Ultima actualizare: azi, 20:34
Locale

AUR Satu Mare anunță două proiecte pentru județ. Ideile au venit din discuțiile cu sătmărenii

AUR Satu Mare a prezentat vineri, 11 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, două noi proiecte depuse la Consiliul Județean. Este vorba despre realizarea unui muzeu dedicat tradiției sticlăriei de la Poiana Codrului și ridicarea unui bust al poetului Andrei Mureșanu, autorul versurilor imnului național.

La conferința de presă de astăzi au participat Narcis Miclea, președintele AUR Satu Mare, și Victor Constantinovici, consilier județean AUR. Cei doi au abordat mai multe subiecte de interes local și național, însă accentul a fost pus și pe proiectele pe care formațiunea încearcă să le promoveze la nivelul județului.

Președintele filialei, Narcis Miclea, a explicat că cele două inițiative au rezultat în urma acțiunii „AUR te aude”, desfășurată în această vară și prin care reprezentanții partidului au discutat direct cu oamenii despre problemele și ideile lor.

„«AUR te aude» a fost acțiunea de a interacționa cu oamenii, a le asculta problemele, a le prezenta programul nostru de guvernare, pentru că noi așa considerăm că trebuie să fim prezenți între oameni zi de zi, nu putem să fim numai în campaniile electorale”, a declarat Narcis Miclea.

Acesta spune că, în urma acestor discuții, au apărut inclusiv idei concrete care au fost transformate în proiecte pentru Consiliul Județean.

„Au fost foarte mulți oameni cu foarte multe probleme, pe care le-am dat parlamentarilor noștri, le-am dus în primării, le-am dus în Consiliul Județean. Au venit și idei de acolo, chiar s-au născut două idei din interacțiunea cu oamenii. Avem două proiecte și pe Consiliul Județean care deja au fost depuse”, a spus liderul AUR Satu Mare.

Muzeu al Sticlei, pentru păstrarea tradiției de la Poiana Codrului

Unul dintre proiecte vizează realizarea unui Muzeu al Sticlei, care să păstreze memoria și tradiția fabricării sticlei de la Poiana Codrului.

Narcis Miclea a precizat că ideea a apărut în urma unor discuții purtate cu oamenii la un festival organizat în zonă. „Avem în județul Satu Mare una dintre cele mai vechi fabrici de sticlă, care aproape este închisă. Și s-a venit cu o idee să se facă un muzeu, totuși să nu se piardă tradiția, să nu se piardă ceea ce este acolo. Am scris un proiect, l-am depus la Consiliul Județean și sperăm să avem sprijinul necesar de la toate formațiunile politice ca să putem trece această idee”, a declarat Miclea.

Acesta a subliniat că proiectul nu ar trebui privit printr-o lentilă politică, ci ca o inițiativă pentru județ.

„Nu este proiectul meu, nu este proiectul lui Victor, este un proiect pentru Satu Mare, dacă vrem și dorim să dezvoltăm cât de cât comunitatea asta”, a spus președintele filialei.

Bust dedicat lui Andrei Mureșanu

Cel de-al doilea proiect vizează realizarea unui bust al poetului Andrei Mureșanu, autorul poeziei „Un răsunet”, ale cărei versuri stau la baza imnului național „Deșteaptă-te, române!”.

Reprezentanții AUR consideră că județul ar trebui să aibă un astfel de monument, inclusiv pentru ceremoniile organizate de Ziua Imnului Național.

„Noi ajungem să sărbătorim Ziua Imnului an de an, dar nu avem un bust unde să mergem să comemorăm persoana care a scris imnul național. Sper ca în următoarea perioadă să reușim să facem un bust al poetului Andrei Mureșanu”, a declarat Narcis Miclea.

Liderul AUR Satu Mare spune că reprezentanții partidului vor să vină în administrația județeană cu proiecte și propuneri concrete, nu doar să participe la vot.

„Asta ar trebui să facem și în Consiliul Județean, și în consiliile locale: să ne ducem cu idei, să ne ducem cu soluții, să ne ducem cu propuneri, nu să așteptăm să nu facem nimic, dar mergem acolo și ridicăm mâna”, a mai spus acesta.

„Încercăm să rămânem un factor de echilibru”

În cadrul aceleiași conferințe, consilierul județean Victor Constantinovici a precizat că AUR intenționează să continue promovarea unor proiecte locale, chiar dacă formațiunea se află în opoziție.

„O să încercăm, sigur, să ne gândim și la alte proiecte pentru binele sătmărenilor și dezvoltarea județului. Este greu din opoziție, sigur, știți și dumneavoastră, este greu să ne impunem și să ne trecem proiectele, dar preferăm să rămânem un factor de echilibru atât în Consiliul Județean, cât și în politica sătmăreană”, a declarat Constantinovici.

Acesta a reiterat și proiectul privind realizarea unei zone libere la Halmeu, cu o componentă legată de Aeroportul Satu Mare, despre care AUR susține că ar putea contribui la atragerea unor noi investiții în județ. „Noi ținem neapărat la acel proiect cu zonă liberă, repet, la Halmeu, pe modelul Curtici-Arad, Halmeu cu o parte aeroportul, platforma aeroport, pentru că aeroportul trebuie pus în valoare. Noi tot investim în el, dar deocamdată nu este pus în valoare așa cum trebuie”, a spus Victor Constantinovici.

Reprezentantul AUR a mai arătat că, din punctul de vedere al formațiunii, un astfel de proiect ar putea crește atractivitatea economică a județului.

„Asta e o modalitate să atragem firmele către noi, pentru că altfel vă dați seama că e foarte greu să facem ofertant județul nostru, adică să dezvoltăm mult județul”, a mai declarat acesta.

În cadrul aceleiași conferințe, reprezentanții AUR au abordat și alte teme locale și naționale, printre care cursa aeriană Satu Mare–București, modificarea legislației privind accizarea pălincii, reducerea numărului de parlamentari și situația politică de la nivel central.

14 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Un munte s-a scremut și a născut un șoarece. Pentru asta v-au trebuit 6 ani, pentru acest proiect ‘îndrăzneț’?🤣🤣🤣

  2. Gheorghe Răspunde

    Mai cufuritilor vreti sa faceti tot felul de nefacute.Vreti sa ajungem sa pupam toate zdrentele si carpele care vor fi colorate in 3 culori?Sunteti niste lepadaturi manipulate de vechile structuri de putere securitate si kgb.
    https://www.facebook.com/photo/?fbid=1057780280180152&set=a.162511626373693

  3. Mda Răspunde

    Mda. Următorul mare ‘project’ de ajungeți la guvernare va fi instituirea în fiecare localitate a unui loc unde să vă pupăm în fund? Numai întreb șl eu așa preventim ca să ne pregătim cu toate cele. Mda. 🥴🤪

  4. jil piatra Răspunde

    Inca un titlu cu “judet”. Baaaaaaaaaaaaa sunteti obsedati de cuvantul asta !!!!!!!!! S-a blocat singurul neuron? E al 10-lea pe azi.

  5. Chis George Răspunde

    Chiar a-ți întrebat 100 de Sătmareni!!?
    Asta e dorința satmarenilor?!BRAVO!!!!
    Sunteți adevărate genii. CONTINUAȚI. Sunteți pe drumul cel bun!!🖕🖕🖕

  6. # completare Răspunde

    O întrebare dacă se poate( domnul vostru Tanasa are introducerea asta ipocrita)
    Unde mama dracului îi aia de a ieșit deputata de Satu Mare ? Urata aia handicapata ce se trage din Sighet și locuiește la București !!! Unde e ??? Lua v-ar dracu de idioti

  7. Alin Răspunde

    2 proiecte foarte necesare județului Satu Mare.
    ”Felicitari”:)

    • c-block Răspunde

      Daaaa. Mai lipsește doar reinventarea proiectului lui Funar cu tomberoane și băncuțe tricolore acum când nu sunt bani nicăieri. 🥴 Sau hai să pornim tiparnița apoi după noi potopul?🤬

  8. Breti Răspunde

    Poate ne spune domnul.presedinte Micle ce studii are și unde a lucrat toată viața lui?

  9. IPOCRITII Răspunde

    Poate ne spune Micle cari bani are de dat la oamenii din Satmar și la câți e dator vândut. AUR numai din traseisti e făcut. Micle a fost pe la toate partidele, e un smenar și un excroc. A luat ani de la oameni și nu ia mai dat innapoi. Cu oameni de genul asta vreți sa câștigați alegerile. Apoi de Constantinovici nu mai zic nimic. Anu la rand a scris pentru Govor și camarila, apoi ia trădat cum ai zice peste. Cu oamenii ăștia nu câștigați alegerile la Satu Mare.

  10. c-block Răspunde

    Cei care îi susțineți pe derbedeii ăștia politici vă lăsați păcăliți singuri de discursul lor gol și demagogic care doar exploatează nemulțumirea voastră. Aduceți aminte că și în cazul usereplusminus s-a dovedit în timp că am avut dreptate. Vedeți și voi acum cât de toxici pot fi. Vă spune asta un vulpoi bătrân care a văzut și experimentat multe. Politica este ca o prostituție morală. De aia le-am urat la nerevedere. Prefer să nu-mi fie rușine când mă uit în oglindă.
    PS. AUR de vor ajunge la putere în afară de niște chestii minore la început nu vor face nimic. Nu pentru că nu pot. Ci pentru că de fapt nici nu vor. Cine are ureche să audă.

  11. c-block Răspunde

    * că de Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, alt eșec anunțat din start să nici nu vorbim.

  12. Virgil Răspunde

    Forta AUR!

    • comentator Răspunde

      Gata s-ai și trezit sugeraniștii. O întrebare. Măcar pri B; ați văzut-o pe a voastră Monica??? Că pe la noi unde a ieșit deputată s-a cam dat dispărută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.