”, a declarat directorul magazinului Balogh Francisc.
Magazinul Social Somara este situat pe strada Aurel Vlaicu, nr. 72 și este deschis în cursul săptămânii: luni și joi între orele 14:00- 16:00, miercuri 10:00- 12:00 și sâmbătă de la 9:00 – 11:00.