Ultima actualizare: ieri, 20:55
DRM
Locale

Promisiuni de la Guvern: Investiţii de 20-25 milioane euro în Satu Mare, prin PNDL

sedinta Consiliul Judetean (4)Consilierii judeţeni s-au întâlnit astăzi în şedinţa ordinară aferentă lunii martie, aprobând mai multe proiecte de interes pentru locuitorii judeţului. Unul dintre acestea prevede modificarea unor aspecte la proiectul de modernizare al aeroportului, astfel încât lucrările să poată fi realizate în acest an şi finalizate din ultimele sume disponibile prin Programul Operaţional Regional Transporturi. Preşedintele Adrian Ştef a spus că proiectul prevede înlocuirea dalelor, turnarea unui strat de uzură pe pistă şi platformă, aceste lucrări putând fi realizate în cinci-şase luni, deci proiectul poate fi terminat în acest an.

Un alt proiect aprobat vizează “Reabilitarea şi modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă”, adică a fostei Şcoli nr. 13 de pe str. Botizului, clădire preluată de la Consiliul Local.  Şi în acest caz au fost făcute unele modificări, astfel încât să se poată organiza licitaţia iar pe când se alocă banii să se poată demara deja lucrările.

De asemenea, Consiliul a aprobat indicatorii tehnico economici pentru modernizarea clădirii dispensarului TBC de pe str. Ialomiţei. Proiectul are o valoare de trei milioane lei din care un milion de lei vor fi pentru reabilitarea clădirii iar restul pentru aparatură medicală.

În cadrul întâlnirii, consilierul PNL Ionuţ Rus a rugat conducerea Consiliului Judeţean să transmită punctul de vedere al acestui partid la București cu privire la investiții, și anume că dacă Programul Național de Dezvoltare Locală nu va demara la timp investițiile vor fi oprite și se va transforma în Programul Național de Deziluzii. Președintele Adrian Ștef i-a replicat că acest lucru nu are cum să se întâmple, din moment ce şi în anii anteriori, judeţului Satu Mare i-au fost repartizaţi 50 de milioane de lei prin acest program şi sunt promisiuni că la rectificarea bugetară din vara acestui an Sătmarului să-i fie alocată o sumă de 20-25 milioane euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Un brăilean s-a supărat pe ”păcănelele” din Satu Mare. Ce a făcut!

Poliţiştii de ordine publică sătmăreni au fost sesizaţi ieri, în jurul orei 17:40  despre faptul că în incinta unui local...

Închide