Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

UPDATE Accident mortal în Carei. Pompier mort din cauza vitezei excesive (FOTO)

accident carei (29)UPDATE: Tânărul decedat în accident, Cătălin Junjan, era angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare şi lucra la staţia din Carei.

Poliţiştii care au efectuat cercetări susţin că pe fndul vitezei excesive a pierdut controlul asupra autoturismului.

“Din primele cercetări efectuate la faţa locului oamenii legii au stabilit că Cătălin J. în vârstă de 33 de ani a condus autoturismul marca Volkswagen, iar pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Ora 8:00 – Accident mortal în Carei. Un accident soldat cu decesul unei persoane a avut loc în această dimineață la ieșirea din Carei spre Petrești. Conform primelor informații, din cauza vitezei excesive un bărbat de 33 de ani ce conducea un autoturism a pierdut controlul mașinii, a ieșit de pe șosea şi în urma accidentului a decedat.

La faţa locului se află poliţişti care efectuează cercetări.

Vom reveni cu detalii.

6 comentarii

  1. Buboiu Vasile Răspunde

    R.I.P. CATALIN JUNJAN

  2. Raimondo Arlia Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte.nici nu-mi vine sa cred:'(((((

  3. Albert Marin Gyalogos Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte.nici nu-mi vine sa cred:'(((((

  4. Eszter Adamko Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte

  5. Eszter Adamko Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte

  6. kun francisc Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.