Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Felician Pop și-a lansat cartea „Turn desfrunzit” la Baia Mare

turn desfrunzit baia mareApărut sub egida Consiliului Județean Satu Mare, volumul de eseuri al scriitorului Felician Pop a stârnit încă de la lansarea sa din fața Turnului Pompierilor – care a avut loc la 17 septembrie 2014 – un viu interes în rândul cititorilor.

Astfel, autorul a fost invitat de către Universitatea de Nord și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” să-și lanseze cartea la Baia Mare. În fața unei numeroase audiențe, peste 100 de iubitori ai literaturii, cartea a fost prezentată în Sala Mare a Bibliotecii Județene de către prof. univ. dr. George Achim de la Universitatea de Nord, dr. Ștefan Mariș directorul CJCPCT Maramureș, Robert Laszlo, director CJCPCT Satu Mare, Adela Pop, președinte UAP Sighetu Marmației și Satu Mare, și celebrul rapsod Nicolae Sabău.

Evenimentul a fost moderat de cunoscutul om de cultură și gazetar, Augustin Cozmuța. Vorbitorii au reliefat în luările lor de cuvânt, originalitatea și prospețimea ideilor, sensul moral al unor povestiri, precum și clarviziunea autorului în ceea ce privește fenomenele sociale și politice contemporane.

În final autorul a explicat titlul cărții declarând că „desfrunzirea” turnului înseamnă defapt, fiecare carte trimisă în lume. De asemenea, cu acest prilej a fost prezentată și revista „Force Tourism Satu Mare” care a fost primită cu viu interes de maramureșeni. 

turn desfrunzit baia mare 2

2 comentarii

  1. ioan Răspunde

    Felicitari autorului organizatorilor si nu numai !

  2. ioan Răspunde

    …felicitari !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.