Ultima actualizare: azi, 22:30
Sport

Scene incredibile: Preşedintele Băbuţ suprins dormind la şedinţa FRF

Babut dormind la sedinta FRFJurnaliştii prezenţi la şedinţa Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal din 30 martie au fost martorii unor scene incredibile. Mai mulţi reprezentanţi ai cluburilor de fotbal din România au adormit în timpul şedinţei. Printre aceştia şi preşedintele clubului FC Olimpia Satu Mare, Dan Băbuţ. Campion absolut a fost reprezentantul clubului Viitorul FCM Craiova, Dumitru Firu, care sforăia atât de tare încât a fost nevoie de întreruperea şedinţei. Secretara preşedintelui FRF Răzvan Burleanu, a fost nevoită să-l scuture serios pe Firu pentru a-l trezi, pentru ca şedinţa să poată continua.

Delegaţii şi chiar preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, nu păreau deloc deranjaţi de prezenţa camerelor de filmat, continuând să doarmă şi să caşte în timpul prezentărilor susţinute de preşedintele FRF.

Nu putem să nu fim de acord că alocuţiunile lui Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, şi al secretarului general FRF, Gheorghe Chivorchian, ar putea candida cu uşurinţă într-un top al celor mai plicticoase şi insipide discursuri din ţară, dar considerăm că este foarte important ca judeţul Satu Mare să fie reprezentat cu onoare şi mândrie la evenimente importante de acest tip.

Momentele în care preşedintele Olimpiei Satu Mare, Dan Băbuţ, a fost surprins de către camerele Sport.ro dormind la şedinţa FRF, au fost preluate de mai multe televiziuni naţionale şi difuzate în principalele jurnale sportive.

Suntem convinşi că drumul lung până la Bucureşti şi natura plictisitoare a discursurilor au contribuit la acest incident, iar pe viitor preşedintele Băbuţ va dovedi mai multă stăpânire de sine în momentul în care va reprezenta interesele clubului Olimpia Satu Mare în faţa Federaţiei Române de Fotbal.

8 comentarii

  1. ardelean Răspunde

    “Secretara preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu” – secretarul e chiar secretara, sau Razvan e de fapt Razvana?

  2. fotbalist Răspunde

    Asa e devenit vedeta TV, că mai mult nu poate. Nu-l treziți că e pila lui Ștef.

  3. koko Răspunde

    Acest material video a fost “prelucrat” de Fabian si Mihovici, cei de la Vocea Transilvaniei

  4. somnoroase pasarele Răspunde

    Grea e viata domn presedinte, mai ales dupa un drum de Bucuresti!
    Este adevarat ca pamantul face o jumatate de rotatie pana ajunge mocanita in capitala dar chiar sa dormi la sedinte este umilitor!
    Unde este mandria de ardelean domn presedinte?

  5. piri Răspunde

    Da ce onoare pe satmareni sa aiba in fruntea lui oli pe Adormitul asta,mars ma Adormitule de la oli

  6. gutza, babutza Răspunde

    mai bine asa… daca era treaz cine stie ce prostii debita. somn usor…

  7. babutz prostut domut danut Răspunde

    toti care ati ris de mine ati imbulinato, pntr ca v-am spus la domnul profesor adrian mihai stef , si mi-o promis ca se ocupa de voi , chiar si domnul claudiu sulea m-a incurajat , a zis ca nu-i nimic ca si el doarme toata ziua la serviciu, domnul deputat psd ovidiu silaghi si-a amintit ca exacta asa dormea nelu iordache cind i-a adus cei 200.000.euro . asa ca ati imbulinato…..

  8. satmarean Răspunde

    Decat sa spuna prostii, mai bine ca l-a luat somnul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.