Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Două dube cu jandarmi i-au aşteptat pe protestatari în Centrul Sătmarului

jandarmiDouă dube pline cu jandarmi i-au aşteptat astăzi în Piaţa 25 Octombrie pe sătmărenii care au anunţat că protestează împotriva creşterii francului elveţian. Cei patru sătmăreni care au anunțat vineri reluarea protestului în fiecare zi la ora 16:30 în centrul orașului nu au mai apărut din cauza ploii.

Nici jandarmii nu știau dacă aceștia vor veni sau nu, însă s-au prezentat pentru orice eventualitate.

Amintim că vineri nu mai mult de patru sătmăreni au protestat în Piaţa 25 Octombrie în legătură cu poziţia BNR faţă de intervenţia în cursul francului elveţian, monedă a cărei curs a crescut foarte mult comparativ cu leul.

Iniţiatorul protestului, Mihai Sălăjan, s-a declarat revoltat de faptul că BNR nu ia măsuri în protejarea celor care au luat credite în franci elvețieni iar acum trebuie să plătească rate la o valoare cel puțin dublă.

El a explicat că în anul 2008 a luat un credit de 48.000 de franci pentur a-și construi o casă. Ei trebuie să plătească o rată lunară de 450 de franci elveției, monedă care a crescut de la 2 lei la 4,5 lei. Astfel, și rata sa a crescut de la 900 de lei la 2.100 pe lună.

Prin această acțiune, protestatarii au dorit ca BNR să se implice și să suțină inițiativa legislativă trecută de Senat care prevede ca persoanele care au credite să și le poată achita anticipat la un curs cu o creștere de maximum 30% peste valoarea monedei la data contractării creditului.

11 comentarii

  1. ACAB Răspunde

    Pentru 4 oameni , 2 dube de Jandarmi ? :)))

    RUSINEEEEEE !!!!!

  2. Bogdan Burciu Răspunde

    Si jandarmii trebuie sa-si justifice salarul! Penibil :))

  3. x-ulescu Răspunde

    JOSS Francu elvetian !!! nu am vrut logan am vrut mertan ..
    nu am vrut apartament . am vrut casa pa pamant !!!!
    Domnia si prostia se platesc

  4. isarescu Răspunde

    pixulescule esti patit? boule care esti bou.

    • x-ulescu Răspunde

      posibil sunt un bou ..fara credite la banci. da ma doare in ..pix de francu
      elvetian … si cum am zis : domnia si prostia se plateste

      • isarescu Răspunde

        ba, alora cu credite le-a trece domnia, insa tie prostia ba…

        • x-ulescu Răspunde

          mai bine prost si fara credite
          decat ,, baiat destept ” la mila bancilor si sclavu
          lor.
          Ar fi interesant sa se stie cam ce slujbe si unde lucreaza majoritatea datornicilor in franci elvetieni , de banca e asa miloasa si nu schimba
          curu euro

  5. solutie perfecta de moment Răspunde

    Volksbank România a anunţat luni că a decis să menţină pe o perioadă de 3 luni (între 20 ianuarie 2015 şi 17 aprilie 2015) un curs valutar fix, de 3,8035 Lei pentru 1 franc elveţian (CHF) (cursul de schimb VBRO valabil la data de 31 decembrie 2014), pentru plăţile următoarelor 3 rate lunare datorate de clienţi.

    Cursul oferit de Volksbank România este cu 17,5% sub cursul anunţat de BNR luni, 19 ianuarie 2015 – de 4,4716 RON/CHF.

    Oferta se aplică tuturor clienţilor Volksbank cu împrumuturi active în franci elveţieni, fiind destinată în mod exclusiv plăţii a 3 rate lunare şi a oricăror sume restante. Acest curs prestabilit este aplicabil tranzacţiilor de schimb valutar din lei în franci, putând fi efectuat în orice unitate Volksbank România sau prin intermediul Internet Banking, a anunţat banca.

    “Prin intermediul acestei măsuri, le oferim clienţilor noştri cel mai bun suport până la stabilizarea condiţiilor de pe piaţa valutară, anulând în întregime efectul negativ al exploziei recente înregistrate de francul elveţian. În acelaşi timp, această ofertă ne va acorda timpul necesar pentru a elabora o soluţie pe termen lung cu care să venim în întâmpinarea clienţilor noştri, în vederea clarificării problemei legate de împrumuturile în franci elveţieni. Aceste iniţiative au fost aduse la cunoştinţă şi potenţialului nostru cumpărător, Banca Transilvania”, a declarat Benoit Catel, preşedintele Volksbank România.

    Volksbank România este una dintre băncile cele mai expuse pe creditele în franci elveţieni. Anul trecut, banca a studiat şi varianta în care ar converti creditele în franci elveţieni în euro sau în lei la un curs istoric. Până acum, această variantă nu a fost promovată clienţilor şi nu se ştie dacă va mai intra vreodată în vigoare, mai ales că Volksbank urmează să fie cumpărată de către Banca Transilvania.

  6. NONU Răspunde

    Doua dube de jandarmi cu doi jandarmi Dl. ACAB

  7. Constantin Matei Răspunde

    mare branza; si eu am luar credit in euro la 3,4 si acum platesc la 4,5 !!!!! sa protestez ?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.