Ultima actualizare: azi, 13:06

Locale

Primăria a recepționat lucrările de la Grădinița nr. 9

GPP nr. 9 (3)Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 din Satu Mare a primit astăzi vizita primarului Dorel Coica precum și a oficialităților sătmărene, deputatul UDMR Satu Mare, Kereskenyi Gabor, inspectorul general al ISJ Satu Mare, Claudiu Mondici și viceprimarul Radu Roca, ocazie cu care s-a efectuat recepția lucrărilor de investiție la această grădiniță, valoarea totală fiind de 133.938 de lei.

În deschiderea evenimentului, directorul grădiniței, Pop Elisabeta a mulțumit oficialităților dar în special primarului Dorel Coica pentru investiție.

Se bucură cei 300 de copii, părinții acestora, cei 38 de angajați ai grădiniței. Credem că atenția Primăriei a fost să satisfacă nevoile unei mare grup de oameni ai municipiului Satu Mare, chiar simțim că promisiunea de a avea ca prioritate dezvoltarea unităților școlare implicit al municipiului se realizează. Mulțumim Primăriei Municipiului Satu Mare, domnului primar pentru investiția din ultimii doi ani de 133.938 de lei”, a declarat Pop Elisabeta.

Lucrările efectuate la Grădinița cu Program Prelungit nr.9 au fost înlocuirea geamurilor vechi cu geamuri termopan, investiția fiind în 2013 în valoare de 59.790 de lei iar în 2014 gemuri în valoare de 23.100 de lei. De asemenea s-au înlocuit caloriferele cu unele noi în valoare de 51.048 de lei iar pe lângă această lucrare s-au mai efectuat reparații de igienizare, dotări mobilier hol, amenajare cabinet consilier psihologic, instalații electrice și ignifugarea acoperișului.

Directorul grădiniței împreună cu educatoarele și copii grădiniței, cu acest prilej au pregătit pentru oficialitățile sătmărene un mic program artistic efectuat de grupa mijlocie a grădiniței. Copilașii îmbrăcați în costume populare au jucat și au cântat iar după ce au terminat, drept mulțumire pentru beneficiile acestei investiții din partea Primăriei Satu Mare, au împărțit oficialităților o mică atenție din parte grădiniței.

Primarul Dorel Coica, a declarat că prioritatea numărul unu al echipei de la Primăriei până în 2016 este reabilitarea completă a sistemului de învățământ, acestea fiind creșe, grădinițe și școli.

3 comentarii

  1. Stewardesa Răspunde

    CEREM DECAPITAREA MAFIEI PSD: coica, viman, silaghi, stef la puscarie!

  2. leo Răspunde

    alaturi de mafia si extremistii unguri

  3. adi Răspunde

    Felicitări domnule primar ăsta rămâne după dumneavoastră în rest nu cnotează nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.