Președintele sindicatului Liber Electrica, Mircea Miclăuș, a ridicat astăzi în ședința Comisiei de Dialog Social problema Lacului Cubic care deranjează foarte tare locuitorii din zonă.
Miclăuș i-a înmânat prefectului Eugeniu Avram un dosar cu fotografii din care se vede cum reprezentanţii firmei de salubrizare, Florisal, depozitează gunoaie, moloz şi alte deşeuri din construcţii pe marginea lacului. Fotografiile au fost făcute după ce stufărișul de pe lac a ars în urma unui incendiu. El a reclamat acest aspect şi Primăriei Satu Mare.
Mircea Miclăuş consideră anormal faptul că firma de salubrizate depune moloz în lacul Cubic şi consideră că administraţia locală ar trebui să aibă grijă de lac, să nu lase să fie distrus ca și lacul Pescăruș.
Prefectul a afirmat că se va ocupa de problemă.
Vom analiza si vom lua masuri …….
Plicurile de la Florisal spre Primarie vor fi mai groase ca sa inghita si mizeria din Cubic!
Agentia pentru Protectia Mediului nu stie nimic, nu aude, nu vede si nu se simte!
Este mai ieftin decit transportul pina la Doba
Sau o parte a plicurilor vor trece si pe la Prefect(ura), de acum inainte… .
Se dovedeste încă o data daca mai era nevoie cine este florisalul in Satu mare si pe cati ii manjeste
Coi…ca poate stie de ce a prelungit pe nv contractul cu ei.
Din nou Coica este de vina pentru tot ce misca in oraş?sunte ti nebuni la cap.
Io am prelungit contractu florisal? sau tu?
Satu Mare, oras infratit de altfel cu Nyiregyhaza, ar putea lua exemplu de la “fratele” sau si sa dea lacul Cubic unei asociatii de pescari, sa transforme locul int-unul de vis.
Recomand d-lui Primar, si oricui de altfel, sa vada lacul Tuskevar situat la citiva pasi de centrul Nyiregyhaza, sa vada ce loc de promenada si relaxare s-a putut face in jurul unui lac.
De ce dracu’ noi romanii nu putem face un lucru bun din ceva ce ne-a dat natura pe gratis ?
Politia Locala, unde mama ma-tii esti ? vezi aici http://florisal.ro/pv/pv1.pdf la pagina 2 titlul “Sanctiuni aplicate de catre Politia Comunitara”. Politia locala si Primaria, ce spagi ati incasat de la Florisal ca sa inchideti ochii ???
Coica este Robin Hood pe invers ia de la saraci si da la bogati.