Ultima actualizare: azi, 22:30
Interviu

Gergo Butka: 2014 a fost un an al trotuarelor și al circului electoral (Interviu)

Butka GergoTânăr om de afaceri, politician, consilier local, iubitor de muzică bună, pasionat de mașini – sunt doar câteva cuvinte în care ar putea fi descris sătmăreanul cunoscut sub numele de Butka Gergo. Descrierile de mai sus le cunoaștem din viața publică a sa. Mai multe despre el ne va spune chiar Gergo Butka, care ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre viața orașului, despre necesitățile acestuia, privite de un om care chiar se implică în viața comunității nu doar ca și consilier municipal, ci ca om, ca un cetățean al acestui oraș.

R:Cine este Gergo Butka pentru sătmăreni?
Gergo Butka: Un cetățean obișnuit care merge dimineața la lucru, după masa se ocupă cu problemele municipiului sau cu un proiect de eveniment, iar seara merge acasă la familie. Ei bine, nu e chiar așa de simplu: din tinerețe activez în cadrul afacerii noastre de familie, din 2004 ca director de vânzări într-un domeniu fascinant al anvelopelor și al automobilelor. Pe lângă acest job, de când am venit acasă din Cluj, îmi găsesc întotdeauna proiecte interesante: concursuri automobilistice, de sporturi extreme, evenimente muzicale și recent, cea mai responsabilă “îndeletnicire” de a fi consilier local al municipiului Satu Mare. 

R: Ce te-a determinat să organizezi acțiuni cu un impact mediatic extrem de puternic și bine primit de public, exemplificând aici Opel DragRacing în Satu Mare?
Gergo Butka: 
Exact ce îi determină pe alpiniști să cucerească noi vârfuri de munți: am început cu niște concursuri locale, am avut primii oaspeți din alte orașe, după care am decis să ridicăm nivelul competițiilor. Astfel, în 2009 am pornit seria curselor de pe Aeroportul Internațional Satu Mare, în 2010 am adus primul jet-car care a evoluat pe o pistă din România precum și alte “ciudățenii automobilistice”, la un eveniment la care au participat peste 10.000 de spectatori. Recent m-am “reprofilat” pe concursuri de sporturi extreme pentru tinerii bikeri și skateri din Satu Mare, iar ultimul proiect îndrăzneț a fost organizarea Festivalului Muzicii de Stradă care a atras peste 5.000 de vizitatori în 3 zile, pe 5 scene am găzduit 101 de concerte a 29 de formații, festival de “generație nouă” pe care am reușit să îl organizez fără finanțare din bani publici. 

 

 

 

R: Când ai intrat în politică și de ce?
Gergo Butka: Încă din studențime am activat în staff-uri de campanie, însă prima “relație oficială” am avut-o în primăvara anului 2012, când am fost căutat de liderii formațiunii UDMR cu ideea de a mă include pe lista consilierilor locali. Am acceptat această propunere din dorința de a mă implica în viața comunității, de a aduce un nou stil “open-minded” în administrația locală și inclusiv în cadrul organizației noastre. De altfel, provenind din domeniul economiei private și din sfera civilă, nu mă consider politician, nu am scopuri politice: doresc să fiu “doar” un consilier local demn de aprecierea sătmărenilor. 

R: Din 2012 ai fost ales consilier municipal pe lista UDMR. Ce poți să ne spui de activitatea prestată în acest consiliu?
Gergo Butka: 
Câteva cifre seci: o singură absență din cele cca 40 de ședințe, mai mult de 30 de interpelări în diferite teme: economice, administrative, sesizări din partea cetățenilor, numeroase propuneri în alte teme diverse. În “spatele culiselor”, în comisiile de specialitate am încercat să aplic două principii: reducerea cheltuielilor inutile din bugetul municipiului și ridicarea eficienței serviciilor publice. Câteva exemple: am propus printre altele, amenajarea unei locații de plimbat câini, număr scurt și urmărire GPS pentru poliția locală, am cerut limitarea accesului la facebook în Primărie, am inițiat aplicarea parcării gratuite pentru mașini hibrid, am călătorit o lună cu autobuzul pentru a cunoaște transportul în public … sunt lucruri mărunte, dar fiecare contribuie într-un fel la ridicarea confortului cetățenilor și sunt mai multe decât simpla prezență la ședințe.

Din nefericire, consilierii au atribuții limitate: nu suntem în executiv, nu avem acces la informații importante, dar împreună cu colegii mei din grupul UDMR vom avea în continuare atitudinea de opoziție constructivă: sprijinim inițiativele care sunt în folosul comunității, dar ne rezervăm dreptul de a critica deciziile nepotrivite, neconformitatea realității cu promisiuni, stilul haotic, stilul balcanic. Bineînțeles, criticile îi deranjează pe mulți, dar vă asigur că fiecare dintre ele sunt întemeiate și dovedite cu cifre. Ar trebui să ajungem la un stil de comunicare în care cifrele, faptele să fie importante, nu orgoliul sau atacurile personale, doar așa se va dezvolta orașul!

Gergo Butka

R: Cum a fost anul 2014 pentru orașul Satu Mare? 
Gergo Butka: Într-o propoziție aș spune: a fost un an al trotuarelor și al circului electoral. Mai detaliat, a fost un an în care nu s-a lansat niciun proiect semnificativ, doar cele moștenite din 2011-2012, cum ar fi reabilitarea cartierului Solidarității, a Teatrului, a Casei Meșteșugarilor. Nu am văzut niciun proiect consistent, de perspectivă, care să fie și concretizat. În schimb am avut parte de scandaluri: cu salariile angajaților, cu reportofoanele, cu firmele de transport, cu bannere electorale, cu Zilele Orașului și ale Județului, cu bulevardul Octavian Goga, și să nu vorbesc despre “celebrele” atacuri personale, exact ca într-o telenovelă. Însă, cel mai mare dușman al orașului nostru este timpul. 2014 a fost un an în care Satu Mare a bătut pasul pe loc iar celelalte orașe s-au dezvoltat spectaculos.

R: Din perspectiva ta, ca om de afaceri, de ce ar veni un investitor în Satu Mare? Și de ce ar pleca din Satu Mare?
Gergo Butka: 
Am mulți clienți investitori străini, vorbesc cu ei (pe germană și engleză) nu numai despre anvelope ci și despre teme economice. Un lucru este clar: investitorii nu vin la noi pentru ochii noștri frumoși sau pentru o poză de grup, Pe ei îi interesează trei teme majore: forță de muncă ieftină și calificată, facilități fiscale pentru reducerea costurilor investiției și nu în ultimul rând o administrație deschisă, care le creeze un mediu sănătos pentru a-și desfășura activitatea. Și din acest motiv este important ca Primăria să se ocupe realmente de atragerea investitorilor, însă pentru asta nu este de ajuns o excursie de protocol sau o vizită la o fabrică. Prima pârghie serioasă am aprobat-o recent, la inițiativa consilierilor UDMR în Consiliul Local, un proiect concret de facilități fiscale, despre care am mai relatat cititorilor PortalSM, pe acest link și acest link. 

Când vor pleca investitorii? Dacă una dintre aceste trei condiții nu le va mai fi convenabilă și astfel li se va stânjeni activitatea. Sunt rețete macroeconomice și organizatorice pentru fidelizarea investitorilor. Vă dau doar un singur exemplu: ar merita înființat un birou VIP la Primărie care să se ocupe expres cu acești investitori, cu angajați care vorbesc limbi străine și provin din mediul privat nu de la partid, birou care să deruleze o activitate “A2B”, adică “Administration2Business”… 

R: Ești un om care s-a implicat activ în viața culturală a orașului Satu Mare. Cum ți se pare că a fost anul 2014 din acest punct de vedere?
Gergo Butka: 
În Satu Mare se organizează trei tipuri de evenimente: cele “de masă”, cu fumul de mici și politicienii pe scenă, organizate după o rețetă neschimbată de ani de zile, evenimente care îndeplinesc cerințele unui public larg și atât. De cealaltă parte extremă sunt evenimentele “de nișă”, finanțate din bani publici care ating însă o parte nesemnificativă a populației. Sunt puține evenimente care se adresează clasei de mijloc, oamenilor care nu-și regăsesc preferințele de entertainment în BUG Mafia și nici la lansările de cărți. Un exemplu pozitiv este în schimb concertul în aer liber al Filarmonicii sau festivalurile Plopstock, La Dâmburi și RestArt Music. Pot să spun că la primele două categorii, anul 2014 nu a adus nici o îmbunătățire semnificativă, ceea ce este îngrijorător. Celelalte orașe derulează proiecte culturale ample, cu elemente inovatoare, noi nu dăm salariile la timp pentru angajații teatrului … de altfel, sunt foarte multe exemple în alte orașe pe care le-am putea adapta la Satu Mare. 

R: Ce va mai aduce Gergo Butka nou, ca evenimente, în 2015?
Gergo Butka: 
Pentru 2014 mi-am propus și am promis să realizez un eveniment-premieră, fără finanțare din bani publici: Festivalul Muzicii de Stradă. Bifat. Pentru 2015 doresc să merg mai departe cu acest concept dar la un nivel mai ridicat, vom aduce îmbunătățiri serioase, cu accent mai mare pe multimedia, multiculturalism și pe turism de eveniment. Pe lângă acesta, aș dori să cooptez încă o idee ce nu a fost încă în oraș, am în cap mai multe variante: un concurs automobilistic absolut spectaculos, nemaivăzut în regiune sau un alt festival cultural ce în alte orașe a fost de succes. Mai am un proiect îndrăgit care sper să se realizeze în următorul an: reabilitarea zonei lacului UFO și transformarea ei într-o pistă de sporturi extreme pentru tineri, un proiect pentru care am primit un sprijin foarte generos din partea sferei civile. Despre acest proiect vom relata în curând cititorilor PortalSM … deci nu ne vom plictisi nici în 2015 🙂  

R: Unde te vezi peste 10 ani? 
Gergo Butka: În Satu Mare 🙂 Acum serios vorbind, în 2016 voi candida pentru un nou mandat de consilier local, pentru a-mi aprofunda cunoștințele și experiența în administrație. După care voi căuta, bineînțeles, noi provocări. Peste 10 ani voi avea o mașină hibrid dar sper că voi putea circula în oraș cu bicicleta, sper că vom avea stabilitate financiară și vom petrece weekend-uri frumoase nu la shopping în alte orașe ci la evenimente culturale fascinante, aici la noi acasă în Satu Mare. 

54 comentarii

  1. voinicel Răspunde

    Daca nu v- ati plictisit demult, aveti acum ocazia! Si zici Gergo ca la festivalul ala de trotuar au participat 5000 de spectatori? Chiar ca merita sa faci politica: minti, fara sa clipesti!
    Oare de ce nu are noroc Satmarul asta?

  2. robocop Răspunde

    Daca un individ care se exprima in halul acesta vrea sa fac “cultura” in Satu Mare, apoi chiar ca am decazut total! Cred ca omul asta nu a citit nicio carte serioasa in viata lui! Are un discurs aproape analfabet!

    • Satmarean Răspunde

      Sinteti postagii anonimi din umbra care aveti ordinul sefilor sa comentati abureli la orice articol despre consilierii locali. Scrieti numai aberatii, acest discurs este punctual si aduce critici intemeiate sefilor vostri. Frustrati.

      • voinicel Răspunde

        ” Postagii” ? Da, e un interviu foaaarte interesant, al unui baiat de bani gata, baietelul lui tata, care vrea sa se bage in seama cu ceva dar nu prea le are. Gergo, ramai mai bine in ” fascinantul” domeniu al anvelopelor. Acolo poti sa rulezi poate mai eficient!

  3. Somesanul Răspunde

    Gergo, Gergo, povesti de adormit copiii. nu-mi mai spune ca in Satu Mare doar inainte de 2012 s-au facut lucruri marete, pe diferite paliere. Astea-s bune de povestit la o bere cand vrei sa impresionezi prietenii de pahar. Nu intr-un interviu. Idei putine, vorbe goale, subtirel, subtirel.

  4. cetatean neturmentat Răspunde

    Draghe satmarean, szatmari, apoi scrie la el korekt, ke tare mult greseli este. Noi avem un sef foarte sever si se numeste la el, “limba romana”. Si ala sef nu iarta pe analfabetii ca tine. Visz lat!

  5. flotin Răspunde

    Sa poftim vacile în oraș domnule consilier.

  6. Trollhunter Răspunde

    Haters gonna hate.

  7. disperare Răspunde

    va rog sa candidati eu va sustin sunt disperat din cauza oltenului hot

    • cetatean neturmentat Răspunde

      Da,Gergo e un candidat la fel de bun ca iles, paplavragiul ala care in 20 de ani de primarie a facut o groapa in centru. Dar si ala era mai bun, ca vorbea corect!

    • cetatean Răspunde

      Coica a făcut în doi ani cât Ilyes în 8.

    • cetatean onest Răspunde

      E disperare mare la Udmr ca v a câștiga din nou Coica.

  8. csutka Răspunde

    O clasa de mijloc care nu se regaseste in lansarile de carti de pilda, este una care apartine mijlocului inculturii. Exista cultura fara carte? Raspunde Butka!

  9. eminescu Răspunde

    Daca zbieratul pe truare sau in mijlocul drumului inseamna cultura, atunci Gergo, intoarce- te la anvelopele tale. Cultura este cu totul si cu totul altceva!
    Si hai sa facem in ca viata asta, fiecare ce se pricepe!

  10. Anton Răspunde

    Hai sa fim seriosi, domnule Butka. Spuneti-ne cate proiecte de hotariri ati initiat in Consiliul local? Va spun eu: 0. In afara de comentarii si poze ce ati facut pentru acest oras??? (aaa, daaa festivalul muzicii de strada cu 50 de participanti cu trupe cu tot, dda, mai putin interes ca la festivalul de jazz al lui Gyuszy…:) Halal consilier

  11. ZSOLTI Răspunde

    Comunismul ne-a sluţit definitiv învăţîndu-ne, în generaţii întregi, că cel mai bine este „să nu te bagi“, adică să nu te implici, în nici un fel, în exteriorul fiinţei tale producătoare de excremente, ură şi invidie. Nu ne implicăm şi nu permitem ca cineva, în jurul nostru, să se implice. Acesta este un alt motiv de suferinţă. Atitudinea, mai exact lipsa de atitudine, ne doare. Ne-am dori cu toţii să fim viteji, să fim eroi, dar ne copleşesc comoditatea şi laşitatea. Numai noi am putut să inventăm o zicală de care ar trebui să ne fie ruşine: „Capul plecat, sabia nu-l taie.“ A sta în rînd, liniştit, este mai mult decît o regulă, este un mod de viaţă. A ieşi din rînd este mai mult decît un fapt de eroism, iar noi nu iubim eroii. „Ce-a căutat acolo?“ sau „Cine l-a pus să facă acel lucru?“, ne exprimăm, condamnîndu-l pe cel care, din vitejie, din caracter sau dintr-un accident iese din rînd. Avem alte repere în a caracteriza caracterul sau lipsa de caracter. Românii trăiesc drama de a-l iubi pe „băiatul bun“, răbdător, capabil să nu crîcnească şi să nu aibă nici un fel de iniţiativă.

  12. bukta Răspunde

    Daca un vanzator de anvelope poate trece drept un om de cultura, atunci tocmai am ajuns in noaptea mintii!
    Nu e om politic, asa zice, dar face politica toata ziua, intr- un partid sinistru, numit UDMR, desi, dupa nume cel putin, el este slovac. Poate maghiarizat.

  13. adi Răspunde

    Hotul,mincinosul,oltenul,afemeiatul,libidinosul,obsedatul,excrocul dar noi speram avand o alta alternativa in politicienii tineri gen Butka,Ratiu,Iura,Les ,Ardelean si altii care fac ceva pt noi.

  14. decebal Răspunde

    Bine ca s- au facut trotuare totusi, ca sa aiba unde zbiera no name tot felul de melodii idioate, la marele festival stradal al lui butka!
    Respect Zsolti, neamul romanesc astepta de multa vreme un filosof de anvergura ta, care sa ne spuna ca apa curge si zapada este alba!

  15. Io n Răspunde

    Ne place sau nu , Zsolti are dreptate.

    • nedumerit Răspunde

      Zsolti = io n?

      • Io n Răspunde

        poti sa fii sigur ca nu

      • alt prof Răspunde

        Ar fi deranajant pentru mine ca zsolti asta, sa fie purtatorul meu de mesaj. Este un ins redus, cu exprimari de clasa a patra. Cititi textul lui, si o sa va dati seama cam cat a chiulit de la scoala.

        • ZSOLTI Răspunde

          eventual cu plus patru clase peste pregatirea ta

        • ZSOLTI Răspunde

          Cred ca una din problemele noastre, ale romanilor, este aceea ca nu am avut o nobilime autentica in istorie. Nobilii nostrii din trecut (adica boierii) sunt, comparativ cu cei din europa de vest, cam ceea ce-i maneaua fata de requiemul lui Mozart.
          Politetea este o arma, ca si blandetea de altfel. Ea nu inseamna sa fii fraier sau pampalau, adica sa-ti manance cainii mamaliga din mana, cum se spune prin Moldova.
          Politetea poate fi ferma sau chiar dura uneori. Dar niciodata nu va accepta sa se asocieze cu batjocura, bascalia si grosolania.

  16. prof Răspunde

    Hai sa nu sarim pe Gergo! El nu stie ca divertismentul sau stradal, pe care satmarenii nu-l gusta, dupa cum s-a vazut, nu are nicio legatura cu cultura adevarata.
    Este cel mult un divertisment lejer.
    Sa punem lucrurile in curat si sa nu aruncam margaritare in fata porcilor.
    Gergo nu e baiat rau, pacat ca nu e, macar un pic, inteligent!

  17. Io n Răspunde

    Defaimarea este fiica amorului propriu si al trandaviei.
    Voltaire

  18. gerger Răspunde

    Vrei sa zici ca am zero clase, mai filosof agramat de trotuar?

  19. cetatean neturmentat Răspunde

    “Una din problemele noastre ale romanilor”? Un astfel de dezacord nu il fac nici copiii din clasa a patra.
    Dar de nobilii romani maramureseni ai auzit, dar de cei din Hateg, mai jeg de pusta?
    S-a gasit un cap patrat sa ne judece. Marele isoric zsolti. Urata specie!!!

    • ZSOLTI Răspunde

      Nu putem numi prost pe cineva lipsit de cunoastere sau cultura datorita lipsei posibilitatilor de a cunoaste si de a se cultiva mai mult decat ofera imprejurarile. Putem numi o astfel de persoana cel mult neinformata, dar in niciun caz o persoana care sufera de prostie. De aceea sa nu se inteleaga ingust ca prost ar putea fi si omul simplu in gandire, omul sarac cu duhul (cum se mai spune).

  20. Gabika Răspunde

    Agramatul de joltica preia cu copy paste comentariile si se face ca uita ca nobilimea maghiara e de fapt maghiarizata adica au fost romani maghiarizati.
    Cel mai bun exemplu este cel al grofilor din Carei care acum sunt numiti karolyi dar de fapt sunt urmașii Cneazului Stanislău Bârsan de Bârsana,potrivit istoricului Cornel Birsan care reda si arborele genealogic. Nu vi se pare curios ca grofii care au scris o istorie a lor platita de kovacica din Carei nu coboara cu mentiunile inainte de 1300? Tocmai pentru ca evita sa isi recunoasca obarsia maramureseana neaos romaneasca!
    Situatia e identica la majoritatea nobililor care au prins gustul banului si al placerilor si castigurilor usoare si repede au renuntat la numele lor romanesti doar ca ADN-ul vorbeste.Vorbeste pana si blazonul de pe castelul din Carei care are elementele familiei Cora, Coroi de Bârsana de dinaintea anului 1300…asa ca mai sapa joltica…mai sapa …ca tot la originile romanesti ajungeti pe aceste meleaguri….

    • romanul Răspunde

      Corect!

      • ZSOLTI Răspunde

        Deoarece adeptii teoriei „daco-romane” sustin ca valahii/romanii in secolele IV
        sau V au tercut la crestinism pe teritoriul cunoscut astazi sub numele de
        Transilvania, am dori sa cunoastem si noi posibile creatii ale
        valahilor/romanilor, care in pesteri bine ascunse au supravietuit, de exemplu –
        lucrari religioase pretinse din perioada de dinainte de crestinare, lucrari
        religioase de la crestinare pana la primele mentionari a valahilor/romanilor in
        documentele regatului Ungar de la inceputul secolului 13. In special, am fi
        interesati de inscriptii (fie in limba daca, fie in limba latina din prima
        perioada respectiv latina si latina noua din a doua perioada) pe peretii
        pesterilor folosite ca temple (biserici), inscriptii funerare sau alte obiecte
        de cult. Astfel de semne ale civilizatiei romane nu lispesc de pe alte teritorii,
        care odata au fost domenii romane.

  21. vasile Răspunde

    BRAVO Gergo Butka iar ai dreptate. FELICITĂRI. Tot aşa mai departe. AN NOU FERICIT.

  22. citizen kane Răspunde

    Daaaa! Butka are intotdeauna dreptate. Este cel mai rafinat om de cultura, un edil cu perspective intergalactice, ce mai, il votam la alegerile din Congo

  23. mili & vanili Răspunde

    Decat olteanul borat mai bine este primar grajdarul satului.
    Unde sunt drumurile bune,curatenia,asfaltarile,cladiri noi renovate,gradinite ,locuri de joaca pt copii,spatii de agrement ,locuri de munca ,investitori cu firme mari,campus pt studenti si alte proiecte pe care un primar trebuie sa le faca.
    In 3 ani de mandat doar concerte si pomeni a facut mincinosul .

    • Antal Răspunde

      Asta este tactica și strategia Udmr ? Înjurături, jigniri, oltean degeaba ca realizările primarului nu se pot șterge.Votez Coica.

  24. analistu" Răspunde

    acum fara gluma: PortalSM, chiar pe baiatu asta l-ai gasit sa traga concluziile? nu era corect sa faci un reportaj mai serios, sa intrebi mai multe personajgii? fara suparare, e neserioasa treaba

  25. Iancu din Ianculesti Răspunde

    Aloooooo!!! Udmr chiar are probleme mari maca promoveaza slovacii astia imputiti: Butka si Masculic!!!! Sa mearga astia doi si sa candideze la Bratislava :))))))))))))))

  26. ZSOLTI Răspunde

    stai linistit, maghiarii adevarati nu se dau dupa nevestele voastre de colonisti ce sunteti deoarece nu au nevoie de ele. Isi gasesc ei altele mai potrivite, mai aproape de sufletul, gandirea si mentalitatea lor. Credeti ca daca ati invadat Transilvania si ne-ati impus drapelul si Imnul vostru aducand cu voi aici minciuna, coruptia, mita, ciubucul si bacsisul ca ne puteti invrajbi in folosul vostru tot timpul ?. Stii care au fost culorile drapelului romanilor din Transilvania pe care o respect ( pe care voi colonistii ati inlaturat !) si sub care s-au adunat in cinstea zilei de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia ?. Iti reamintesc eu, albastru (sus), rosu (in mijloc) si galbenul (jos) dispuse pe orizontala (vezi wikipedia!), Cu ce au ramas romanii din Transilvania in urma ocupatiei voastre ca urmare a „marii uniri” ?, Cu ceea ce ati adus voi + saracia !. Romanii din Transilvania traiau mai bine inainte de 1918 decat in zilele noastre !. Acum fug din tara de mandri ce sunt pt. un trai mai bun !!!.

  27. fecske Răspunde

    mai joltica copypaste pai vezi ca vorbeste tastatura fara tine….ati a\les la Careoi un presedinte la UDMR un etnic maghiar casatorit cu o romanca din valea vinului…si la fel si veceprimarul UDMR keiuzer e casatorit tot cu o romanca…astia sunt oamenii cu care voi va LAUDATI SI ACUM VII AICI SI NE TORNI MINCIUNELE ???toti ungurii din carei au fugit la munca in germania ca in ungaria n u au fost primiti si ca sa iasa numarul de unguri la recensamant ati trecut toti tighan de maghiar si popa catolic tot la centrele de pe dog ter sta si le spune ca ei sunt magyar fiu…faini feciori ati ajuns…sa aveti presedinte la carai un prapadit care nu are nici casa si sta in gazda si nici masina si foloseste masdina fundatiei de turism din carai si mai are si retinere pe salar…taman presedintele ungurilor din UDMR CAREI!

  28. Dac Răspunde

    Oameni buni, as vrea ca anul care vine sa dea domnu sa avem cat mai multi consilieri locale pe profilul Gergo Butka, tanar, dornic de afirmare, credibil, familist si interesat de bunul mers al societatii civile la nivel local si nu alte interese…..

  29. ion si nu nelu Răspunde

    La multi ani primsr hot si oltean si chel …jos coica jos coica

  30. Mihai Răspunde

    Gergo, felicitari pentru interviu! Ai descris foarte bine realitatea satmareana. Iar pentru haterii care comenteaza aiurea (nu e foarte greu de indentificat cine sunt aia), in loc de hatereala puneti-va pe treaba, sa vedem ce realizari aveti VOI.

  31. lup ocrotit Răspunde

    Haideti ca in 2015 sa scapam de dorel misel pervel coica jos coica jos felicitari butka si ratiu

  32. rentea Răspunde

    De abea astept sa ma puna seful meu coica sa inregistrez anul viitor pe cineva la multi ani va doreste rentea cirtita din primarie la multi ani

  33. robocop Răspunde

    Butka a ajuns sa se felicite singur. Asta e un personaj, cand comic, cand sinistru de-a dreptul! Desigur, mediocrii il apreciaza. Ce note ai avut in scoala, mai butka?

  34. Anton Răspunde

    Auziti voi, cei de la portalsm, am crezut ca sunteti mai seriosi. N-are rost sa pierdeti vremea si sa-i plictisiti pe cititori cu acest neica-nimeni!

    • cetatean neturmentat Răspunde

      Ai dreptate Anton. Dar poate ca submediocrul asta de butka este chiorul din tara orbilor. Oricum, am ajuns mult prea jos daca un individ plicticod ca butka, poate sa faca atata valva!

  35. somonul din tepse Răspunde

    Apoi coica draga amu meri in america?si sclavii tai care posteaza ce o sa faca?ce dos o sa mai liga?jos coica eu votez dan babut pntr ca edte singurul actor de comedie fara sa vrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.