Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Caravana Educalternativă a ajuns la final

poza orange 3Caravana Educalternativa, care în ultimele 10 luni a derulat activitati socio-educative pentru copii si tineri provenind din familii defavorizate din Satu Mare, a ajuns la final.  

Pentru a marca incheierea Caravanei, Asociatia Stea a organizat, într-una dintre cele mai mari zone de intervenţie, “Stadionul UNIO” din Satu Mare, un carnaval cu masti la care au fost invitati copiii si tinerii beneficiari, precum si voluntarii si reprezentantii partenerilor din proiect. Cu totii au sarbatorit rezultatele deosebite obtinute in acest proiect si au pus in valoare ceea ce au invatat in ultimele luni. 

Caravana Educalternativa, ce a avut loc in cadrul proiectului „Educaţie pentru viitor”, a fost realizata de către Asociaţia Stea în perioada februarie – octombrie 2014, având ca scop susţinerea educaţiei timpurii, a integrării în sistemul educativ şi a dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor din medii defavorizate din municipiul Satu Mare. Proiectul, iniţiat şi coordonat de Andrei Henciu, angajat Orange, a fost selectat în cadrul concursului „Susţine un ONG” organizat de Fundaţia Orange, ce oferă anual fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România, program ce a oferit în 2014 finanţări de peste 125.000 lei.

Cu ajutorul Caravanei Educalternativa un număr de 169 de copii şi tineri şi 52 de părinţi au beneficiat in ultimele 10 luni de activităţi de alfabetizare, programe de tip didactic, jocuri educative, activităţi de animaţie socio-educativă, concursuri sportive, ateliere de educaţie pentru sănătate, programe de educaţie civică şi acţiuni de curăţenie realizate în folosul comunităţii, ateliere de educaţie parentală, informare, consiliere şi mediere pentru acces la servicii sociale şi de bază în comunitate.

Cele mai importante rezultate obţinute în urma acestora vizează prevenirea abandonului şcolar a 97 de copii aflaţi in situatie de risc şi înscrierea la şcoală şi grădiniţă a 18 copii care nu fuseseră niciodată înscrişi în sistemul educativ, reprectiv creşterea gradului de responsabilizare a părinţilor pentru asigurarea în familie a unui mediu propice pentru dezvoltarea copiilor.

Diana Tarţa, asistent social în cadrul Asociaţiei Stea care a lucrat în mod direct cu aceste familii se declară mulţumită de progresele făcute cu majoritatea părinţilor însă consideră că nevoia de intervenţie prin programe de educaţie parentală este în continuare foarte mare în zonele defavorizate: ”Am întâlnit multe situaţii în care părinţii nu şi-au înscris copiii la grădiniţă şi şcoală din ruşine pentru că nu le pot asigura nici cele mai elementare resurse: haine, igienă, rechizite. În aceste cazuri, cu o minimă investiţie materială şi consiliere, barierele în calea accesului la educaţie au fost spulberate uşor. O altă problemă o reprezintă însă stima de sine foarte scăzută şi mentalitatea părinţilor, care confruntându-se de-a lungul vieţii cu multe greutăţi, ajung să se desconsidere şi inclusiv să le transmită copiilor lor că ei nu sunt capabili să înveţe şi că eforturile de a fi ca ceilalţi copii sunt zadarnice. Aici este extrem de important ca aceste familii să primească susţinere din exterior, pentru ca nimic nu este mai periculos pentru aceşti copii decât să ajungă să-şi înrădăcineze ideea că ei nu sunt capabili de nimic bun.”

Cristina Bala, directorul Asociaţiei Stea puctează rolul pe care acest proiect l-a avut în comunitatea sătmăreană: “Acest proiect ne-a permis să creştem în mod semnificativ accesul copiilor şi familiilor vulnerabile din Satu Mare la programele educative şi de consiliere pe care înainte puteam să le desfăşurăm doar la centrul nostru de zi unde locurile sunt limitate. Practic, am crescut de până la 8 ori numărul celor pe care i-am putut susţine în mod aprofundat şi rezultatele, mai ales în ceea ce priveşte copiii, sunt într-adevăr remarcabile. Dacă la începutul activităţii caravanei, majoritatea lor, în mod deosebit cei care nu au fost niciodată la şcoală şi grădiniţă, erau extrem de energici, aproape imposibil de implicat în orice fel de activităţi de grup în care se cerea să fie atenţi şi să conlucreze cu alţi copii respectând anumite reguli, în numai câteva luni, schimbarea este majoră: la ora actuală nu mai există nici o diferenţă de comportament între aceşti copii şi oricare alt copil din comunitate care participă la programul şcolar. Aceasta este o realizare importantă, deoarece din experienţa noastră, majoritatea copiilor din mediile defavorizate pe care i-am sprijinit să ajungă la şcoală în anii trecuţi au avut dificultăţi majore de integrare. Mai mult, unii dintre ei, au ajuns să fie înregistraţi cu cerinţe educaţionale speciale, nu datorită unor probleme de sănătate mintală, ci datorită unui retard major de dezvoltare a unor abilităţi de bază care a apărut ca urmare a lipsei aproape totale de atenţie şi îndrumare educativă în familie”.

Chiar dacă proiectul “Educaţie pentru viitor” se află la final, baza materială achiziţionată cu sprijinul Fundaţiei Orange permite susţinerea în continuare a copiilor care frecventează grădiniţa şi şcoala. Caravana Educalternativa va fi sistată până la primăvară, însă echipa mobilă a Asociaţiei Stea va continua să monitorizeze şi să lucreze cu familiile, iar copiii şi tinerii cu cele mai mari nevoi de susţinere vor beneficia de activităţile educaţionale, de consiliere şi de baza logistică şi materială pentru igienă şi sănătate în cadrul centrului de zi al asociaţiei.

Valoarea totală a proiectului „Educaţie pentru viitor” a fost de 53.274 lei, din care 30.260 lei au fost oferiți de Fundația Orange. Implementarea proiectului a fost posibilă şi datorită co-finanţării pe care Asociaţia STEA a primit-o din partea partenerilor Grenoble Isere Romania şi Solidarité Enfance Roumanie (Franţa), Popica Onlus (Italia) şi Consiliul Local Satu Mare prin Serviciul Public de Asistenţă Socială. Pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a activităţilor construite prin proiect şi în special a Caravanei “Educalternativa” echipa Asociaţiei Stea are în continuare nevoie de voluntari. Persoanele interesate să participe la acţiunile care se vor realiza la centrul de zi pe perioada iernii, ne pot contacta la e-mail: [email protected], telefon: 0361884330, 0743174169, sau sunt aşteptate direct în Satu Mare, Bulevardul Octavian Goga nr.14 în zilele lucrătoare de la ora 8.00 la 16.00.

Sursa: Asociația Stea Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.