Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Centru de Afaceri, în locul fostei școli nr. 13 (FOTO)

Inaugurare Centru de Afaceri Satu Mare (72)Primarul Dorel Coica, împreună cu câțiva consilieri locali, au inaugurat astăzi Centrul Tehnologic, de Inovare și de Afaceri din municipiul Satu Mare. Valoarea totală a investiției este de aproape 4.000.000 de lei, din fonduri europene.  

Realizat ca un veritabil Centru de Afaceri și dotat cu infrastructură modernă, Centrul Tehnologic, de Inovare și de Afaceri și-a deschis astăzi porțile după ce primarul Dorel Coica și consilierii locali au tăiat panglica inaugurală. În cadrul conferinței de prezentare a proiectului la care au fost prezenți și președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef și vicepreședintele Mircea Govor, primarul a declarat că după șase ani de zile s-a reușit a se finaliza acest proiect, dovadă că actuala conducere preia proiectele bune care au fost inițiate de fosta conducere.

”Proiectul este început mult mai demult, dovadă că actuala conducerea a Primăriei prea proiectele bune care au fost începute acum mulți ani și le ducem spre finalitate ca și cel de astăzi. Clădirea este impecabilă tot ce s-a realizat este impecabil, sunt convins că în foarte scurt timp va fi ocupată de tineri întreprinzători și vom continua și alte proiecte”, a spus Dorel Coica.

La rândul său, consilierul local Maskulik Csaba a mulțumit echipei de implementare a acestui proiect și a precizat că în cel mai scurt timp firmele mici și întreprinzătorii vor solicita închirierea acestui spațiu.

”Cu această ocazie doresc să mulțumesc echipei de implementare, acelor oameni inimoși care de la bun început au crezut în acest proiect și au lucrat și au depus eforturi ca să realizăm acest proiect. Am speranța că în foarte scurt timp acest centru se va umple cu viață, vor veni firme mici, întreprinzători iar viitorul nostru este garantat și asigurat dacă avem un mediu de afaceri sănătos și curat”, a declarat Maskulik.

Centrul nou creat va încuraja IMM-urile nou înființate și cu un istoric de funcționare recent, care reprezintă un segment important în procesul de dezvoltare a sectorului IMM din Satu Mare. Astfel se asigură creșterea numărului de activități economice durabile, întărirea climatului investițional și reducerea ratei șomajului din zonă.

Clădirea dispune de birouri dotate cu aparatură birotică, o sală de conferințe cu sistem de traducere simultană în șase limbi, sală de negocieri, grupuri sanitare, sală pentru protocol, sală pentru servere, recepție și 20 de locuri pentru parcarea mașinilor. Serviciile oferite de acest centru sunt specifice, se pliază pe dezvoltarea mediului de afaceri.

Proiectul este finanțat prin programul Operațional Regional 2007 – 2013. Contractul de finanțare a a fost semnat de Ministerul Dezvoltării iar valoarea acestuia este de 3.916.551,92 lei.

Centrul Centrul Tehnologic, de Inovare și de Afaceri își are sediul pe strada Ion Luca Caragiale în locul fostei Școli Generale nr.13.

 

 

2 comentarii

  1. Baba Novac Răspunde

    Sigur nu poate lipsi din poza Masculic mana dreapta al lui Coica (cu care face laba – bineinteles)

  2. Vlad Răspunde

    Asta da! Asta da! Marea realizare a dottoreului Coica! Acest centru tehnologic a fost ideea fostului primar si nu a lui Coica, care astazi se lauda cu proiectul altora!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.