Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Un irakian și un palestinian, prinși pe frontiera cu Ungaria

POLITIA DE FRONTIERAPolitistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al PF Satu Mare au retinut doi cetateni, un irakian si un palestinian, care intentionau sa treaca ilegal frontiera cu Ungaria pentru a ajunge in Spatiul Schengen.

                In data de 24 decembrie, pe timpul executarii unor misiuni de supravhegere si control la frontiera de stat, politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al P.F. Satu Mare au observat, pe raza localitatii Satu Mare, doua persoane de origine afro-asiatica in timp ce ieseau dintr-un microbuz care circula pe ruta Baia Mare-Oradea.

              S-a trecut la monitorizarea acestora, barbatii deplandu-se pe jos, spre frontiera de stat cu Ungaria, iar in momentul in care s-au apropiat de frontiera de stat, politistii au procedat la interceptarea si retinerea acestora.

               Drept urmare, cei doi barbati au fost condusi la sediul Politiei de Frontiera in vederea legitimarii, acestia fiind un cetatean irakian, iar celalalt palestinian, de 18, respectiv 20 de ani.

                Persoanele retinute au declarat ca au plecat din Centru Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil Maramures cu intentia de a trece ilegal frontiera pentru a ajunge in Spatiul Schengen.

                 Politistii de frontiera le-au intocmit celor doi cetateni actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat si au fost predati Centrului Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil Maramures, conform procedurilor legale.

 Sursa: Poliția de Frontieră

 

              

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.