Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Primarul cere bani de la guvern. Când ar putea începe construirea celui de-al treilea pod

Dorel CoicaPrimarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, se va deplasa miercuri la Bucureşti unde va avea o întâlnire cu primul ministru Victor Ponta pentru a-l convinge să aloce bani pentru construirea celui de-al treilea pod, de lândă ştrand.

“Susţin deschiderea finanţării podului. Asta e problema cea mai importantă pentru noi. S-a creat o ordonanţă de guvern, sper ca primul ministru să poată cuprinde în buget şi chiar ne-a promis că va finanţa deschiderea pentru realizarea celui de-al treilea pod. Deocamdată e la stadiul de informaţie, dacă am mai multe amănunte vi le dau. M-aş bucura extrem de mult pentur că e un deziderat mai vechi de-al nostru. Ar fi bine să-l încep eu şi să-l continue cine vine după 2016”, a declarat Dorel Coica.

Primarul a solicitat alocarea sumei de 10 milioane lei pentru începerea investiţiei.

“Noi am depus toată documentaţia la Ministerul Dezvoltării, am depus studiul de mediu şi studiul de circulaţie. Le-am susţinut şi sperăm să ne ajute guvernul. Am solicitat acum 10 milioane lei din care să putem licita proiectarea, execuţia și exproprierile. Sunt convins că vor rămâne bani să şi începem, probabil în primăvara viitoare”, a mai spus edilul.

47 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Cel mai bun primar .

    • miti Răspunde

      Un primar care intradevar da dovada de interes pentru dezovltarea acestui oras! Felicitari!

    • Edi Răspunde

      O initiativa foarte buna! Am incredere ca domnul primar va reusi acest lucru si nu sunt doar vorbe goale si minciuni asa cum ne-au obisnuit fostii primari!

    • Sebi Răspunde

      Suntem din blocul transilvania si va multumim domnule primar!

      • satmarean Răspunde

        Da izolarile de blocuri facute/incepute/initiate inainte de 2012 nu se pun?

        • golan ungur Răspunde

          Dar fostul primar nu a avut timp 8 ami să demoleze garajele şi să anvelopeze blocurile?Să vii acuma să afirmi că a inceput el?8 ani nu avut timp decăt să înceapa?

    • Marian Răspunde

      Oricum a facut prea multe pentru acest oras de cand e primar si sunt convins ca va reusi si acest proiect cu podul! Felicitari domnule Coica

    • munteanu Răspunde

      Felicitari domnule primar! Va sustinem !

    • munteanu Răspunde

      Suntem din Satmarel si va multumim pentru tot ce ati facut pentru noi! Dupa atatia avem si noi un drum si conditii decente doar datorita dvs! Va multumim !

    • Grigore Răspunde

      Un primar responsabil in adevaratul sens al cuvantului! La mai mare ! Felicitari!

    • Aurel Răspunde

      Felicitari domnului primar! Sunt sigur ca nu sunt doar vorbe si va fi un proiect realizat!

  2. cetatean Răspunde

    Singurul primar care luptă pentru interesul comunității.

  3. gogu Răspunde

    Daca am fi avut primari ca şi Coica după revoluție oraşul ar fi fost super dezvoltat.

    • cetateanca Răspunde

      :)))))))})))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  4. raul Răspunde

    Vă susținem domnule primar.

  5. satmarean Răspunde

    Cel mai rau primar

    • botond Răspunde

      Asa este nu a mai retrocedat nimic la episcopie,nu mai lucrează in oraş firme din Ungaria,păcat…..

      • cineva Răspunde

        Da, lucreza firme din moldova tot asa de scump, dar fara calitate. Super.

  6. cetatean Răspunde

    Singurul primar care nu luptă pentru interesul comunității.

  7. ardelean Răspunde

    mai rasfirati baieti…mai rasfirati !

  8. raul Răspunde

    Nu vă susținem domnule primar.

  9. Campan Răspunde

    Cel mai prost primar din perioada postdecembrista

    • dorin Răspunde

      Cu vă puteți argumenta afirmațiile domnule Campan?Ilyes chiar nu a facut nimic pentru comunitate 8 ani?

  10. Maibinenuvorbestidacanusti Răspunde

    E adevarat, a facut ceva pentru oras, mai mult decat au facut ceilalti la un loc, dar prea putine pentru cat a furat !

  11. TRAIAN VUIA Răspunde

    A aprobat şi o autorizatăaţie pentru construirea unui gard în faţa drumului public , fără să mai aibă acces cineva pe
    teritoriul primăriei. Sunteţi foarte tare!

  12. mirela Răspunde

    Felicitari primarului ca a avut curajul sa darame mizerabilele garaje si a inceput anveloparile de blocuri. IN SFARSIT SE MISCA CEVA!

    • satmarean Răspunde

      Mizerabile garaje a desfiintat si celalalt primar si anveloparea blocurilor tot celalalt primar a inceput-o.

      • botond Răspunde

        Asa este nu a mai retrocedat nimic la episcopie,nu mai lucrează in oraş firme din Ungaria,păcat…..

      • lena Răspunde

        Nu a inceput nimic Ilyes chiare o minciuna mare de tot .

      • veturia Răspunde

        Chiar aşa domnilor Ilyes a inceput?În doua mandate nu a reuşit decăt să inceapă?

  13. adrian Răspunde

    UN MINCINOS,UN CARAGHIOS UN OM FARA CARACTER.

    • anti Adrian Răspunde

      Jugodi nu aveți ruşine vă puteți găndi că citesc comenturile şi copii?Nu se poate pastra un limbaj cuvilizat?Adrian eşti retardat?

  14. Cetatean satmarean Răspunde

    Cel mai bine ar fi din partea dvs. d-le primar Coica daca v-ati depune demisia deoarece sunteti incompatibil si incompetent pt. functia obtinuta accidental. Intoarceti-va la bolnavi!

    • cetatean Răspunde

      Cainii latră caravana trece .Continuați activitatea domnule primar .Aveți respectul nostru.

  15. Cetatean satmarean Răspunde

    Ne faceti de ras in toata tara pentru modul in care ati condus orasul. Nu ati facut nimic pentru oras. Avem cele mai rele drumuri, cele mai urate cladiri(n-ati fost in stare de nimica), da-ti demisia hotule!

  16. florescu viorel Răspunde

    Frustrarea şi ruşinea celor fin Udmr pentru perioada Ilyes se manifestă prin violența verbală şi acuzații nefondate.Degeaba băieți tot Coica căştigă alegerile.

  17. cergo Răspunde

    Problema voastră e că a căştigat Coica alegerile şi au putut compara cerățenii oraşului activitatea zero barat a lui Ilyes cu perioada Coica.

  18. maghiar Răspunde

    Nu mai votează nuci ungurii candidat UDMR au văzut şi ei ce a făcut Ilyes

  19. noel Răspunde

    Votez Coica mi-a asfaltat strada după 25 de ani.Unguru de ce nu a făcut-o?Cu cine să votez cu cei care n au țibut în noroi?Să vă fie ruşine.

    • Hane Răspunde

      Si noua ne asfalteaza strada, acum in “epoca” lui Coica. DAR, din fonduri europene, primite printr-un proiect semnat in 2010, oameni buni !!!! Nu va lasati pacaliti !!!

      • satmarean Răspunde

        Da asa e nu vă lăsați păcăliți de păcălicii de la Udmr doar in opt ani nu au reuşit să facă numai proiecte.Iata modelele Harghita si Covasna pe ultimele locuri din tara ca dezvoltare asta fac politicienii Udmr isi apara inyeresele personale si protejeaza un grup mic de firme.

  20. romăn Răspunde

    Ordinarilor mai încetați cu jignirile şi acuzațiile fără dovezi că ne am săturat de voi nu a- ți făcut opt ani decăt să vă urmăriți interesele personale.

  21. Unu' Răspunde

    Da’ un metru cu care sa masuram cat de mare e p.la pe care o s-o primim, ne aduci, dottore?

  22. Satmareanu Răspunde

    Buna ziua,

    Da, banuiesc ca nimeni nu stie ca si in 2010 deja s-au inceput licitatiile pentru contruirea podului, al 3-lea pod peste Somes, dar din cauza abuzurilor care s-ar fi comis, a fost retrasa din partea guvernului, ar fi bine sa va informati.
    Al 2 lea lucru, da ce a facut d-l Primar in acei imediat 4 ani? Din promisiuni a reusit poate sa faca 10%, cu tot cu partid cu tot ce a insemnat alegerile locale si parlamentare din 2012.
    Dar de vina suntem noi alegatorii, ne-am obisnuit cu efectul de turma, mergem dupa ce zice unu s-au altul, si nu ne utilizam noi capul, lasam pe altii sa decida soarta noastra si nu utilizam capul pentru a gandii.
    Nu ma astept sa fie altfel nici in 2016, efectul de turma ne va influenta viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.