Ultima actualizare: azi, 13:45
Locale

Careian bătut pe stradă pentru că a refuzat să dea ţigări

jandarmi-actiuneÎn noaptea de sâmbătă spre duminică, 16 martie  a.c., în jurul orei 22.00, jandarmii careieni au fost solicitaţi în baza apelului unic de urgenţă 112,  să intervină pentru  prinderea  a doi bărbaţi care, fiind refuzaţi atunci când au cerut ţigări unui bărbat,   l-au lovit în zona feţei.

Bărbatul se deplasa împreună cu soţia acestuia spre casă când, în  jurul orei 22.00, aceştia  au fost opriţi  la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Someş din municipiul Carei, de doi bărbaţi necunoscuţi, care, le-au cerut ţigări. În  momentul în care victima a refuzat, cele două persoane  l-au agresat fizic lovindu-l cu pumnii în zona feţei după care cei doi au fugit în direcţii diferite.  

Deplasându-se de urgenţă la solicitare, jandarmii careieni au  pornit în căutarea agresorilor pe baza semnalmentelor indicate şi a celor declarate de martorul ocular şi au găsit şi  identificat pe unul dintre cei doi, ca fiind Tamas M, în vârstă de 29 de ani din Carei. 

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare sub aspectul săvărşirii infracţiunii de “Lovire şi alte violenţe ”, faptă prevăzută şi sancţionată de  art. 193 din Codul penal, dosarul fiind înaintat Poliţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.