Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Romeo Nicoară a făcut contra-bilanțul Guvernului Ponta

Romeo Nicoara (1)Deputatul PNL, Romeo Nicoară, a prezentat astăzi un contra-bilanț al guvernării Ponta, pentru a scoate la lumină adevărul, acesta susținând că ”s-au împlinit trei ani de aroganță și dispreț, abuzuri și minciuni, impostură și incompetență a guvernului Ponta. În cifre seci, 3 ani, 62 de miniștri, un singur premier, 0 kilometri de autostradă realizați”.

Partidul Național Liberal consideră că principala realizare a lui Victor Ponta este aceea de a fi fost învestit prim-ministru în urmă cu trei ani.

Sub guvernarea PSD, economia românească a funcționat cu un singur motor – cel al investițiilor private – în timp ce investițiile publice au fost tăiate în mod iresponsabil. Obsesia ceaușistă de a aduna bani la buget, s-a transmis ca un arc peste timp. Guvernul a adunat bani la salteaua pesedistă, împotriva modernizării si dezvoltării țării, dar România nu are nevoie de excedente bugetare, ci de autostrăzi, de spitale, de școli bine utilate, de modernizarea satelor, de locuri de muncă”, a afirmat deputatul Romeo Nicoară.

Potrivit contra-bilațului, în primul trimestru din 2015, investițiile publice sunt cu 25% mai reduse decât în perioada similară a anului trecut.

Efecte sacrificării investițiilor publice se văd, mai cu seamă, în infrastructură, acolo unde lipsa investițiilor corelată cu incompetența și reaua voință au făcut ca, în trei ani, guvernul Ponta să nu fie capabil să realizeze, prin propriile proiecte, nici măcar un kilometru de autostradă. Lupta cu evaziunea fiscală se duce exclusiv la nivelul imaginii, prin acțiuni heirupiste și descinderi gălăgioase la micii comercianți. Atât poate acest Guvern, să își arate colții în fața cârciumilor și să șadă blând în fața marilor evazioniști”, a mai spus deputatul.

Din punct de vedere al Partidului Național Liberal, guvernul Ponta ”dăunează grav sănătății”, proiectele din programul de guvernare fiind date uitării.

Spitatele din România nu pot oferi condiții minime de igienă, pacienții sunt transportați în portbagaje, iar suma medie alocată pentru hrana unui pacient adult este de 7 lei pe zi. Haosul creat de cardurile de sănătate, care fie nu au ajuns la destinatari, fie nu pot fi folosite din cauza problemelor tehnice, ne arată că avem de-a face cu un Guvern urechist și un premier guraliv, gata să trăncănească despre orice, mai puțin să-și facă datoria. Un Guvern care dăunează grav sănătății publice. Din păcate, spre deosebire de fumatul în public, nu putem da o lege prin care să interzicem Guvernul Ponta din spațiul public”, a continuat Romeo Nicoară.

Potrivit acestuia, premierul Ponta este o ” nefericită combinație între foști președinti ai partidului, de dinainte sau de după Revoluție”.

De la Ceaușescu a moștenit narcisismul și sensibilitatea pentru spectacolele omagiale, negarea evidenței, adunatul fără rost al banilor publici și dorința de a controla economia. De la Alții a preluat aroganța, manipularea și dorința de a subjuga politic mass-media”, a încheiat contra-bilanțul guvernării Ponta, deputatul Romeo Nicoară.

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    In calitatea lui de specialist in ce face bilanturi?

    • romika minciunika Răspunde

      Specialist scolit in grecia. Vine la putere si cere despagubiri germaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.