Ultima actualizare: azi, 21:54
Locale

Expoziție foto cu ocazia Zilei Naționale a Letoniei La Carei

DSC_4350mZiua Națională a Letoniei a fost marcată la Carei printr-o expoziție de fotografie. Evenimentul face parte din proiectul „Zile naționale ale țărilor U.E.” inițiat în luna februarie a acestui an de către reprezentanții Direcției de Cultură a municipiului Carei.

Proiectul constă în organizarea de evenimente culturale cu ocazia Zilei Naționale a fiecărui stat membru al U.E. Astfel, în ziua sărbătoririi zilei statului respectiv are loc o expoziție de fotografie despre țară, cultură, tradiție, înfățișarea unui crâmpei din tradițiile și obiceiurile statului, precum și arborarea drapelului național timp de o zi în Sala Cavalerilor a Castelului Karolyi.

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Letoniei la data de 18 noiembrie, Direcția de Cultură a Municipiului Carei a realizat o expoziție de fotografie care cuprinde 19 imagini despre oameni, obiceiuri, peisaje și clădiri din Letonia.

Expoziția se găsește în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei și poate fi vizitată timp de o săptămână.

Sursa: Direcția de Cultură Carei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.