Ultima actualizare: azi, 20:25
Locale

Șoferul care a provocat accidentul mortal de pe centură, reținut! Avea alcoolemie mare

Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a provocat accidentul mortal produs vineri seara pe Varianta Ocolitoare a municipiului Satu Mare, în urma căruia un motociclist de 29 de ani și-a pierdut viața, a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Potrivit rezultatelor analizelor toxicologice efectuate asupra celor două mostre biologice prelevate, au fost evidențiate concentrații de 1,11 g/l, respectiv 0,82 g/l alcool pur în sânge.

Accidentul s-a produs după ce șoferul de 33 de ani ar fi efectuat o manevră de depășire și ar fi intrat în coliziune cu motocicleta condusă de un sătmărean de 29 de ani, care circula din sens opus. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism. Motociclistul a decedat, iar un pasager de 26 de ani din mașina șoferului de 33 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Imediat după accident, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În prezent, cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Ce transmite IPJ Satu Mare:

„Față de conducătorul auto, de 33 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Potrivit rezultatelor analizelor toxicologice efectuate asupra celor două mostre biologice prelevate, au fost evidențiate concentrații de 1,11 g/l, respectiv 0,82 g/l alcool pur în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

5 comentarii

  1. Pop Răspunde

    Permis anulat pe viată pușcărie acolo are timp să mediteze să se trezească

  2. Ur Szula von der Xula Răspunde

    Dați și numele cretinului

    • altu fără bmw Răspunde

      Și ce rost mai are? Fii sigur de când s-a trezit din grozăvie o să aibă coșmaruri cât trăiește. Nici nu trebuie pedeapsă mai mare. Sincer nici eu nu i-aș da niciodată la unul de ăsta permisul înapoi. Pentru că la ăștia cu alcoolemie mare experiența îmi zice că la 90% din cazuri nu e prima dată că conduce beat. Doar că la început mai puțin beat apoi șontâc-șontâc prinde curaj. Până isprăvește una groasă ca asta.😱🥶

  3. altu fără bmw Răspunde

    Așa e. Cimitirele zici că-s pline cu oameni de ăștia care au murit nevinovați. Nu sunt sigur ce viteză avea băiatul de pe bike dar sigur nu puțin. Dar e păcat să mori așa. Ce vroiam să zic. Ăștia care căutați adrenalina aveți puțintel mai multă grijă când circulați în trafic. Că uite șoselele îs pline de inconștienți beți mangă la volan, îți taie calea și ce faci? Vă pot băga definitiv în pământ, ceea ce e tare neplăcut. Că motocicleta chiar și una scumpă și cu tot cu cască în astfel de cazuri nu prea vă protejează. E viața voastră totuși. R I.P.
    Aveți grijă de voi și nu vă risipiți viața. Că una aveți, asta nu e cu vieți câștigate ca la Super Mario! E foarte-foarte trist ce s-a întâmplat. Avea băiatul încă toată viața înainte.😭😭😭🙏

  4. Laleaua Neagra Răspunde

    Propunerea mea este:
    Șofer depistat cu ALCOOLEMIE consum de DROGURI sau substanțe HALUCINOGENE = suspendare permis pe viață. PE VIAȚĂ!!! plus 3 luni de pușcărie!
    Dacă mai si omoară pe cineva, CONDAMNARE LA MOARTE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.