Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită la Satu Mare

Ziua Jandarmeriei Romane (9)Jandarmii sătmăreni au sărbătorit astăzi ”Ziua Jandarmeriei Române”, prilej cu care șapte cadre militare au fost înaintate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.

Pe platoul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare a fost aniversată astăzi împlinirea a 165 de ani de existență a Jandarmeriei Române. La ceremonia militară au participat prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean,  Adrian Ștef, primarul municipiului, Dorel Coica, șefi ai instituțiilor sătmărene, veterani de război jandarmi și foste cadre ale Jandarmeriei Satu Mare.

Ceremonia a debutat cu prezentarea onorului de către garda de onoare, trecerea în revistă și salutul formației de către prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram.

După intonarea Imnului de Stat al României, purtătorul de cuvânt al unităţii, Camelia Lucuț, a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor, preotul unităţii, Cristian Silaghi, a rostit o rugăciune de binecuvântare iar oficialitățile sătmărene au transmis mesajele festive.

Cu acest prilej, inspectorul șef al unităţii, colonel Vasile Bocea, a dat citire celor care au fost înaintați în grad și celor care au fost recompensați.

Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu au fost avansați la gradul de colonel înaintea expirării stagiului minim: locotenent-colonel Tiţa Iulian, locotenent-colonel Bunea Izidor-Sorin iar în gradul de locotenent-colonel, maior Chereji Dorel-Florin. De asemenea, au fost avansați în gradul de plutonier adjutant: plutonier major Bekecs Sorin-Marcel, plutonier major Crasnai Ioan-Dumitru și plutonier major Gabriel Attila iar în gradul de plutonier major, plutonier Racolţi Claudiu-Ioan.

Inspectorul șef al unităţii, Vasile Bocea, a recompensat cu ”citare prin ordin de zi pe unitate”: 15 ofiţeri, 1 maistru militar, 20 subofiţeri, iar 11 subofiţeri au fost felicitaţi. Apoi, inspectorul șef a recompensat  cu” mulțumiri ”, 12 ofițeri, 2 maiștri militari și 120 subofițeri. Totodată, 11 persoane încadrate în calitate de personal contractual au fost recompensate de inspectorul şef cu  „mulţumiri”.

La ceas aniversar, inspectorul șef al unității, colonel Vasile Bocea a adresat tuturor jandarmilor sătmăreni, familiilor acestora, sincere urări de sănătate, putere de muncă şi cât mai multe împliniri pe plan profesional şi personal.

Meseria de jandarm este foarte frumoasă, onorantă dar grea, ea implică foarte mult timp în muncă, în activități și misiuni. De multe ori, familiile trebuie să aștepte, să aibă răbdare, dar asta este meseria pe care fiecare și-o alege, iar atunci când și-o alege este conștient de ceea ce o să facă în viață și în viitor. Le doresc tuturor colegilor multă sănătate, putere de muncă și să devină cei mai performanți în asigurarea și menținerea ordinii publice”, a declarat Vasile Bocea.

Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea unităţii.

Cu  ocazia Zilei Jandarmeriei la sediul unității a fost amenajată o expoziție de fotografie veche, care surprinde aspecte din viața și activitatea jandarmilor din secolul al XX-lea. Cea mai veche fotografie reprezintă un instantaneu făcut în anul 1916 înainte de plecarea pe front a unui militar jandarm, și este urmată de imagini cu jandarmi surprinși în diverse ipostaze: misiune, defilare, ceremonie sau chiar cu familia. În cadrul expoziției sunt cuprinse și ținute militare utilizate de jandarmi la diferite ocazii.

Un comentariu

  1. adrian b Răspunde

    Maco paco Coica asta ,frumos si destept boy este dl primar ce frumosi sunt baietii astea in uniforma ,of dear baby.,tu nebunule.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.