Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Protest împotriva BNR la Satu Mare, din cauza francului elvețian

protest franc elvetian (4)Nu mai mult de patru sătmăreni au protestat astăzi în Piaţa 25 Octombrie în legătură cu poziţia BNR faţă de intervenţia în cursul francului elveţian, monedă a cărei curs a crescut foarte mult comparativ cu leul.

Iniţiatorul protestului, Mihai Sălăjan, s-a declarat revoltat de faptul că BNR nu ia măsuri în protejarea celor care u luat credite în franci elvețieni iar acum trebuie să plătească rate la o valoare cel puțin dublă.

El a explicat că în anul 2008 a luat un credit de 48.000 de franci pentur a-și construi o casă. Ei trebuie să plătească o rată lunară de 450 de franci elveției, monedă care a crescut de la 2 lei la 4,5 lei. Astfel, și rata sa a crescut de la 900 de lei la 2,100 pe lună.

Prin această acțiune, protestatarii doresc ca BNR să se implice și să suțină inițiativa legislativă trecută de Senat care prevede ca persoanele care au credite să și le poată achita anticipat la un curs cu o creștere de maximum 30% peste valoarea monedei la data contractării creditului.

Protestele vor continua la Satu Mare, următorul fiind programat luni, de la ora 16:30. La acțiune sunt așteptați și alți sătmăreni care au de suferit de pe urma creșterii francului elvețian.

protest franc elvetian (4)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.