Ultima actualizare: azi, 22:30
Sport

Olimpia Satu Mare – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0

olimpia satu mare ramnicu valcea (5)Olimpia Satu Mare nu a reușit să câștige nici meciul disputat sâmbătă acasă în compania celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, partida s-a încheiat cu scorul de 0-0.

 Meciul a fost unul fără faze spectaculoase și s-a disputant în prezenţa a foarte  puţini spectatori, nemulţumiţi de evoluţia echipei din acest sezon.

„Nu suntem mulțumiți deloc, suferim la finalizare, e al patrulea meci în care nu marcăm. În situația apăsătoare trebuie să marcăm, obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci, dar din păcate nu ca și astăzi. Poate și starea terenului a îngreunat ambele echipe. Și Satu Mare era în lipsă de puncte, ambele echipe și-au dorit să marcheze, s-a jucat precaut din cauza situației care există și la Satu Mare și la noi”, a declarat antrenorul secund al vâlcenilor, Fane Nofitovici.

 „A fost un joc care din punct de vedere a dăruinței și a efortului nu pot să le reproșez nimic jucătorilor doar că ne lipsește ceva în fața porții și din păcate nu înscriem. Nu pot să nu fiu mulțumit de cât s-a alergat pe teren, au respectat ce am discutat. Ne-am fi așteptat la o victorie care ne dădea puțin moral și ieșeam puțin din zona aceasta. Nu ne-au surprins vâlcenii cu nimic, pe un asemenea teren nici ei nu puteau să construiască… E o situație grea, am văzut puțină crispare și pe jucători deoarece și ei sunt sub presiune când nu câștigi. Să vedem ce vom face de acum înainte”, a declarat antrenorul Olimpiei, Cosmin Bodea.

 Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat: Anca– Muntean, Mureșan, Heil, Iuhas, Villand, Svarczkopf (70 Feier), Bic, Gavrilescu, Faur (46 Laso), Boștină.

 

4 comentarii

  1. Mihai Răspunde

    „A FOST UN JOC CARE DIN PUNCT DE VEDERE A DARUINTEI SI A EFORTULUI NU POT SA LE REPROSEZ NIMIC JUCATORILOR DOAR CA NE LIPSESTE CEVA IN FATA PORTII și din păcate nu înscriem “… “O victorie care NE DADEA PUTIN MORAL și IESEAM PUTIN DIN ZONA aceasta.” ” AM VAZUT PUTINA CRISPARE SI PE JUCATORI DEOARECE SI EI SUNT SUB PRESIUNE CAND NU CASTIGI”…samd.Daca acestea sunt declaratiile,acestea sunt expresiile lui agramate,acesta este “antrenorul”,acesta este nivelul lui de cultura si acestea sunt in consecinta rezultatele.!Cine i-a dat acestui Bodea carnet de antrenor si de ce l-au adus la Olimpia?

  2. olimpistul Răspunde

    Sunt de acord cu Mihai ca omul acesta e agramat.Putem trece peste acest aspect,daca ar sti meserie.!
    ,,JUCATORII AU RESPECTAT CE AM DISCUTAT”,iata expresia antrenorului Bodea care se potriveste perfect cu dictonul,,GURA PACATOSULUI ADEVAR GRAIESTE.” Pai ,daca atat stii si poti,UN AMARAT DE EGAL CU VALCEA si,mai vii si spui ca ti-a lipsit ceva in fata portii,ma intreb la ce anume faceai referire?Cumva la faptul ca ,Valcea a avut nesimtirea sa joace,totusi,cu portar,sau,poate trebuia sa fi intrat pe teren cu om sau oameni in minus?Se naste firesc o intrebare:DE CE ECHIPA ACEASTA,VIZIBIL MAI SLABA,IN SEZONUL TRECUT SE BATEA PTR PLAY-OFF,ACUM SE ZBATE IN MEDIOCRITATE?Raspuns:PENTRU CA ERA ANTRENATA DE ALTCINEVA.Bodea uita-te in oglinda,trage adanc aer in piept,FA-TI CURAJ si DA-TI DEMISIA DE ONOARE,DACA O AI!!

  3. litus Răspunde

    da in afara de csik nu mai avem antrenori in sm?? ca nu putina lume stie cum a promovat csik in liga2….., poate numa csik nu si-a dat seama in rest toata planeta si-a dat seama cum a promovat olimpia in liga 2

  4. Olimpia 1921 Răspunde

    Am avut unul bun!

    Aduceti-l inapoi pe Kiprich!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.