Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Egiptul faraonilor: S-a deschis camera funerară la Satu Mare

Egiptul faraonilor (88)Zeci de sătmăreni au fost prezenți astăzi la vernisajul expoziției ”Egiptul faraonilor”, care s-a desfășurat în incinta Muzeului Județean Satu Mare. Cameră funerară, templu cu picturi egiptene, sarcofag și fragmente de mumii, sunt câteva din exponentele care i-au impresionat pe vizitatori.

În cadrul expoziției s-a amenajat o cameră funerară în care se regăsește capacul unui sarcofag aparținând unei femei egiptene, acesta este pictat cu imagini, inscripționat cu hieroglife și datează din epoca târzie a civilizației egiptene. De asemenea, sunt expuse o mumie reconstituită și vase cu capace în formă de animale, numite vase canopice, în care vechii egipteni puneau măruntaiele decedatului pentru a fi conservate.

Cei prezenți au avut ocazia să vadă în templul amenajat și pictat cu imagini ale zeilor egipteni, statuete ale zeilor Osiris și Harpokrates, statuete mumiforme, coliere cu amulete din faianță și cel mai impresionant, două fragmente de mumie, respectiv un picior și o coapsă, acestea fiind prezentate de către paleontologul Ciprian Astaloș

Deschiderea oficială a expoziției dedicată civilizației Egiptului antic a fost făcută de către directorul Muzeului Județean Satu Mare, Liviu Marta, în prezența președintelui Consiliului Județean, Adrian Ștef, a paleontologului Ciprian Astaloș și a numerosului public sătmărean.

Președintele CJ, Adrian Ștef, a declarat că este o expoziție impresionantă iar asemenea expoziții se vor mai organiza la Satu Mare, pentru ca sătmărenii și copiii să aibă ocazia să le viziteze.

Sătmărenii pasionați de istoria Egiptului antic pot vizita expoziția până în data de 10 mai. Prețul unui bilet de intrare  pentru copii costă doi lei iar unul pentru adulţi trei lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.