Ultima actualizare: azi, 12:26
Locale

Consiliul Județean oferă ”Mărțișoare cu suflet pentru suflet”

martisoareDe 1 Martie ne recăpătăm speranța, optimismul, credința în mai bine și sănătate” este mesajul pe care îl transmit pacienții secției psihiatrie cronici odată cu mărțișorul din expoziția organizată de Consiliul Județean Satu Mare și Spitalul Județean Satu Mare în zilele de joi și vineri, 26-27 februarie 2015.

În holul Consiliului Județean Satu Mare sunt expuse mărtișoare realizate de pacienții de la Secția de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean Satu Mare.

Realizarea acestor mărțișoare este o plăcere pentru pacienții internați pentru că își ocupă timpul într-un mod plăcut și le confecționează în sala de ergoterapie. Toți cei interesați să sprijine această campanie de sensibilizare a sătmărenilor sunt așteptați între orele 8 și 16,00 unde pot achiziționa un vestitor al primăverii donând atât cât îl lasă sufletul.

martisoare2Vă invităm să redescoperim împreună miracolul renașterii naturii și soarele din noi.

Să avem o primăvară frumoasă cu soare în suflet și în casă.

Sursa: Consiliul Județean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.