Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

Primarul către Poliţia Locală: Sunteţi vizibili, dar nu pe măsura aşteptărilor populaţiei

bilant Politia Locala, Primarie (12)Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, le-a spus astăzi poliţiştilor locali că sunt vizibili, dar nu pe măsura aşteptărilor populaţiei, şi le-a cerut să-şi mişte capul “ca girofarul”.

Şeful Poliţiei Locale, Ioan Precup, a prezentat astăzi bilanţul instituţiei pe anul trecut, arătând că salariile acestora sunt foarte mici. El a arătat că anul trecut au crescut amenzile aplicate cu 68%, în vreme ce există şi un deficit de personal, de 47 de cadre.

“Aveţi activitate intensă, sunteţi mult mai vizibili decât în anii trecuţi, însă nu sunteţi la nivelul aşteptărilor populaţiei. Trebuie să recunoaştem. Din păcate nu sunteţi remuneraţi la nivelul Polţiei Municipale sau instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne. Noi facem demersuri. Vă asigur că toţi primarii, indiferent de culoare politică, fac demersuri ca Poliţia Locală să fie ca şi celelalte structuri militare. Aveţi un deficit de persoanl, se simte foarte mult”, a spus primarul.

El le-a mai spus agenţilor că doreşte să implementeze la Satu Mare un model care funcţionează foarte bine în Bucureşti, astfel încât Poliţia Locală trebuie să fie extrem de bună ca populaţia să se simtă în siguranţă.

Edilul le-a mai cerut agenţilor “o mişcare a capului ca şi girofarul”, dând exemplul unor poliţişti care au scăpat evenimentele ce s-au petrecut în prejma lor.

“Sunt persoane la Finanţele Locale care au salarii cât 15 poliţişti şi nu este normal. Nu mi se pare normal ca cineva să aibă slarii cât 15 poliţişti locali. Mie mi-e extrem de greu să-i chem pe unii noaptea să-i spun du-te pe Ostrov că nişte cetăţeni s-au îmbrăţişat”, a spus edilul. Conform datelor prezentate 40% din poliţiştii locali au salariul de încadrare de 975 de lei şi pleacă acasă cu 640 de lei. 

bilant Politia Locala, Primarie (3)bilant Politia Locala, Primarie (13)

7 comentarii

  1. cosmin Răspunde

    Cat tupeu are acest mincinos in el,pana cand?
    Cat a costat deplasarea din America d-le Coica

  2. anonim Răspunde

    Incepe macelul postacilor platiti de Udmr.

  3. adrian Răspunde

    Coica a promis sala polivalenta cu 6000delocuri,bazin de inot olimpic,campus universitar in oras,mii de locuinte sociale,mii de locuri de munca unde sunt toate acestea.
    Cate milioane de euro ati atras din fonduri comunitare d-le Coica in calitate de administrator al orasului,pauza ….nimic.
    COICA MINCINOS SI SUPERFICIAL..MINCINOS.

  4. doina Răspunde

    Coica este primul dintre primari care a izolat blocurile pe bani europeni.Felicitari.

    • escape Răspunde

      Ori ai max. 6 ani ori foarte senil ca nu mai tii minte, ca Ilyes a inceput anveloparea blocurilor, si nu Coica. Si nici pe departe nu sunt exclusiv din bani europeni. UE este cofinantator langa Guvern si Locatari. Mai verifica informatiile !

  5. victor Răspunde

    Avem pentru prima data un Primar care face treba in Satu Mare .

  6. pictor dar nu victor Răspunde

    draga VICTOR , esti beat , sau prost sau mai bine zis maro la gura??? ce dracu cretin de balta ce esti o facut primarul asat pina acuma???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.