Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Fiat furat din Italia, depistat în vama Petea

descărcare (6)Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au depistat la intrarea în țară un autoturism marca Fiat Croma, în valoare de 20.000 de lei care era semnalat ca fiind furat din Italia.

În data de 24 februarie 2015, în jurul orei 2:00, pe sensul de intrare în România la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean din Republica Moldova care conducea un autoturism marca Fiat Croma, cu număr de înmatriculare specific Bulgariei.

La efectuarea controlului polițiștii de frontieră au efectuat verificări ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia încă din anul 2013.

Conducătorul auto, Alexandru P. de 27 de ani, a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este semnalat furat.

Mașina, în valoare de peste 20.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul poliţei de frontieră până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.

Sursa: ITPF Sighetul Marmației

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.