Evenimentul a avut loc în sala de lectură “Gheorghe Bulgăr” din incinta Bibliotecii Județene unde a fost prezent și președintele CJ, Adrian Ștef, care a sprijinit acțiunea prin oferirea unui număr de 200 de stegulețe tricolore participanților, din partea Consiliului Județean Satu Mare.
”Vreau în primul rând să îi salut pe acești minunați copii și cadrele didactice care îi însoțesc și de fapt care cred că au avut un rol important în a le însămânța sau poate a le da puține idei, cum să reprezinte cel mai bine sentimentele față de țară, prin aceste frumoase lucrări. Eu cred că, în primul rând, pentru ei trebuie să derulăm aceste acțiuni și trebuie să îi creștem în spiritul respectului față de însemnele naționale, iar Consiliul Județean va susține aceste acțiuni în continuare. Ziua Națională a României este cel mai frumos moment din istoria națiunii noastre, un moment care a fost realizat din năzuința, dorința a acestei națiuni să fie și să trăiască unită”, a declarat Adrian Ștef.
În cadrul acțiunii au susținut spectacole preșcolarii și elevii de la Grădinița Voinicelul, Grădinița Nr.6, Școala Gimnazială Avram Iancu, Școala Gimnazială Nr. 10 și Colegiul Național Ioan Slavici.