Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Şase români au murit într-un accident lângă Roma. Şoferul era din Satu Mare (FOTO)

 accident roma romani decedati 25 octombrie (9)Şase români, inclusiv o fetiţă de un an şi şase luni, au murit, iar trei au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit cu o autoutilitară, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada A1 din Italia, la periferia oraşului Roma, relatează ziarul La Repubblica, în ediţia electronică, citat de Mediafax. Şoferul era din judeţul Satu Mare

Ministerul Afacerilor Externe confirmă că şase cetăţeni români, între care un copil, şi-au pierdut viaţa, iar alţi doi români au fost răniţi în accidentul rutier produs sâmbătă dimineaţă în Italia, în timp ce MAI precizează că toţi românii implicaţi în accident erau rezidenţi în Italia.
Potrivit unui comunicat MAE, accidentul din Italia a avut loc pe autostrada A1, între localităţile Collefero şi Valmontone, sâmbătă dimineaţă, fiind implicate două autovehicule în care se aflau cetăţeni români şi cetăţeni marocani.
Conform sursei citate, consulul Ambasadei României la Roma a mers la faţa locului, fiind informat de autorităţile italiene competente că cinci cetăţeni români au murit pe loc, iar un copil, tot cetăţean român, a decedat la spitalul din Tivoli.
Totodată, alţi doi cetăţeni români, aflaţi în microbuzul implicat în accident, au fost răniţi, fiind transportaţi la două spitale, mai precizează MAE.
În celălalt autovehicul implicat în accident, tot de tip microbuz, se aflau şase persoane, posibil cetăţeni marocani.
Potrivit MAI, ataşatul de afaceri interne şi autorităţilor consulare ale MAE din Italia vor acorda asistenţă cetăţenilor români răniţi în accident şi familiilor celor decedaţi, care urmează să fie anunţate.
Presa italiană relata că accidentul a avut loc după ce un microbuz Mercedes înmatriculat în România a lovit din spate o autoutilitară Iveco Daily, iar cinci români din microbuz au murit pe loc, în timp ce o fetiţă în vârstă de un an şi şase luni a decedat la spital.
Pesoanele aflate în autoutilitară – o familie marocană formată din părinţi şi patru copii – au suferit doar răni uşoare, conform presei italiene.
După coliziunea iniţială, cele două vehicule au fost lovite uşor de alte maşini care circulau în acel moment pe autostradă, însă nimeni nu a fost rănit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.